Contactează-ne

Actualitate

In memoriam, Neculae Zaharia

Știre publicată în urmă cu

în data de

Neculae Zaharia a decedat sîmbătă, 29 septembrie 2018, la vîrsta de 73 de ani. Ar fi împlinit 74 pe 8 noiembrie, zi în care, în 1945, a văzut lumina zilei la Feteşti, judeţul Călăraşi. A fost jucător la Ceahlăul Piatra Neamţ, antrenor şi conducător la acelaşi club, iar în perioada 1990-1993 a fost primul director al instituţiei care se numeşte astăzi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Neamţ. Atunci, în 1990, acest for se numea Consiliul Judeţean de Educaţie Fizică şi Sport Neamţ. De menţionat e că, în primele luni ale anului 1990, Neculae Zaharia a fost primul şef al DJST Neamţ ales prin vot, el legîndu-şi mult timp activitatea şi de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Neamţ, fiind vicepreşedinte între 2005 – 2015. Neculae Zaharia a fost antrenor la Ceahlăul, Relonul, Cetatea, Victoria şi Laminorul Roman, Cimentul Bicaz, Apemin Borsec, Mureşul Topliţa şi Dorna Vatra Dornei. Din această postură i-a propulsat spre fotbalul „mare“ pe Adrian Iencsi, Costel Ilie, Daniel Zavate, Cristian Coşerariu, Cristian Atomulesei, Marian Mirea, Cristian Rusu, Gabriel Ţapu, Lucian Cozma, Lucian Amarghioalei, Ioan Mironaş, Ion Covrig sau Leon Ivanov. Din ziua de 2 octombrie 2018, Neculae Zaharia îşi doarme somnul de veci la Cimitirul Eternitatea, lîngă Stadionul Ceahlăul. AJF Neamţ anunţă echipele care evoluează în campionatele judeţene Liga 4, Liga 5 şi de juniori, dar şi arbitrii şi observatorii că se va ţine un moment de reculegere la toate jocurile organizate în perioada 3-11 octombrie 2018.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Bătaie de joc: CJ Neamţ cheltuie în pandemie zeci de mii de euro pe foişoare şi fotografii. La spital, un bolnav mănâncă de 15 lei pe zi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ un foişor la Văleni costă 20.000 de euro ■ CJ a mai cheltuit în iunie pentru servicii fotografice şi pentru o hartă turistică alţi aproape 20.000 de euro ■ pentru amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi s-au dat “doar” 7.000 de euro ■ un bolnav la Spitalul judeţean are normă de hrană de doar 15 lei/zi ■

Bătaie de joc. În plină epidemie de COVID-19 şi în “pandemie” de sărăcie, banii nemţenilor sunt aruncaţi pe prostii. 20.000 de euro un foişor la Văleni, în septembrie, alţi 20.000 de euro pentru servicii fotografice şi o hartă turistică, în iunie, alţi 7.000 de euro pentru amenajarea şi întreţinerea unor spaţii verzi în iulie.

Fără număr, fără număr şi prin achiziţie directă. Aşa s-au cheltuit banii la Consiliul Judeţean Neamţ în aceste luni. Doar din cele trei exemple enumerate, câte or mai fi, dar încă nu am aflat de ele, se adună suma “rotundă” de 45.000 de euro. 220.000 de lei, ca să nu ne mai încurcăm în mărunţişuri.

Un bolnav internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ mănâncă de 15 lei pe zi, din “bunăvoinţa” celor care conduc CJ. Facem un calcul? Aproape 15.000 de bolnavi ar fi avut ce mânca într-o zi sau, dacă vreţi, un bolnav ar fi avut mâncare pentru 15.000 de zile. Vreo… 41 de ani.

Dar nu, în trei luni banii aceştia, s-au dus pe un foişor la Văleni, pe fotografii, pe o hartă pentru turiştii care abia mai ajung în judeţ şi pe tăiat iarbă… la câini. Foişor, fotografii, hartă şi iarbă tăiată de zeci de mii de euro. Asta e pentru ei. Bolnavi care mănâncă lături de 15 lei pe zi într-un spital în care bătrânii sunt ţinuţi şi câte 14 ore în curtea unităţii, pe un scaun, cu perfuzia lîngă ei, în frig şi ploaie, până când sunt diagnosticaţi. Apoi, dacă sunt internaţi, intră la meniul “de lux” de 15 lei zilnic. Asta e pentru noi.

Chiar mai contează dacă la guvernare e PNL sau la conducerea CJ Neamţ e PSD? Chiar nu vedem, nu înţelegem cifrele? Chiar nu vedem, nu înţelegem calculele? Chiar nu vedem în ce hal am ajuns? Să votăm de ani de zile politruci de lux care să cheltuie sute de mii din banii noştri pe foişoare, fotografii, hărţi şi iarbă şi să ne umilim tot de ani întregi în faţa lor pentru ca alor noştri părinţi, bunici, copii, când ajung în spital, să li se arunce în scârbă în farfurie lături de 15 lei? Asta ne-am dorit? Nu ştiu, dar ştiu sigur că asta avem. Şi merităm. Până la proba contrarie.

Citește știrea

Actualitate

ULTIMA ORĂ: Două localităţi din Neamţ, în carantină

Știre publicată în urmă cu

în data de

Localităţile Taşca şi Tarcău vor fi în carantină, începând de miercuri, 21 octombrie, conform unei hotărâri luate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. Perioada de carantină se va întinde pe parcursul a 14 zile.

Vom reveni.

 

sunt luate următoarele măsuri restrictive: Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) în spații închise și deschise;

  • Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv a teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor;
  • Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
  • Se interzice activitatea cu publicul a structurilor de primire turistică;
  • Se interzice organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte;
  • Slujbele religioase vor fi oficiate doar în exteriorul clădirilor, fiind permisă prezența a maxim 20 de persoane;
  • Se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spațiile publice închise și deschise;
  • Se suspendă cursurile școlare care presupun prezența „față în față” pentru toate unitățile de învățământ, cursurile urmând a se desfășura online;

Se limitează la maxim deplasarea persoanelor pe raza acestor localități.

 

Este permisă intrarea / ieșirea persoanelor pentru:

  • transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în zonele carantinate, precum și aprovizionării populației;
  • persoanele care locuiesc în zonele carantinate și desfășoară activitate profesională în afara zonelor carantinate;
  • persoanele care locuiesc în afara zonelor carantinate și desfășoară activitate profesională în zonele carantinate;
  • persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
  • deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  • urgențe medicale.

Toate persoanele prevăzute vor prezenta autorităților competente legitimație de serviciu valabilă, adeverință de salariat eliberată de angajator sau alt document care să ateste activitatea profesională, iar pentru deplasarea din alte motive decât profesionale  vor prezenta o declarație din care să rezulte motivul justificat al depasării.

Este permisă tranzitarea localităților de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acestora, fiind interzisă oprirea în aceste localități.

Citește știrea

Actualitate

Răpus de frig, la stână

Știre publicată în urmă cu

în data de

Salvatorii nemţeni au intervenit, marţi, 20 octombrie, pentru a transporta la spital un bărbat de 46 de ani care a fost găsit în stare de hipotermie la o stână din localitatea Chiriţeni, comuna Hangu.

“În jurul orei 11:11, prin apel la 112, pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane căzute, în stare de inconștiență,  la o stână din localitatea Chirițeni, comuna Hangu.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii de la Garda II de Intervenție Poiana Teiului cu un autoturism de serviciu și o targă UT 2000 și o ambulanță SMURD și un echipaj de la Salvamont.

Echipajul de paramedici de pe ambulanța SMURD au acordat măsurile de prim ajutor unui bărbat de 46 de ani, care se afla în stare de hipotermie. Victima a fost preluată de echipajul Salvamont și transportată la ambulanța SMURD pentru a fi dusă la spital.

În sprijin a fost solicitat și un echipaj de la SAJ”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Trending