Contactează-ne

Eveniment

În cazul Corupţie în Armată s-au dat sentinţe definitive

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ din cei 7 inculpaţi, numai unul are pedeapsă cu executare, iar doi au fost achitaţi ■ un soldat de la o unitate din Piatra Neamţ a fost condamnat cu suspendare ■ el găsea amatori dornici de a fi militari „profesionişti“ ■ naşul său îi ajuta cu psihologicul sau cu proba sportivă ■ pentru asta primea sute de euro ■

Magistraţii din cadrul Curţii de Apel Suceava au pus punct final în dosarul de „Corupţie în Armată“ în care un soldat profesionist de la Piatra Neamţ, dar şi alte cadre militare au ajuns în faţa judecătorilor fiind acuzaţi de fapte de corupţie. Din cei 7 inculpaţi, unul a fost condamnat cu executare, trei au fost achitaţi, iar restul au pedepse neprivative de libertate. Soldatul gradat profesionist Adrian Caia, de la UM 01407, acuzat de trafic de influenţă şi complicitate la această faptă, a rămas cu pedeapsa de 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, plus 100 de zile de muncă în folosul comunităţii, după ce apelul DNA a fost respins. Caia găsea doritori interesaţi pentru a deveni militari profesionişti la un concurs trucat. De restul trebii murdare se ocupa naşul lui Caia, Marius Smadici, plutonier adjutant la UM 02541 Cîmpulung Moldovenesc – Centrul Zonal de Selecţie şi Orientare, acesta fiind acuzat de 12 infracţiuni de trafic de influenţă. Cu el judecătorii au fost mai aspri şi au aplicat o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni de închisoare, calea de atac promovată de el fiind respinsă. Au fost achitaţi Codrin Irinel Mihalcea, colonel în cadrul în cadrul Direcţiei de Contrainformaţii şi Securitate Militară, inculpat pentru favorizare a făptuitorului, participaţie improprie la săvîrşirea infracţiunii de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sînt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite şi Ciprian Ionuţ Năstase, locotenent în cadrul în cadrul UM 01270 Focşani, acuzat de favorizarea făptuitorului. Achitat a fost şi Cristian Gabriel Ceapă, lucrător comercial, acesta fiind acuzat de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sînt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. În acelaşi dosar, Mihai Valentin Cîrlan, acuzat de favorizare a făptuitorului şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sînt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite şi Costică Gherasim, acuzat de cumpărare de influenţă, au pedepse de 1 an 1 lună şi 10 zile, cu suspendare, respectiv 1 an şi 4 luni în aceleaşi condiţii şi trebuie să presteze cîte 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Petricani sau Tîrgu Neamţ. Judecătorii au mai dispus anularea concursului din iunie – iulie 2016 pentru şase indivizi.

Faptele au avut loc în 2016

Faptele au avut loc în perioada februarie – iulie 2016, cînd Smadici a pretins de la 12 persoane, printre care şi Cîrlan şi Ceapă, diverse sume de bani, primind în total 10.500 euro, toţi candidaţii fiind admişi. Conform adevărul.ro, Smadici oferea ajutor pentru trecerea probei psihologice şi a celei sportive pentru sume între 500 şi 2.000 de euro, beneficiarii urmînd a fi angajaţi ca soldaţi gradaţi profesionişti. Smadici s-ar fi „spovedit“ la DNA unde a declarat că a fost ajutat de finul lui, Caia, care i-ar fi găsit patru doritori interesaţi. „În primăvara anului 2016 am avut o discuţie cu finul meu, Caia Adrian, căruia i- am precizat că, dacă are pe cineva care doreşte să fie ajutat să se încadreze în armată ca soldat gradat profesionist, să îi comunice că îi pot ajuta contra sumei de 1.000 euro. Nu i-am dat detalii cu privire la ce voi face eu efectiv pentru a-i ajuta pe respectivii candidaţi, în sensul că nu i-am spus în ce va consta ajutorul ce-l voi oferi. I-am spus doar că pot să îi ajut şi că îi va costa acest ajutor suma de 1.000 euro”, a declarat Smadici, iar Caia a confirmat: „Mi-a precizat că ajutorul pe care acesta poate să îl dea respectivelor persoane consta în punerea la dispoziţia acestora a testelor psihologice înainte de data examinării şi că acest ajutor consta între 1.000 şi 1.500 de euro“. Smadici tot avea o spaimă că ar putea fi urmărit de anchetatori, exprimîndu-şi temerile în cadrul unei discuţii care a fost monitorizată de procurorii DNA. „A fost unu’ de la Neamţ, de la DNA, nu ştiu ce-aţi făcut voi pe acolo… Nu-i vorba de tine, era vorba de un băiat din Neamţ la C… la CMJ (Centrul Militar Judeţean), înţelegi? Şi era să mă … (înjurătură)… pentru 200… era să mă salte. Noroc că m-a sunat cineva… (neinteligibil)… Că nepotă-miu ăsta de la Neamţ o luat… (neinteligibil)… Bine, nu mi-a dat mie nimica el… (neinteligibil)… Ai grijă!”, s-a exprimat plutonierul Smadici faţă de unul dintre „clienţi“. Ar fi luat bani şi de la un alt doritor, dar în cele din urmă acesta nu a promovat examenul, drept pentru care plutonierul i-a restituit suma de 500 de euro, şi atunci fiind înregistrat ambiental. „Deci, păi…da’vedeţi dumneavoastră, eu… dumneavoastră aţi zis: «Băi, 300, 200…». Eu ţi-am dat 500 de euro, domn’Marius, şi acuma ce facem?”, spunea denunţătorul care-şi voia banii după ce Smadici nu făcuse treaba. „Ţi-i dau înapoi… e aici la mine… mi i-o dat, nu-i nici o problemă. Nu vreau să ne certăm, nu vreau să iasă scandal. Ai înţeles? Că nu am nevoie de scandal. Şi uite aicea, el pe maiştri, în momentul în care are arme de luptă, el poate să meargă pe alte… la maiştri”, spunea plutonierul care-i căuta candidatului picat un alt viitor în armată.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending