Actualitate
În Bătălia Moldovei II, Moroşanu şi Bonjasky căpitani de oşti la Piatra
■ cei doi faimoşi luptători K-1 îşi vor conduce echipele într-o nouă gală Dynamite Fighting Show ■ pentru al doilea an consecutiv, spectacolul va avea loc la Polivalenta din Piatra Neamţ ■
Pentru a doua oară consecutiv, Sala Polivalenta din Piatra Neamţ va găzdui Bătălia Moldovei, spectacolul sportiv pus în scenă de Dynamite Fighting Show. În acest an, evenimentul programat pe 27 septembrie îi va avea cap de afiş pe Cătălin Moroşanu şi pe celebrul Remy Bonjasky, triplu cîştigator al circuitului de lupte K-1 şi luptător de Muay Thai. În urmă cu un an, Dynamite Fighting Show organiza, la Piatra Neamţ, meciul de retragere al lui Cătălin Moroşanu din zona Moldovei, în faţa a peste 3.500 de spectatori. „Faptul că am primit atît de multă susţinere, a contat mult pentru mine în alegerea oraşului pentru a doua ediţie din Bătălia Moldovei“, a explicat Cătălin Moroşanu pentru site-ul oficial al organizatorului. Dacă în 2018 a fost propus un format cu meciuri OPEN, practic în care categoria nu conta, de data aceasta, DFS vine cu un nou concept. O confruntare pe echipe, în care căpitani de oşti vor fi doi luptători de renume, Cătălin Moroşanu şi Remy Bonjasky. „Practic, fiecare dintre ei îşi va forma cîte o echipă. Vor fi cinci meciuri, iar echipa care ajunge prima la trei victorii este declarată învingătoare. Atît Cătălin, cît şi Remy, au libertate în a-şi alege sportivii pentru o confruntare cît mai puternică“, a explicat managerul Dynamite Fighting Show, Alin Huiu, pentru sursa citată. Numele sportivilor care reprezintă fiecare echipă vor fi anunţate în cadrul unei conferinţe de presă, care va avea loc la mijlocul acestei luni în Piatra Neamţ. Şi de această dată, pe afişul evenimentului apare sigla Consiliului Judeţean Neamţ, instituţie care, la ediţia din 2018 a contribuit cu suma de 156.000 de lei din bugetul public. Atunci a fost nevoie de trei şedinţe, ultima, cu trei zile înainte de gală, pentru ca suma să fie votată, în urma opoziţiei făcute de consilierii PNL pentru alocarea sumei destinate evenimentului. La gala Dynamite Fighting Show din 19 octombrie 2018, Cătălin Moroşanu l-a învins pe luptătorul turc Mehmet Ozer, zis „Sultanul“. În ringul de la Polivalentă au mai urcat atunci românii Andrei Stoica („Mister KO”), Bogdan Năstase, Alexandru Radnev, Florin Lambagiu şi Claudiu Istrate. Între sportivii străini care s-au luptat la prima ediţie a Bătăliei Moldovei au fost cubanezul Freddy „El Gigante“, albanezul Sazan Memed, iar pentru Centura Dynamite s-au bătut doi grei autohtoni: Valentin Bordeianu şi Sebastian Cozmâncă, ultimul cîştigînd centrua prin KO în repriza a doua.
-
Actualitate20 de ore,
MARSAT SA Roman
-
Educatie2 săptămâni,
Succes excepțional al elevilor din Rareș la National Space Society Space Settlement Contest 2024
-
Actualitateo săptămână,
Vasile Bogdan Gherasim, candidatul PNL Neamț pentru primăria Cândești
-
Prima paginăo zi,
Un tânăr inginer, ambasadorul andivei de Gherăești în Belgia, la „România cu bun gust”. „Oamenii mă cunosc și știu că am luptat pentru proiecte benefice”
-
Actualitateo săptămână,
Au rămas disponibile câteva bilete de tratament pentru pensionari
-
Actualitate3 zile,
Constantin Tudurache este candidatul PNL Neamț pentru Primăria Dochia
-
Actualitate2 săptămâni,
Cum scăpăm de bullying-ul din școli?
-
Prima paginăo săptămână,
Facilități fiscale pentru donatorii de sânge