Contactează-ne

Actualitate

Imnul a cîntat din nou pentru luptătorul Mihuţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ sportivul originar din Neamţ a cucerit titlul la Europenele Under 23 de la Istanbul ■ luna trecută, Mihai Mihuţ a cîştigat titlul continental şi la seniori ■

Campionul european de seniori Mihai Mihuţ şi-a încununat palmaresul cu un nou titlu european. Marţi seară, fostul elev al profesorului Ion Purcaru, de la CS Ceahlăul, a cucerit medalia de aur şi titlul de campion la categoria 63 kg la Campionatele Europene de lupte Under 23 de la Istanbul. În finala categoriei, Mihai Mihuţ, sportiv legitimat în prezent la CS Astra Arad, l-a învins în finală, 5-3, pe Alexandru Biciu, din Republica Moldova, cucerind astfel al doilea titlu continental într-o lună, după ce, în luna mai, cîştigase şi Europene de seniori. „Aurrrr pentru România, aur din nou pentru luptele româneşti, bravoo Mihai, felicitări tuturor. Hai România!“, a fost mesajul postat imediat după lupta finală a lui Mihuţ de miercuri seară. Pentru a ajunge la acest rezultat, luptătorul originar din Piatra Neamţ a reuşit să-i depăşească pe lituanianul Justas Petravicius (în calificări), în sferturi s-a impus în faţa sportivului ucrainean Aleksandr Grusin, iar în semifinale l-a învins pe georgianul Leri Abuladze. Reamintim că la începutul lunii mai, la Campionatul European de lupte pentru seniori desfăşurate în oraşul Kaspiysk din Daghestan, Federaţia Rusă, Mihuţ s-a impus în finala de la greco-romane, categoria 63 de kilograme, în care l-a avut ca adversar pe norvegianul Stig Andre Berge. Conform Federaţiei Române de Lupte, un tricolor, în speţă Mihuţ, urca pe prima treaptă a podiumului la o competiţie continentală după o pauză de 11 ani, reînnodînd astfel tradiţia de aur a sportului care i-a dat pe Gheorghe Berceanu, Nicolae Martinescu, Ştefan Rusu, Ion Draica, Nicu Gingă, Andrei Vasile sau Vasile Puşcaşu. Ultimul campion european al luptelor româneşti a fost Eusebiu Diaconu, în 2007.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Camion răsturnat

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident rutier s-a produs marţi, 25 februarie, în jurul orei 9.20, în comuna Grinţieş. Conform primelor date, oferite de martorii oculari, un camion s-a răsturnat. Şoferul a primit îngrijiri medicale la locul accidentului şi a refuzat transportul la spital.

“În jurul orei 09. 27, prin apel la 112 pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier în comuna Grințieș.Două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD s-au deplasat la locul solicitării.

Șoferul a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la un echipaj SAJ, care se deplasa spre alt caz. Acesta a refuzat transportul la spital. Au fost asigurate măsuri PSI”, au transmis reprezentan]ii ISU Neam].

 

Vom reveni.

 

UPDATE:

Conform informaţiilor oferite de reprezentanţii IPJ Neamţ, accidentul a fost provocat de un conducător auto de 48 de ani, din judeţul Mureş. Acesta se deplasa pe DN 15, iar în localitatea Grinţieş nu ar fi adaptat viteza pe un segment de drum în curbă şi s-a răsturnat. Şoferul, rănit uşor, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Isteria coronavirus face noi “victime”: trei chinezi anchetaţi penal

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ ei sînt acuzaţi de infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, după ce nu ar fi respectat izolarea voluntară la domiciliu

Isteria coronavirusului face în continuare “victime” în Neamţ: trei cetăţeni chinezi sînt cercectaţi penal  pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor. De ce? Întorşi recent din China, ar fi trebuit să stea acasă, însă au mers la magazinul pe care îl au în Roznov. Cei care i-au văzut au sesizat Prefectura, Prefectura a sesizat Poliţia şi aşa s-a ajuns la dosar penal.

“În seara zilei de 24 februarie, în jurul orei 20.00, înainte de desfășurarea ședinței Consiliului Județean pentru Situații de Urgență, conducerea  Inspectoratului de Poliţie Județean Neamţ a fost sesizată de către Instituția Prefectului, cu privire la faptul că trei persoane din Republica Chineză, care deși se aflau în izolare voluntară la domiciliu, au fost observați, în cursul aceleași zile, în timp ce desfășurau activități la o societate comercială de pe raza orașului Roznov.

În urma verificărilor efectuate în colaborare cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Neamț a reieșit că cele trei persoane, cu vîrste cuprinse între 25 și 32 de ani, se aflau sub monitorizarea acestora. Totodată, precizăm faptul că, la data de 12 februarie, cei în cauză ar fi pătruns pe teritoriul României, prin punctul de trecere al frontierei Aeroport Henry Coandă, punctul de plecare fiind China – Shanghai.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvîrșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 352 din Codul penal, cercetările fiind efectuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, urmînd ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile care se impun”, au comunicat reprezentanţii IPJ Neamţ.

Ancheta va stabili ce este de stabilit, cetăţenii chinezi ar fi trebuit să stea acasă, dacă aveau această obligaţie, însă, dincolo de acestea, ne întrebăm ce…. Dumnezeu monitoriza Direcţia de Sănătate Publică şi cum? Cred că este evident pentru oricine că această instituţie, probabil şi altele, ar fi şi probabil vor fi total incapabile să reacţioneze eficient cînd coronavirusul va veni “pe bune” în Neamţ.

Faptul că prefectul a cerut demisia conducerii DSP e un aspect ce pare firesc în lumina recentelor informaţii, însă nu şi suficient pentru a convinge o comunitate că sîntem capabili să  facem faţă unei asemenea provocări privind sănătatea populaţiei, cum e cea presupusă de coronavirus.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Şi-a dat foc la casă şi a sunat la 112 spunînd că se sinucide

Știre publicată în urmă cu

în data de

O femeie din Ghindăoani a fost protagonista unei întîmplări mai puţin obişnuite, în dimineaţa zilei de marţi, 25 februarie. În jurul orei 4.40, ea a sunat la 112 anunţînd că şi-a dat foc la casă şi ameninţînd că se va sinucide. A fost ţinută de vorbă de operatorul ISU pînă ce colegii săi auajuns la locului solicitării. Incendiul a fost stins, iar femeia a fost preluată de un echipaj de la Ambulanţă.

“Prin apel la 112, în jurul orei 4.42, pompierii de la Detașamentul Tîrgu Neamț au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în localitatea Ghindăoani.

O femeie a anunțat că se va sinucide și că a dat foc la casă. Operatorul ISU a ținut de vorbă persoana pînă au ajuns colegii la locul solicitării.

Incendiul se manifesta în interiorul a două camere. Pompierii au localizat și lichidat incendiul. Au ars articole de îmbrăcăminte, materiale textile și o saltea.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

FOTO: generică

Citește știrea

Trending