Contactează-ne

Actualitate

Iată ce ar trebui să ştim la referendum

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pe listele electorale din judeţ sînt înscrişi 468.518 de alegători ■ ştampila aplicată pe DA înseamnă acordul pentru ca în România să se poată căsători doar un bărbat cu o femeie ■ votul pe NU este considerat ca acord pentru ca în Constituţie să rămînă stipulat că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi“ ■

Nemţenii sînt chemaţi la urne sîmbătă şi duminică, 6/7 octombrie, pentru a se exprima asupra introducerii în Constituţie a faptului că, în România se pot căsători doar un bărbat cu o femeie. În judeţ sînt 486 secţii de votare, locaţia acestora fiind cam aceeaşi ca la ultimul scrutin. Pe listele electorale din judeţul Neamţ au fost înscrişi 468.518 alegători, iar la nivel de ţară, la data de 2 octombrie, erau 18.951.721 de persoane cu drept de vot. Ultimele pregătiri pentru ca referendumul pentru familie au avut loc ieri, dată la care au fost predate buletinele de vot preşedinţilor secţiilor, instruiri cu şefii acestora avînd loc marţi, la Roman şi Tîrgu Neamţ, iar miercuri la Piatra Neamţ şi Bicaz. La nivel naţional, costul organizării referendumului a fost calculat la 163,712 milioane de lei, adică aproximativ 35 de milioane de euro.

Ce înseamnă DA şi NU pe buletinele de vot

Potrivit Legii 3/2000, pentru ca referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, să fie valabil, este necesară o prezenţă la urne a cel puţin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente, respectiv 5.685.517 cu drept de vot, iar rezultatul este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente, adică minimum 4.737.930. Pe buletinul de vot de la referendum este înscrisă doar o singură întrebare: „Sînteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobată de Parlament?“ Alegătorul trebuie să pună ştampila într-una din cele două căsuţe în care este scris DA şi NU. Dacă ştampila se aplică pe DA, votul este pentru ca în România să se poată căsători doar un bărbat cu o femeie. Aplicînd pe NU se consideră că sînteţi de acord ca în Constituţie să rămînă stipulat că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor“. Revenind la votul pe DA, el este dat pentru ca în legea fundamentală, care se modifică doar prin referendum, să fie scris că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor“. Referendumul pentru familie va avea loc în cele două zile menţionate, prezenţa la urne fiind posibilă între orele 7.00 şi 21.00. S-a mers pe ideea scrutinului organizat două zile pentru a asigura o consultare cît mai largă a cetăţenilor. Ultimul referendum a fost organizat în anul 2003 pentru revizuirea Constituţiei s-a desfăşurat tot pe parcursul a două zile, din cauza riscului de a nu se atinge pragul necesar de prezenţă pentru validarea acestuia.

Demersurile pentru referendum au început acum trei ani

Alegătorii care, sîmbătă şi duminică, se află în alte locuri decît cea în care este înscris pe lista electorală pot să îşi exercite dreptul de vot în localitatea respectivă, la orice secţie de votare, urmînd a fi înscris într-o listă suplimentară de preşedintele biroului electoral al secţiei, pe baza actului de identitate sau a adeverinţei care ţine loc de act de identitate. În altă ordine de idei, reprezentanţii Guvernului, organizatorul scrutinului, au precizat că „Referendumul nu este unul împotriva minorităţilor sexuale, aşa cum speculează unii, ci este efectul unui demers cetăţenesc“. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit că legea de revizuire a Constituţiei în care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie respectă dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire. Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat în 11 septembrie 2018, cu 107 voturi „pentru“, 13 voturi „împotrivă“ şi şapte abţineri, proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent. „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor“, se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituţia României. Subiectul redefinirii conceptului de familie a fost extrem de discutat şi au fost lansate iniţiative în acest sens. Referendumul are la bază iniţiativă cetăţenească demarată de Coaliţia pentru Familie în anul 2015. Iniţiativa a fost semnată de peste 3 milioane de români, printre ei fiind peste 100.000 de nemţeni. Acţiunea s-a concretizat pe 23 mai 2016, cînd iniţiatorii au depus la Parlament peste 3.000.000 de semnături.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Preşedintele CJ anunţă noi măsuri pentru a lupta cu coronavirusul

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ 7,5 milioane de lei este suma cu care se vor face, în perioada următoare, noi achiziţii pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ ■ drumurile şi trotuarele judeţene vor fi dezinfectate ■

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ a susţinut, sîmbătă, 28 martie, o conferinţă de presă în care a anunţat noi măsuri pentru a lupta cu coronavirusul. Vă prezentăm comunicatul de presă emis de CJ Neamţ:

„Consilierii judeţeni nemţeni vor fi convocaţi, urgent, la iniţiativa preşedintelui Ionel Arsene, la o nouă şedinţă de Consiliul Judeţean, pentru a aproba efectuarea unor noi achiziţii de aparatură şi echipamente pentru spitalul din Piatra Neamţ, în valoare de 7,5 milioane de lei.

Cu aceste fonduri se vor achiziţiona 20 de ventilatoare mecanice, 20 de paturi ATI, 20 de monitoare pentru funcţii vitale, 4 tuneluri pentru decontaminarea angajaţilor spitalului şi a pacienţilor, 5.000 de teste PCR, suplimentar celor 3.000 comandate deja, peste 10.000 de teste rapide.

De asemenea, se vor aloca fonduri pentru asigurarea  materialelor necesare pentru cel puţin două luni de funcţionare a Spitalului de Urgenţă Piatra Neamţ şi pentru dezinfectarea trotuarelor şi a drumurilor judeţene care străbat comunele nemţene.

„Strategia noastră în lupta cu epidemia COVID-19 se bazează pe alocare de resurse pentru achiziţia de aparatură, protejarea cadrelor medicale prin asigurarea de condiţii de cazare şi masă în regim hotelier, achiziţia de echipamente de protecţie pentru angajaţii Spitalului Judeţean, protejarea celor care au nevoie de asistenţă medicală de pe teritoriul judeţului Neamţ, asigurarea fondurilor necesare primăriilor din judeţ, pentru a gestiona situaţia pe plan local.

Sunt permanent preocupat ca nemţenii să aibă la dispoziţie un sistem medical dotat cu tot ce este nevoie pentru protejarea sănătăţii lor şi cadrele medicale să îşi poată face meseria în condiţii de normalitate“, a declarat Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.

Sistemul de testare real-time PCR a fost deja urcat în tirul care îl transportă către România şi, conform precizărilor făcute de şeful legislativului judeţean, ar putea ajunge în Piatra Neamţ înaintea datei de 3 aprilie, cea stabilită de comun acord cu furnizorul. „Sper să nu stea foarte mult în vamă! Între timp, la Spitalul Judeţean se lucrează pentru pregătirea spaţiului în care va funcţiona acest sistem PCR, care e un întreg laborator, un echipament de mari dimensiuni, extrem de util pentru testarea pacienţilor nemţeni pe plan local“, a mai spus şeful CJ Neamţ.

Ionel Arsene a lansat un apel către primarul Dragoş Chitic, pentru a se preocupa de dezinfectarea străzilor din municipiul Piatra Neamţ. „Dacă nu are bani la Primărie, să vină la Consiliul Judeţean, că găsim soluţii. 30-40% din populaţia judeţului în acest oraş se află! Aici e nevoie foarte mare de implementarea măsurilor de protecţie! Eu am luat legătura cu toţi primarii din judeţ şi i-am anunţat că vom dezinfecta, cu fonduri de la Consiliul Judeţean, trotuarele şi drumurile judeţene pe care le avem în proprietate şi străbat comunele lor“.

Un alt demers al preşedintelui Consiliului Judeţean îi vizează pe reprezentanţii ISU, Poliţiei şi Jandarmeriei, cărora nu li se asigură echipamente de protecţie, deşi intră în contact cu foarte multe persoane, cărora trebuie să le asigure cele necesare traiului în condiţii de stare de urgenţă.

Ionel Arsene i-a cerut premierului României să schimbe legislaţia, pentru a putea să achiziţioneze Consiliul Judeţean măşti şi mănuşi acestor echipe care sunt „trimise la luptă, în primul rând, dar cu pieptul dezgolit“, dacă instituţiile centrale de care aparţin nu se preocupă de protecţia lor”, se precizează în comunicatul de presă al CJ Neamţ. Unul care păcătuieşte prin aceea că nu oferă date certe privind momentul în care aceste măsuri vor fi luate, în condiţiile în care, spun specialiştii, sîntem foarte aproape de vîrful epidemiei de coronavirus şi nu prea mai este timp de amînări sau de aşteptare.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Atenţie la şacalii de… epidemie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ dorinţa unor oameni de a ajuta ar putea fi speculată de nişte persoane fără scrupule ■ Facebook-ul abundă de chemări la donaţii ■ unii dintre cei care solicită donaţii pot fi doar nişte profitori ■

Criza provocată de epidemia de coronavirus ar putea fi speculată de profitorii care pot folosi disponibilitatea oamenilor de a-şi ajuta semenii în interes propriu. Facebook-ul, şi nu numai, abundă de solicitări pentru a fi făcute donaţii. Ceea ce e bine. Însă nu toate aceste solicitări e obligatoriu să fie şi cinstite.

De aceea este important ca, înainte de a dona, dacă aveţi această posibilitate, să verificaţi cine a făcut solicitarea. De preferat este să donaţi doar acelor ONG-uri sau fundaţii care au încheiate acorduri de colaborare cu Prefectura Neamţ sau cu primăriile din judeţ, ori cu alte instituţii publice. Pentru a avea convingerea că donaţiile dumneavoastră vor ajunge la cei care chiar au nevoie de ele. Recent, ni s-a adus la cunoştinţă un caz “suspect”.

O persoană a solicitat să fie făcute donaţii pentru 20 de familii nevoiaşe dintr-o comună din judeţ. Întîmplător, cererea a fost văzută de cineva care cunoştea situaţia din comuna respevctivă şi a sunat la primărie pentru a verifica dacă există o listă cu familiile nevoiaşe în cauză. La primărie nu se ştia nimic. Sunată, persoana care solicita donaţiile a admis că nu ştie acum unde trebuie trimise ajutoarele şi că abia peste cîteva zile ar putea avea o listă cu acei care au nevoie de ele. Ceea ce e cel puţin suspect.

Poate e vorba doar de naivitate, din dorinţa de a ajuta, însă, pentru a avea convingerea că donaţiile dumneavoastră chiar ajung la cine trebuie, este necesar să colaboraţi cu fundaţii, asociaţii sau ONG-uri care prezintă credibilitate. Ar fi mare păcat să îmbogăţiţi eventuali şacali apăruţi în vreme de epidemie.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: N-au respectat restricţiile, au luat amenzi de peste 160.000 de lei

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ 217 persoane sînt ■ carantină, 3.637 în autoizolare

Conform raportării primite de la Direcția de Sănătate Publică Neamț, la data de 28.03.2020, sînt 217 de persoane aflate în carantină, 43 persoane ieșite din carantină, 3.637 persoane aflate în autoizolare la domiciliu și 172 ieșite din izolare.

“În vederea respectării restricțiilor impuse ca urmare a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au desfășurat misiuni specifice în vederea prevenirii și combaterii riscului de răspândire a COVID-19.

În ultimele 24 de ore, peste 480 de polițiști, jandarmi, efective ale poliției locale și MApN au acționat în sistem integrat pentru impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.

În acest context, forțele de ordine au efectuat verificări de mai multe ori la domiciliile a 2.450  de persoane, cu privire la modul în care sunt respectate condițiile de izolare. Ca urmare a nerespectării restricțiilor de izolare, 4 persoane au fost transferate sub pază la centrul de carantină. În acest sens, au fost aplicate 35 sancțiuni contravenționale în cuantum de 89.300 de lei.

Totodată, 77 de societăți comerciale au fost supuse controalelor în vederea verificării respectării restricțiilor instituite pe perioada stării de urgență, fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 15.000 de lei, în conformitate cu prevederile OUG 1/1999.

La nivelul județului Neamț, în cadrul activităților desfășurate pentru punerea în aplicare a măsurilor privind restricționarea circulației, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3, în cuantum de peste 73.000 de lei.

De asemenea, jandarmii au asigurat măsuri de ordine publică la 9 locații cu persoane aflate în carantină la nivelul județului. Alături de jandarmi, polițiștii au desfășurat 10 de misiuni de însoțire a persoanelor către locațiile de carantină / izolare și de escortă a unor convoaie de autovehicule care tranzitează județul Neamț.

De asemenea, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor în conformitate cu art. 352 din Codul penal.

Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză. Tocmai de aceea, recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale. De asemenea, reiterăm că este esențial să fim responsabili, să conștientizăm faptul că suntem parte dintr-o colectivitate, iar acțiunile noastre pot afecta comunitatea în care trăim”, se precizează într-un comunicat de presă emis de Prefectura Neamţ.

Citește știrea

Trending