Publicitate

■ de astăzi, condiţiile meteo se schimbă radical ■ valorile termice diurne scad pînă sub limita îngheţului şi vor fi şi ceva ninsori ■ pînă la finele săptămînii viitoare vor fi minime negative, uneori spre pragul gerului ■ în agricultură nu sînt semne prea bune ■

După cîteva zile frumoase, cu soare şi valori termice de primăvară autentică, de pînă la 14 grade Celsius, cînd am crezut că iarna a plecat definitiv, lucrurile se schimbă dramatic. Începînd de astăzi, 17 martie, iarna pare a se reîntoarce, iar valorile termice scad simţitor. Chiar de mîine ne întoarcem la maxime negative, sînt anunţate şi ceva precipitaţii sub formă de zăpadă, iar nopţile vor aduce frecvent temperaturi de -8 grade, chiar -9 grade, foarte aproape de limita gerului. Cam aşa arată prognoza pînă spre finele lunii martie, iar la acest moment pare că primăvara ne-a făcut cea mai proastă glumă cu putinţă. Conform informaţiilor publicate pe site-ul A.N.M., astăzi, 17 martie, nu va mai fi cu soare ca ieri, ci norii se cantonează în zona noastră, pe tot parcursul zilei fiind cer acoperit. Termic stăm încă binişor, iar maxima zilei se opreşte la pragul de 8 grade. Noaptea aduce o minimă de 3 grade pe fondul unui cer mai mult noros. Schimbarea radicală vine duminică, 18 martie, cînd va fi o diferenţă termică de aproape 15 grade faţă de intervalul precedent, astfel că în miezul zilei mercurul din termometre abia ajunge la -6 grade Celsius, fiind cea mai rece zi din tot intervalul de prognoză. Cerul rămîne acoperit şi sînt anunţate ninsori slabe cantitativ. Peste noapte va fi foarte frig, fiind anunţate -8 grade. Luni, 19 martie, vedem din nou soarele, dar nu are putere, iar maxima abia ajunge la valoare de -3 grade. În a doua parte a zilei revin norii, iar peste noapte ninge slab la o minimă de – 7 grade. Dacă prognoza se adevereşte, va ninge mai consistent marţi, 20 martie, cînd vor fi cel mult -4 grade ziua şi cam -7 grade noaptea. Pare că de miercuri, 21 martie, scăpăm de ninsori, dar nu şi de frig. Reapare soarele, care aduce o maximă de 0 grade în timp ce noaptea se vor înregistra -5 grade. Joi, norii se regrupează, dar nu mai ninge, maxima se opreşte la -1 grad, iar minima nocturnă va fi de -7 grade. Vineri, 23 martie vedem soarele din nou, vor mai fi şi ceva nori, în a doua parte a zilei, dar lipsiţi de importanţă, iar regimul termic se apreciază sensibil şi se vor înregistra 0 grade. Senin va fi şi după lăsarea întunericului, însă va fi cea mai rece noapte din întreg intervalul de prognoză. Mercurul din termometre coboară dramatic pînă foarte aproape de limita gerului şi vom tremura serios la o minimă de -9 grade. Cu începere de sîmbătă, 24 martie, pare că vremea se îmbunează. Vedem din nou soarele şi trecem la maxime pozitive, ce-i drept modeste, de numai un grad. Şi noaptea va fi niţel mai blîndă decît precedenta şi pe fondul unui cer senin se vor înregistra -7 grade. Şi mai bine va fi duminică, 25 martie, cînd din nou va fi senin şi ne vom bucura de valori termice în creştere pînă la 3 grade. Noaptea aduce o creştere consistentă a temperaturii şi se vor înregistra -2 grade.

Temeri mari în agricultură

Iarna cu un puseu de ger pe final de februarie, urmat de ploi abundente a dat peste cap activitatea agricultorilor. Specialiştii din agricultură sînt îngrijoraţi că din cauza frigului şi a precipitaţiilor au fost întîrziate atît lucrările de fertilizare, cît şi cele de semănat. E drept că au existat ferestre de cîteva zile cu vreme frumoasă, atît în ianuarie, cît şi în februarie, dar nici un fermier n-a riscat să efectueze atunci lucrări în cîmp. În aceste condiţii, în a doua jumătate a lunii martie şi în luna aprile se vor aglomera lucrările. „Momentan, vremea arată foarte bine pentru agricultură. Precipitaţiile care au căzut în ultima vreme sînt benefice pentru lucrările agricole şi terenurile pe care le avem în exploatare. Problema mare este că prognoza ce ne-a fost transmisă anunţă începînd de duminică, 18 martie, temperaturi foarte scăzute, de minus 6, minus 7 grade, valori care s-ar putea să afecteze culturile de rapiţă. Dacă în momentul de faţă această cultură arată foarte bine şi a scăpat din iarnă pentru că a beneficiat de un strat de zăpadă care le-a protejat, ea este în pericol de îngheţ în zilele următoare, dacă prognoza se va adeveri. În condiţile în care temperaturile scăzute se vor prelungi mai multe zile, cultura va fi periclitată în totalitate şi noi vom avea pierderi foarte mari“, a declarat Vasile Balcan, directorul Marsat Roman, firmă care deţine cea mai mare exploataţie agricolă din zonă, aproximativ 3.500 de hectare. Acesta a mai spus că toate societăţile agricole sînt în întîrziere cu lucrările, raportate la perioada strict calendaristică. „Anul trecut la vremea aceasta aveam semănată mazărea şi erau executate deja lucrările de fertilizare, dar anul acesta sîntem în întîrziere pentru că nu se pot executa lucrări de fertilizat pe zăpadă şi îngheţ. În perioada următoare lucrările se vor aglomera şi va fi foarte greu să fie executate la timp şi în condiţii de bună calitate. Se va impune ca fiecare fermier să-şi planifice riguros lucrările şi să se organizeze foarte bine pentru a profita de ferestrele cu vreme bună“, a explicat Vasile Balcan. Îngrijorarea fermierilor este cu atît mai mare cu cît se anunţă un aprilie ploios, iar sărbătorile pascale vor întrerupe patru – cinci zile de lucru în cîmp.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.