Contactează-ne

Actualitate

Hram la Neamţ, sub semnul stării de alertă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ participarea la slujba închinată Înălţării Domnului e condiţionată de respectarea măsurilor impuse în contextul pandemiei ■ anul acesta se împlinesc 523 de ani de cînd se sărbătoreşte hramul bisericii voievodale Înălţarea Domnului ■

Mănăstirea Neamţ îşi sărbătoreşte hramul pe 28 mai, în ziua Înălţării Domnului.

Participarea credincioşilor este condiţionată anul acesta de respectarea măsurilor impuse la nivel naţional în contextul pandemiei, ce obligă la purtarea măştii şi limitarea numărului de persoane la slujba din incinta bisericii, precum şi la păstrarea distanţei, inclusiv în exteriorul lăcaşului.

Ceremonialul a început în ajun, cu slujba de priveghere, iar joi vor avea loc sfinţirea apei în aghiazmatarul din faţa mănăstirii, Sfînta Liturghie şi o slujbă de pomenire a eroilor neamului.

Vor fi pomeniţi ostaşii căzuţi pe cîmpurile de luptă ale patriei. Cu ocazia sărbătorii principale a mănăstirii au avut loc şi alte evenimente importante, în anii precedenţi. Moaştele Sfîntului Cuvios Paisie au fost scoase spre închinare pentru prima dată tot de hram, în 2014, după ce fuseseră descoperite în septembrie 2013, cu ocazia cercetării mormîntului din biserica mănăstirii.

Ulterior, moaştele au fost depuse în pronaosul bisericii Înălţarea Domnului, alături de cele ale Sfîntului Simeon de la Muntele Minunat şi ale Sfîntului Necunoscut. Tot cu ocazia hramului mănăstirii, în 2008 a avut loc proclamarea canonizării a nouă sfinţi nemţeni care au vieţuit în secolele din urmă în zona noastră.

Este vorba despre Cuv. Ioan de la Râşca şi Secu(sărbătorit pe 30 august), Cuv. Simeon şi Amfilohie de la Pîngăraţi (7 septembrie), Cuv. Rafael şi Partenie de la Agapia Veche(21 iulie), Cuv. Iosif şi Chiriac de la Bisericani (1 octombrie), Cuv. Chiriac de la Tazlău(9 septembrie) şi Cuv. Iosif de la Văratec(16 august). Arhimandritul Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ, accentua importanţa sfinţilor în viaţa oamenilor:

„Sfinţii sînt cei care ne ocrotesc şi ne ajută. În biserică avem nevoie şi de aceste mărturii, de elemente pe care le folosim pentru sfinţire. Sfinţii, cu moaşte sau fără, au fost bineplăcuţi lui Dumnezeu şi ocrotesc un anumit loc sau o anumită zonă. Mănăstirea Neamţ este o veche lavră în care s-au nevoit de-a lungul timpului peste 30.000 de călugări, iar noi trăim aici în umbra Sfîntului Cuvios Paisie, în timpul căruia mănăstirea Neamţ a cunoscut apogeul spiritualităţii“.

Anul acesta se împlinesc 523 de ani de cînd se sărbătoreşte hramul bisericii voievodale Înălţarea Domnului. Potrivit informaţiilor publicate pe pagina de internet a Mitropoliei Moldovei, lăcaşul de rugăciune a fost ctitorit de Ştefan cel Mare între anii 1485-1497, deoarece biserica domnitorului Petru Muşat (1375-1391) a fost grav avariată din cauza cutremurului din 1471:

„Întrucît această biserică a fost printre ultimele ctitorii, marele voievod a dorit să fie cea mai monumentală biserică atît din punct de vedere artistic, arhitectural, cît şi ca dimensiuni.(…) În exterior, deasupra uşii la intrare se află pisania cu text slav care în traducere arată timpul cînd s-au finalizat lucrările bisericii Înălţarea Domnului, dar şi o invocare de mare sensibilitate spirituală:

„Doamne Iisuse Hristoase primeşte acest hram care s-a zidit cu ajutorul Tău, întru slava şi cinstea Slavei şi slăvitei de la pămînt la cer Înălţare a Ta şi Tu, Stăpîne, acoperă-ne cu mila Ta de acum şi pînă în veac!; Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvîrşirea Sfîntului Duh, Io Ştefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a binevoit şi a început şi a zidit acest hram, pentru rugăciunea sa şi a doamnei sale Maria şi a fiului său Bogdan şi a celorlalţi fii ai săi şi s- a săvîrşit la anul 7005, iar al domniei sale anul patruzeci şi cel dintîi curgător, luna lui noiembrie 14(1497)“.

Revenind la pandemia de Covid 19, ar fi de amintit faptul că, la îndemnul Mitropoliei Moldovei, Mănăstirea Neamţ a pus la dispoziţia autorităţilor 52 de camere, cu 104 locuri, în vederea carantinării persoanelor. „Vă facem cunoscut că, referitor la personale carantinate la Centrul Social Sfântul Paisie, au fost cazaţi în două serii un număr de 80 de persoane, iar suma cheltuielilor s-a ridicat la valoarea de 255.300 lei.

Având în vedere cele relatate mai sus, vă informăm că Mănăstirea Neamţ suportă aceste cheltuieli şi nu avem nicio pretenţie financiară pentru cazarea acestora“, se arată în adresa semnată de stareţul Benedict Sauciuc.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – trei cazuri noi. Naţional – 416 cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la nivel naţional sunt confirmate 28.582 de cazuri, 1.731 de decese, 19.854 vindecaţi

Până pe 4 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 28.582 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.861 au fost externate, dintre care 19.854 de pacienți vindecați și 1.007 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Până în prezent, 1.731 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 03.07.2020 (10:00) – 04.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 23 decese (12 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Buzău, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, București, Suceava și Vrancea.

Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 416 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 223 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 759.037 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 434 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.969 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 533 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 124.900 de lei.

În urma acțiunilor de verificare desfășurate noaptea trecută, în sistem integrat, de structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Ministerului Transporturilor, au fost aplicate alte 962 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară și distanțare socială.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 4.995 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,  561 în Spania, 107 în Franța, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați: 50 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citește știrea

Actualitate

Un proiect de autostradă, un deputat şi doi primari

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ deputatul Bulai le cere primarilor de Roman şi Săbăoani să „aducă” A7 prin localităţile lor

În România, ţara în care Autostrada Unirii are… o lege minunată drept certificat de naştere, dar ea, autostrada, lipseşte cu desăvîrşire în realitate, un deputat, de la USR, pe numele său Iulian Bulai, ceartă doi primari, de Roman şi Săbăoani, pentru că refuză ca o altă autostradă, care e tot pe hîrtie deocamdată, să treacă prin localităţile pe care le păstoresc.

Nu spunem că apelul deputatului nu e unul de esenţă, însă absurdul situaţiei este evident: nu avem autostrăzi, în Moldova, dar avem legi şi dispute politice pe marginea… proiectelor de autostrăzi. Ceea ce o fi bine. Revenind la deputatul USR, aflăm dintr-un comunicat de presă cum că „Iulian Bulai le cere primarilor din Municipiul Roman și comuna Săbăoani să își revizuiască poziția și să militeze pentru ca viitorul traseu al autostrăzii Ploiești – Pașcani să cuprindă și cele două unități administrativ teritoriale pe care le conduc.

Apelul deputatului nemțean vine în contextul în care în această perioadă se va decide ce variantă de traseu, din cele trei disponibile, va avea Autostrada A7 pe teritoriul județului Neamț. La o dezbatere publică din 11 martie, desfășurată la Consiliul Județean Neamț, reprezentanții administrațiilor publice din Roman și Săbăoani au menționat că nu doresc varianta cu ruta cea mai apropiată de localitățile lor deoarece există niște planuri de investiții pentru acea zonă, preferând astfel varianta cea mai îndepărtată, cu nod în județul Iași, după Castelul de Apă”.

Şi zice deputatul cu pricina: ”E crucial pentru județul Neamț ca ruta autostrăzii A7 să fie cât mai aproape de Roman și de zona metropolitană. Există accesibilitate potrivită, iar construcția autostrăzii conform variantei de traseu din apropierea Romanului va ajuta zona să crească din punct de vedere economic.

Fac apel către cele două administrații locale să își revizuiască pozițiile. Ne va fi mult mai ușor să ne conectăm și vor fi create mai multe oportunități de investiții. Mai mult decât atât, noua autostradă va putea funcționa și ca o șosea de centură, care acum ne lipsește. Am așteptat 30 de ani această autostradă, nu trebuie să dăm cu piciorul acestei șanse.

Apreciez că există planuri de investiții, rezidențiale și industriale, însă consider că în avantajul nemțenilor ar trebui să fie prioritară găsirea unor soluții alternative pentru relocarea acestora și nu pentru cel mai favorabil traseu al autostrăzii pentru noi”. Sigur că, jurnalistic, se naşte întrebarea: oare ce motive, alea cu investiţiile nu le credem nici în somn, or fi avut primarii în cauză să opteze pentru varianta „mai îndepărtată”?

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: 3.800 de gospodării fără energie electrică

Știre publicată în urmă cu

în data de

Codul portocaliu provoacă probleme în Neamţ, vineri, 3 iulie. Conform informaţiilor oferite de ISU Neamţ, la ora 16, erau 3.823 de gospodării nealimentate cu energie electrică.

“Ca urmare a avertizării meteorologice cod portocaliu emis pentru județul Neamț, Delgaz Grid ne-a informat că localitățile Păstrăveni, Rădeni, Urecheni, Țibucani, Davideni, Țibucanii de Jos și Lunca Moldovei sunt afectate din punct de vedere al alimentării cu energie electrică. 3823 de consumatori nu sunt alimentați cu energie electrică. Se lucrează pentru remedierea situației”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Trending