Contactează-ne

Actualitate

Hoţi şi tîlhari, în arestul Poliţiei

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ furturile, inclusiv prin violenţă, le-au adus unor bărbaţi mandate de arestare

Instanţa de judecată a dispus vineri, 7 septembrie, arestarea preventivă pentru 30 zile a unui bărbat în vîrstă de 54 de ani, din Roznov, sub aspectul comiterii infracţiunii de tîlhărie. Fapta sa datează din ziua de 10 august, în jurul orei 00. 05, cînd Poliţia oraşului Roznov a fost sesizată despre faptul că o persoană necunoscută a pătruns într-o locuinţă a unei localnice, în vîrstă de 80 ani, iar prin ameninţare şi agresiuni fizice a sustras o sumă de bani. În urma cercetărilor, poliţiştii au identificat şi depistat suspectul de comiterea infracţiunii, bărbatul fiind încarcerat în Arestul IPJ Neamţ. Într-o altă speţă, doi indivizi, unul din Mureş, celălalt din Bistriţa-Năsăud au fost reţinuţi de forţele de ordine, fiind bănuiţi de comiterea infracţiunilor de furt calificat şi complicitate la furt calificat. Pe 7 septembrie, lucrătorii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ în colaborare cu poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul IPJ Mureş, cu suportul de specialitate al Biroului, respectiv Serviciului de Operaţiuni Speciale din cadrul IPJ Neamţ şi IPJ Mureş au desfăşurat o acţiune în Mureş, ocazie cu care au depistat doi indivizi, de 35, respectiv 34 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat. Oamenii legii au extins cercetările şi au stabilit că un alt bărbat, de 45 de ani, din Bistriţa- Năsăud, care locuieşte fără forme legale în localitatea Zăneşti, a sprijinit activitatea infracţională a celorlalţi doi. La data de 6 septembrie, suspectul de 45 de ani a fost reţinut de poliţişti, fiind bănuit de comiterea infracţiunii de complicitate la furt calificat. Din cercetările efectuate, a reieşit că în ziua de 7 august, cei doi bărbaţi au pătruns, fără drept, în incinta locuinţei unei tinere, de 29 de ani, din Zăneşti, de unde au sustras 23.000 de euro, 8.000 de lei si aproximativ 100 grame de aur. Cei doi mureşeni au fost conduşi la sediul Poliţiei în vederea audierii. În urma probatoriului administrat în cauză, s-a dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore, fiind încarceraţi în Arestul IPJ Neamţ. La activitate au participat şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending