Contactează-ne

Actualitate

HCF, primul amical, la turneul de la Roman

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ primul joc de verificare din această vară a echipei pietrene de handbal a fost împotriva nou-promovatei în Liga Naţională, SCM Gloria Buzău ■ federaţia nu a stabilit încă seriile noului sezon din divizia secundă ■

Primul joc de pregătire a echipei feminine de handbal HCF Piatra Neamţ din perioada precompetiţională a avut loc în week-end-ul trecut, la a XI-a ediţie a turneului dotat cu trofeul Roman Vodă – Muşat. Tradiţionala întrecere organizată de CSM Roman s-a desfăşurat de această dată în formulă de trei, după ce Corona Braşov şi Dunărea Galaţi au declinat invitaţia gazdelor. Aşa se face că HCF Piatra Neamţ, echipă ce evoluează la nivelul eşalonului secund (Divizia A) a evoluat într-un singur meci, împotriva formaţiei SCM Gloria Buzău, echipă fostă colegă de serie cu pietrencele în precedenta ediţie de campionat, care a reuşit să promoveze în Liga Naţională. În partida care a deschis turneul, vineri, 17 august, de la ora 10.30, HCF Piatra Neamţ a pierdut cu 22-30, în faţa formaţiei din Buzău, acesta fiind, practic singurul joc din turneu. „Am avut un singur joc în acest turneu, practic au fost nişte jocuri de pregătire pentru că nu au venit două echipe, Corona Braşov şi U Galaţi. Aşa că am jucat noi un meci cu SCM Buzău. Nu e aceeaşi echipă cu care ne-am întîlnit în Divizia A, au 4-5 straniere cu care s-au întărit, dar nu m-au impresionat. Noi am jucat de la egal la egal cu echipa din Buzău, numai că sîntem în altă perioadă a pregătirii. Cînd mai erau 7 minute din meci ele aveau doar două goluri avans şi am băgat jucătoarele mici şi fără experienţă şi s-a terminat cu avantaj de 8 goluri în favoarea formaţiei buzoiene“, a menţionat profesorul Dan Valentin. Antrenorul a mai precizat că poartă discuţii în continuare pentru noi jucătoare, la turneul de la Roman lotul folosit fiind alcătuit din 7 senioare şi 6 junioare, din care 5 de la LPS Piatra Neamţ şi una de la Buhuşi. „Acum am intrat în perioada precompetiţională cu jocuri de pregătire şi aşteptăm veşti de la federaţie în privinţa seriei în care vom evolua în noul sezon care va lua startul în prima sau în a doua săptămînă din septembrie. Jocul de la turneul Roman-Vodă a fost primul din seria de meciuri de pregătire. Trebuia să începem cu echipe mai slabe dar dacă a apărut oportunitatea asta, am onorat invitaţia clubului CSM Roman. Noi ne-am aştepat să jucăm trei meciuri, dar dacă aşa a fost turneul… Săptămîna asta sper să joc cu echipa de juniorii III de la LPS Piatra Neamţ“, a mai declarat Dan Valentin. În ce priveşte turneul din week-end, reamintim că trofeul a fost cîştigat de gruparea gazdă, CSM Roman, care a învins sîmbătă, 18 august, în finală, pe SCM Buzău cu scorul de 31-25 (15-14). Cu o zi înainte, cele două echipe remizaseră, 29-29, în al doilea joc al turneului. Sîmbătă, înainte de finala turneului, iubitorii handbalului au putut asista şi la un moment festiv, cel de prezentare a lotului cu care CSM Roman va ataca noul sezon al Ligii Naţionale (Liga Florilor). Gruparea de pe malul Moldovei ca începe campionatul 2018-2019 avîndu-l la cîrmă pe Cornel Vasile Bădulescu, antrenor emerit care a mai condus banca tehnică a echipei în perioada 2010 – 2014, cu rezultate în competiţiile Cupa României şi Cupa Challenge.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Primarii din şapte municipii au semnat „certificatul de naştere” al Asociaţiei „Moldova se dezvoltă”, la Piatra Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ „obiectivul nostru principal este atragerea de fonduri”, a declarat Dragoş Chitic ■ membrii fondatori sînt primarii de Piatra, Iaşi, Suceava, Roman, Botoşani, Vatra-Dornei şi Cîmpulung Moldovenesc ■ „este un moment istoric”, a declarat primarul de Iaşi ■

Primarii a şapte municipii din regiunea Moldovei au semnat, marţi, 23 iulie, la Piatra Neamţ, actul constitutiv al Asociaţiei „Moldova se dezvoltă”. În sala de consiliu a primăriei pietrene au fost prezenţi primarul de Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, în calitate de gazdă, Mihai Chirica, primarului municipiului Iaşi, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, Lucian Micu, primarul municipiului Roman, Cătălin Fluture, primarul municipiului Botoşani, Ilie Boncheş, primarul municipiului Vatra-Dornei, şi Mihăiţă Negură, primarul municipiului Cîmpulung Moldovenesc. În conferinţa de presă comună ce a urmat semnării actului constitutiv a fost prezentat principalul obiectiv al acestei asocieri: atragerea de fonduri, în special fonduri europene, pentru dezvoltarea regiunii şi implicit a localităţilor reprezentate de primarii prezenţi. Nu au lipsit criticile îndreptate împotriva actualilor guvernanţi, care, în opinia vorbitorilor, au eşuat lamentabil în atragerea banilor europeni, motiv pentru care, în exerciţiul financiar viitor, 2021-2027, se doreşte ca asociaţia să aibă reprezentant la forurile europene şi să se implice direct în atragerea de fonduri.

Discursurile participanţilor

„Mulţumesc tuturor colegilor pentru prezenţa la Piatra Neamţ în momentul în care oficializăm ceea ce am gîndit împreună la sfîrşitul anului trecut, şi anume înfiinţarea Asociaţiei „Moldova se dezvoltă”. Primul pas a fost făcut în luna decembrie, la Suceava, cînd am semnat acordul cadru pentru înfiinţarea asociaţiei. Al doilea pas, în 23 ianuarie anul acesta, la Iaşi, cînd am realizat împreună actul constitutiv şi statutul. A urmat o perioadă în care în fiecare dintre cele şapte consilii locale au fost aprobate aceste documente şi înfiinţarea asociaţiei şi iată că am ajuns astăzi să consfinţim această înfiinţare. Este un moment important, iar eu sînt foarte încrezător în faptul că prin intermediul acestei asocieri vom reuşi împreună să dezvoltăm regiunea Moldovei şi implicit fiecare dintre localităţile pe care le reprezentăm. Sîntem şapte membri fondatori, dar este o asociaţie care rămîne deschisă şi sînt convins că pe parcursul timpului se vor alătura şi alţi primari. Unii şi-au exprimat deja intenţia de a fi membri în această asociaţie. Obiectivul nostru principal este atragerea de fonduri pentru dezvoltarea regiunii şi ne vom orienta cu prioritate spre fondurile europene din exerciţiul financiar următor, 2021-2027. Există promisiuni, şi vom milita şi noi pentru acest lucru, că vor exista programe pentru a finanţa asociaţiile de dezvoltare intercomunitară. Vom pune la punct o strategie pentru perioada următoare şi doresc să urez succes acestei asociaţii”, a declarat primarul de Piatra Neamţ, Dragoş Chitic. O trecere în revistă a neîmplinirilor din punct de vedere al atragerii fondurilor europene a fost făcută de primarul de Iaşi. „Este un moment istoric din punctul nostru de vedere. Este pentru prima dată cînd şapte municipii din Moldova se unesc pentru a se dezvolta împreună. Faptul că astăzi nu avem infrastructura majoră de care aveam nevoie pentru dezvoltare e şi din cauza faptului că nu am fost consecvenţi, ca şi voce să cerem acest lucru de la toţi cei care au guvernat în România sau care guvernează şi astăzi. (…) Sînt multe dezamăgiri. Nu ne-am apucat de autostradă, nu ne-am apucat de spitalul regional de urgenţă, nu am finalizat nici o centură la nici un municipiu, nici măcar nu le-am început, n-am reuşit să punem la punct sistemul energetic. Sînt motive în plus pentru a pune piciorul în prag pentru noul exerciţiu financiar. E un lucru pe care l-am cerut Comisiei Europene ca începînd cu anul 2021 autorităţile locale şi mai ales autorităţile locale asociate să poată să dirijeze în mod direct un procent important de fonduri europene dedicate proiectelor majore ale localităţilor noastre. Acesta este un motiv important pentru a sta împreună la masă”, a declarat primarul de Iaşi, Mihai Chirica. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a precizat, printre altele, că va fi o conducere rotativă a asociaţiei, iar decizia a fost ca la început funcţia de preşedinte să fie ocupată de Mihai Chirica, lui revenindu-i cea de vicepreşedinte. Critic la adresa guvernanţilor a fost şi primarul de Botoşani, Cătălin Fluture care a folosit termeni precum „guvern total incompetent” şi a concluzionat că primarilor „le-a ajuns cuţitul la os”, motiv pentru care au decis să îşi ia soarta în propriile mîini. Primarul de Roman, Lucian Micu, a atras atenţia asupra necesităţii ca administraţiile locale să aibă la Bruxelles reprezentanţi proprii. „Sînt foarte fericit că am reuşit să ducem la îndeplinire acest proiect, cel puţin din punct de vedere formal. Eu cred că munca abia de acum începe cu adevărat pentru ca la nivelul întregii regiuni să gîndim o strategie de dezvoltare, să identificăm proiectele care ne unesc. Este foarte important să ne desemnăm reprezentanţi la Comisia Europeană pentru a negocia noi, de la nivel local, axele de dezvoltare şi pentru a identifica şi a aduce la cunoştinţa Comisiei Europene nevoile noastre de la nivelul regiunii. Să nu se mai facă, ca pînă acum, nişte ghiduri generale prin nişte birouri prin nişte ministere şi care nu răspund nevoilor reale ale comunităţilor locale. (…) Sîntem primari maturi, sîntem primari care avem o anumită experienţă administrativă şi de aceea sînt convins că această asociaţie are toate şansele de reuşită”, a declarat Lucian Micu, primarul de Roman.

Citește știrea

Actualitate

UPDATE FOTO: Neamţ: Accident cu victimă, coliziune între un autoturism şi un cimentruc

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident rutier soldat cu o victimă a avut loc marţi, 23 iulie, în jurul orei 14.30, în localitatea Gîrcina pe DN 15 C. Din primele informaţii oferite de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, este vorba de o coliziune între un autoturism şi un cimentruc.

Vom reveni.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Tîlhar calificat, prins de “mascaţi”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr în vîrstă de 20 de ani, din judeţul Iaşi, condamnat de magistraţii pietreni la închisoare pentru tîlhărie calificată, a fost prins recent de poliţişti. La operaţiunea de capturare au participat şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Neamţ. Tînărul, care primise o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare, a fost prins pe 22 iulie şi a fost dus şi încarcerat la Penitenciarul Bacău. Cît priveşte fapta pentru care a primit pedeapsa, conform informaţiilor oferite de poliţişti, pe 17 martie acesta a sustras prin violenţă un portofel şi un telefon mobil. Victima tîlhăriei a necesitat 15-18 zile de îngrijiri medicale.

Citește știrea

Trending