Publicitate

■ handbalistele nemţence au cîştigat în deplasarea cu HC Dunărea, scor 31-23 ■ a fost prima victorie din 2019 pentru elevele profesorului Dan Valentin ■ liderul seriei a suferit a doua înfrîngere din sezon, chiar pe teren propriu ■

HCF Piatra Neamţ a reuşit să obţină prima victorie a anului duminică, 27 ianuarie, în deplasarea de la Brăila, confirmînd că echipa este în creştere de formă după un început mai greoi de sezon. În etapa a XIII-a a Diviziei A, elevele profesorului Dan Valentin s-au impus în faţa formaţiei HC Dunărea (a doua echipă a oraşului) cu un scor clar, 31-23 (15-13) şi şi-au consolidat locul III din seria A. Apărarea ordonată, atacul eficient şi acţiuni colective finalizate cu gol au fost cheia succesului pietrencelor la Brăila într- un duel în care gazdele nu au periclitat în nici un moment victoria grupării vizitatoare. Pentru Handbal Club Feminin Piatra Neamţ au marcat Dorneanu (9 goluri), Oancea (8), Miron (5), Creangă, Roşca şi Dîdă (cîte 3 goluri fiecare). Victoria clară şi mai ales modul în care echipa a evoluat au demonstrat că pasul greşit făcut în prima etapă a anului la Bacău nu a fost decît un accident. În runda viitoare, duminică, 3 februarie, pietrencele vor primi vizita rivalei de la malul mării, Neptun Constanţa, echipa de pe locul secund. În etapa a XIII-a, dobrocencele au realizat surpriza învingînd liderul, chiar la el acasă şi au menţinut astfel distanţa de 6 puncte faţă de HCF. AHCM Slobozia a pierdut astfel, al doilea meci din sezon, în faţa aceleiaşi echipe, şi, cel puţin matematic, riscă să-şi pună în pericol chiar locul I în serie. Deşi mai sînt 7 etape din sezonul regulat, rezultatul consemnat în această rundă, AHCM Slobozia – CSU Neptun Constanţa 23-24 (10-16) aproape încheie lupta pentru intrarea în play-off, cele două formaţii fiind aproape sigure de participarea în turneul de promovare. Pentru echipa pietreană, care oricum nu avea fixat un astfel de obiectiv, interesul rămîne concentrat spre jocul de Cupa României, de pe 17 februarie, cînd la Polivalenta de pe Calea Romanului va da piept cu puternica formaţie SCM Rîmnicu Vîlcea, liderul Ligii Naţionale. Revenind la etapa a XIII-a, mai trebuie consemnat că în derby-ul suferinţei, băcăuancele s-au impus la limită la Iaşi şi au scăpat de ultimul loc predînd lanterna roşie gazdelor. UAIC CNOT Iaşi – CS Ştiinţa Bacău a fost 27-28 (11-16), după un meci în care oaspetele au confirmat revenirea din rundele disputate în acest început de an. Etapa a XIV-a, din week- end-ul viitor (duminică, 3 februarie) programează întîlnirile: HCF Piatra Neamţ – CSU Neptun Constanţa (derby-ul rundei), CS Stiinţa Bacău – AHCM Slobozia şi HC Dunărea Brăila – ACS UAIC CNOT Iaşi.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.