Publicitate

■ CSM va evolua în deplasare la HC Zalău ■ nici una dintre jucătoarele de la Roman nu a reuşit să intre în clasamentul intermediar al marcatoarelor ■

Echipa de handbal feminin a Clubului Sportiv Municipal Roman se pregăteşte pe plan local pentru vitorul meci al Ligii Naţionale, care a fost programat pentru data de 4 octombrie, în deplasare la HC Zalău, formaţie pregătită de către repurtatul Gheorghe Tadici. De precizat că echipa beneficiază de o scurtă perioadă de pregătire. După etapa a IV-a campionatul fost întrerupt, Liga Florilor intrînd într-o pauză de aproape două săptămîni, deoarece în această perioadă se desfăşoară un programul de pregătire al naţionalei. „Menţionăm că de la CSM Roman a fost convocată la lotul primei reprezentative sportiva Anca Georgiana Polocoşer (deşi se accidentase destul de serios în meciul de campionat, de acasă, în compania formaţiei din Baia Mare – n.r.). Liga Naţională de Handbal Feminin se va relua pe 7 octombrie, CSM Roman urmînd să evolueze mai devreme, pe 4 octombrie, în deplasare, cu HC Zalău, în etapa cu numărul V în Sala Sporturilor Gheorghe Tadici“, a anunţat conducerea CSM Roman. Între timp, nu este exclus ca fetele antrenate de către Dragoş Dobrescu să mai susţină partide test, cu formaţia feminină de la Piatra Neamţ, sau cu juniorii de la Liceul cu Program Sportiv. În cadrul etapei care vine, au mai fost planificate duelurile: SCM Craiova – CSU Cluj Napoca; CSM Galaţi – HC Dunărea Brăila; SCM Gloria Buzău – CSM Slatina; CS Gloria 2018 Bistriţa Năsăud – ASC Corona 2010 Braşov; CS Minaur Baia Mare – CS Măgura Cisnădie şi CSm Bucureşti – SCM Râmnicu Vâlcea. După primele patru etape, două veterane ale Ligi Florilor, Oana Ţiplea şi Mihaela Ani-Senocico, se afla în fruntea clasamentului golgheterelor campionatului. Cele două au marcat 35, respectiv 33 de goluri şi sînt urmate de Sylwia Lisewska şi Alina Vatu. Clasamentul intermediar al golgeterelor: 1. Oana Ţiplea (CSM Bistriţa) – 35 goluri; 2. Mihaela Ani-Senocico (U Cluj) – 33 goluri; 3- 4. Sylwia Lisewska (Minaur Baia Mare) – 31 goluri; 3-4. Alina Vatu (HC Dunărea Brăila) – 31 goluri; 5. Ada Moldovan (Măgura Cisnădie) – 28 goluri; 6. Larisa Araujo (Măgura Cisnădie) – 25 goluri; 7. Marta Lopez (SCM Rîmnicu Vâlcea) – 24 goluri; 8. Cristina Zamfir (SCM Craiova) – 23 goluri; 9-10. Marina Dmitrovic (Corona Braşov) – 22 goluri 9-10. Elena Livrinikj (CSM Galaţi) – 22 goluri. De remarcat că nici una dintre sportivele de la CSM Roman nu au intrat în această ierarhie.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.