Publicitate

■ sub comanda profesorului Dan Valentin, 11 jucătoare au reluat pregătirile pentru campionatul diviziei secunde ■ ediţia 2018-2019 va avea un alt format ■ „Vrem să facem un proiect pe un ciclu de doi ani, dar totul depinde de sprijinul autorităţilor“, spune antrenorul ■

După un campionat greu, încununat cu o clasare mult peste posibilităţile financiare (locul V), HCF Piatra Neamţ a reluat zilele trecute pregătirile pentru noul sezon al Diviziei A. O ediţie care va debuta pe 9 septembrie, într-un nou format, cu 3 sau 4 serii alcătuite pe criteriul geografic. „Ne-am revăzut la sală luni, 16 iulie, iar în prima săptămînă am făcut un program de recuperare şi acomodare, după vacanţă. La primul antrenament au fost prezente 11 fete, dar lotul nu e complet. În cea mai mare parte o să mă bazez în continuare pe Roşca, Oancea, Dorneanu, Miron, Creangă, fete cu care am obţinut rezultatele de anul trecut, cînd am terminat înaintea unor echipe de tradiţie, precum Steaua şi Dinamo, care dispun şi de bugete superioare nouă“, a declarat antrenorul emerit Dan Valentin. În noul sezon, el va fi ajutat pe banca tehnică de profesoara Andreea Savin, de la LPS Piatra Neamţ, unitate de la care vor fi promovate la HCF cele mai talentate junioare. „Mai am nişte discuţii cu cîteva fete şi cu părinţii lor şi sper să le finaşi sper să le finalizez cu transferuri. E vorba de jucătoare din zona Bacău, Botoşani şi Suceava. În rest, toate jucătoarele pe care le avem în lot sînt sub contract, iar dacă pleacă, o fac «pe barba» lor. Eu sper să mă bazez pe un lot de 16, astfel încît să putem face două echipe, pentru a ne putea antrena cum trebuie“, a precizat tehnicianul. După stabilirea lotului va fi un semicantonament la Piatra Neamţ şi, ulterior, o serie de jocuri şi turnee de pregătire. Cît despre obiectivul pentru nou sezon, inevitabil că discuţia duce către bani. „Pentru sezonul viitor am mai lucrat ceva la proiecte, mai căutăm sponsori şi încercăm să acoperim bugetul cît putem. În schimb, vom face un proiect pe un ciclu de doi ani şi, dacă se vrea şi se poate, vom vorbi de promovare în al doilea an. Pentru un astfel de obiectiv sînt jucătoare cu care am mai colaborat la echipa noastră, dispuse să pună umărul la promovare. Dar totul e în funcţie de bani, de putere financiară, şi, nu în ultimul rînd, dacă autorităţile locale se vor hotărî să aplice ordonanţa 38 din 2017, care permite alocarea fonduril pentru susţinerea sportului“. Reamintim că sistemul de desfăşurare al Diviziei A în noul sezon 2018-2019 a suferit modificări după deciziile luate la nivel federal. Spre deosebire de campionatul anterior, cînd au fost două serii a cîte 15, respectiv 14 echipe, în sezonul care va debuta pe 9 septembrie 2018 vor fi trei sau patru serii din cîte 6, pînă la 10 echipe, stabilite pe criterii geografice. Cel mai probabil, HCF Piatra Neamţ va evolua în Seria A, unde ar putea să mai fie incluse echipe din Iaşi, Bacău, Brăila, dar şi din Constanţa, Bucureşti sau din zona Covasna – Harghita. În eşalonul secund se vor juca meciuri în sistem tur – retur (de două ori), apoi turneu semifinal şi final.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.