Contactează-ne

Actualitate

Goana după bani, între promisiuni şi certitudine

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ reprezentanţii Asociaţiilor Municipiilor, Oraşelor şi Comunelor îşi pun speranţa în Guvern că vor fi sprijiniţi financiar ■

Imediat după instalarea Guvernului liberal, la Palatul Victoria au avut loc o serie de întîlniri ale Asociaţiilor Municipiilor, Oraşelor, Comunelor din România cu premierul, în vederea găsirii de soluţii referitoare la funcţionarea unităţilor administrativ teritoriale, unele aflate în dificultăţi financiare majore, de natură să împiedice funcţionarea acestora. Pe 19 noiembrie, premierul s-a întîlnit cu o delegaţie a Asociaţiei Municipiilor, condusă de Robert Negoiţă, organism care a ridicat în faţa premierului principalele probleme. Din Comitetul Director al asociaţiei face parte şi primarului Romanului, Lucian Ovidiu Micu. Pe 5 noiembrie, AMR a solicitat Guvernului Orban să stabilească un calendar de aprobare a Legii bugetului de stat, care să asigure intrarea ei în vigoare, la 1 ianuarie 2020. Printre solicitările cele mai importante este constituirea, începînd cu 2020, a unui Fond de creditare nerambursabilă pentru unităţile administrative, astfel încît să poată fi asigurată contribuţia proprie a acestora la proiectele finaţate din fonduri externe nerambursabile. Pe 12 noiembrie a avut loc întîlnirea cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor, iar pe 25 noiembrie cu delegaţia Asociaţiei Comunelor, condusă de preşedintele Emil Drăgici. Din această delegaţie a făcut parte şi primarul comunei Săbăoani, Valeria Dsacălu. „ACoR a solicitat această întîlnire în vederea punerii de acord asupra măsurilor ce trebuie luate pentru închiderea în mod corespunzător a anului bugetar 2019 şi pentru activităţile din 2020. Ne-am fi dorit să fie stabilit clar un calendar privind elaborarea şi aprobarea bugetului pentru 2020, dar anul acesta este prea scurt timpul pînă la Sărbători pentru a se materializa această cerinţă a autorităţilor locale, de a avea în decembrie bugetul pentru 2020“, a declarat pentru Monitorul, Emil Drăghici, preşedinteler ACOR. Din lista cu priorităţile comunelor, ce a fost înaintată membrilor guvernului prezenţi la întîlnire, amintim: actualizarea Acordului de parteneriat dintre Ministerul Dezvoltării; Continuarea Programului naţional de dezvoltare locală, cu etapa a III-a, 2019-2027; Modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, astfel încît şansele la educaţie ale copiilor din mediul rural să fie egale cu cele ale copiilor din mediul urban; Alocarea de resurse financiare pentru asigurarea plăţii tuturor asistenţilor medicali comunitari. În perspectiva definitivării proiectului rectificării bugetului pentru anul 2019, prim-ministrul a precizat că sînt avute în vedere trei criterii obiective de alocare a resurselor financiare suplimentare pentru comunităţile locale: Asigurarea cofinanţării necesare pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene; Alocarea resurselor pentru plata drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi a celor de care beneficiază însoţitorii acestor persoane. S-a convenit cu reprezentanţii Guvernului ca împreună cu reprezentanţii acestor structuri asociative să se stabilească priorităţile de finanţare în funcţie de nevoile reale ale comunităţilor locale, ale căror bugete au fost în ultimii doi ani decapitalizate. Practic, 23% din bugetele celor 2.862 de comune din România merg pentru asigurarea cheltuielilor cu persoanele cu handicap. Aceste comunităţi ar avea nevoie pînă la sfărşitul anului de 200 de milioane lei. Pe de altă parte, a fost ridicată şi problema asigurării fondurilor necesare plăţii facturilor restante către constructorii care au fost implicaţi în diverse investiţii pe Planul Naţional de Dezvoltare Locală. Preşedintele ACOR, Emil Drăghici, spune că, zilele următoare, reprezentanţii Ministerului Finanţelor vor strînge toate informaţiile necesare, pentru a se şti exact de cîţi bani mai au nevoie comunele pentru a putea funcţiona pînă la sfîrşitul anului. Acesta susţine însă că nu mai este timpul fizic necesar pentru adoptarea bugetului pe 2020 pînă la sfîrşitul anului în curs, aşa cum şi-ar fi dorit structurile asociative.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Surse: Candidatura lui Micu, respinsă

Știre publicată în urmă cu

în data de


Informaţie pe surse: candidatura lui Lucian Micu a fost respinsă de biroul electoral de circumscripţie, vineri, 14 august.

Hotărârea nu a fost încă redactată. Decizia poate fi oricum atacată. Lucian Micu, fostul primar de Roman şi actual candidat “de stânga”, plecat de la PNL şi lansat în candidatură de şeful PSD Neamţ, Ionel Arsene, pare a avea probleme cu candidatura după ce şi pe site-ul ANI a apărut zilele trecute informaţia că are “interdicţie” pe trei ani.

“Povestea” candidaturii lui Micu aici: http://monitorulneamt.ro/ani-zice-ca-micu-are-interdictie-trei-ani/. Rămâne de văzut care va fi decizia finală în cazul candidaturii fostului primar de Roman, declarat incompatibil prin decizie definitivă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Vom reveni.

UPDATE: Redactarea şi ulterior publicarea hotărârii biroului electoral privind candidatura lui Lucian Micu pentru funcţia de primar de Roman rămâne… pe mâine, sâmbătă, 15 august. Motivul? S-a terminat programul biroului. Aşteptăm cu interes hotărârea, în continuare informaţia pe surse este că a fost respinsă/invalidată candidatura, şi de asemenea soluţionarea unei contestaţii previzibile.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Accidente produse la interval de câteva minute, cinci victime

Știre publicată în urmă cu

în data de

Cinci victime este bilanţul nedorit înregistrat în urma a două accidente rutiere produse vineri, 14 august, la interval de doar câteva minute unul faţă de celălalt. Primul accident s-a produs la Bodeşti şi a fost vorba de o coliziune între două autoturisme şi soldată cu trei victime transportate la spital.

“Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 13:05, pompierii pietreni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Bodești. Pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț au intervenit cu o autospecială pentru stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM.

În urma accidentului rutier produs între două autoturisme au rezultat trei victime.

Pompierii au intervenit cu ajutorul echipamentelor pentru descarcerare și au scos dintr-un autoturism trei victime, conștiente.

Echipajul SMURD a preluat și transportat la spital un barbat de 63 de ani, cu multiple traumatisme.

Conducătorul auto și un pasager au fost preluați și transportați la spital de catre echipaje de la SAJ.

Militarii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și vor sabla căile rutiere”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Al doilea accident a avut loc la Săbăoani, fiind vorba tot despre o coliziune între două autoturisme, din care unul s-a răsturnat. Două persoane au fost transportate la spital

“Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 13:08, pompierii romașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Săbăoani. Pompierii din cadrul Detașamentului Roman au intervenit cu o autospecială pentru stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM.

În urma accidentului rutier produs între două autoturisme un autoturism s-a răsturnat, rezultând două victime, conștiente.

Echipajul SMURD a preluat și transportat la spital un bărbat de 41 de ani. Un echipaj de la SAJ a preluat o victimă și a transportat-o la spital.

Militarii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și vor sabla căile rutiere”, au mai transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Două accidente cu victime, la interval de câteva minute

Știre publicată în urmă cu

în data de

Salvatorii nemţeni intervin în aceste momente, vineri, 14 august, la două accidente rutiere, soldate cu victime, produse la interval de doar câteva minute. În cazul primului accident pentru care s-a dat alarma la ISU Neamţ este vorba despre o persoană încarcerată, accidentul producându-se în satul Bodeşti. Al doilea accident, de asemenea soldat cu victime, s-a produs în localitatea Traian.

 

Vom reveni.

Citește știrea

Trending