Publicitate

Apreciază postarea

■ gheaţa adunată în cantităţi mari pe rîu s-a pus în mişcare în noaptea de duminică spre luni ■ au fost inundate două beciuri şi terenuri agricole ■ deschiderea barajului de la poiana Răchiţii a rezolvat problema ■ a fost emisă o nouă informare meteo de vreme rea ■

Pe Valea Bistriţei, iarna care încă nu se lasă dusă, a încercat şi de această dată răbdarea localnicilor din Poia Teiului. Bistriţa s-a „îngrădit“ de prin februarie cu un strat relativ gros de gheaţă, jucîndu-se cu liniştea oamenilor din satele riverane rîului. Asta pînă la un punct, pentru că muntenii au învăţat lecţia şi mersul vremii în zonă. Şi ca întrarea în primăvară să nu se facă lin, duminică noaptea, zaiul coborît din amonte şi-a găsit loc de poticneală la coada lăcuşorului zăgăzuit de barajul de la Poiana Răchiţei, inundînd beciurile a două gospodării, Bîia şi Todirel, revărsîndu-se pe alocuri şi-n grădina lui Marc, un alt gospodar al locului. Asta şi pentru că vremea deosebit de caldă de care ne-am bucurat pînă sîmbătă, 17 martie 2018, la prînz, a făcut ca zăporul să aibă condiţii de a pleva la vale. „Duminică seara situaţia nu prezenta vreun pericol. Totuşi, pentru precauţie, am luat legătura cu conducerea judeţului şi reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor informîndu-i, asta legat şi de luarea măsurii de deschidere a porţilor barajului de la Poiana Răchiţei, pentru a face cale zaiului din amonte. Situaţia s-a complicat puţin înspre dimineaţă, cînd în jur de 6.00 gheaţa adusă de apa Bistriţei a ameninţat puntea de la Ruseni, ameninţînd să se creeze un baraj natural de gheaţă. Am intervenit, specialiştii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă s-au aflat alături de noi, astfel încît ieri, luni, situaţia s-a aflat sub control“, a declarat Ana Ancuţa, primarul comunei Poiana Teiului. Întradevăr, de această dată pe Bistriţa din aval de Borca nu sînt acumulări masive de gheţari şi porţiuni cu pod de gheaţă. „Anul ăsta stăm bine, au fost şi cîteva zile cu ger năpraznic, dar nu în aşa măsură să creeze probleme mari. Ne-o ajutat Dumnezeu să scăpăm de necazurile altor ierni de care nici nu vrem să mai vorbim. Gheaţa rîului nu s-o strîns în mormane şi nu s-a făcut baraj, ca pe urmă să se strîngă puhoi de apă“, am aflat de la gospodar din zonă. De altfel, am reţinut din vorbele primăriţei că fenomenul este monitorizat continuu de către specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Sistemului de Gospodărire a Apelor şi reprezentanţii primăriei. „La acest moment, după deschiderea acumulării de la Topoliceni, situaţie a revenit la normal, cursul de apă fiind liber, cu formaţiuni de gheaţă“, ne-a declarat Adrian Rotaru, purtător de cuvînt al ISU Neamţ. Cel mai probabil situaţia ar fi fost mai gravă dacă vremea nu ar fi schimbat foaia, brusc s-a făcut deosebit de frig pentru acest moment al anului, iar de sîmbătă pînă duminică, în mai puţin de 24 de ore mercurul din termomtre a coborît cu vreo 20 de grade, de la o maximă de 14 grade sîmbătă, la vreo -7 grade pe parcursul zilei de duminică.

Vremea rea nu ne lasă

Vremea s-a stricat brusc la finele săptămînii trecute şi după două avertizări cod galben de ninsori şi tenperaturi scăzute, meteorologii au emis ieri, 19 martie 2018, o altă informare de vreme rea valabilă pentru toată ţara. Aceasta este în vigoare pînă astăzi, 20 martie, la ora 21, fiind anunţate precipitaţii moderate cantitativ, mai ales sub formă lapoviţă şi ninsoare, polei şi vreme deosebit de rece. „Temporar vor fi precipitaţii, mai ales sub formă lapoviţă şi ninsoare, în extindere treptată dinspre sud-vest. În jumatatea de sud a ţării şi la munte acestea vor fi în general moderate cantitativ. Se va semnala polei sau gheţuş, în special în sudul teritoriului, iar vîntul va avea unele intensificări. Vremea se va menţine deosebit de rece, mai ales în regiunile extracarpatice. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj“, conform ANM. Ieri, 19 martie, la prînz, în tot judeţul erau valori termice negative, de -8 grade la Piatra Neamţ şi Tîrgu Neamţ, -7 grade la Roman, cel mai bine fiind în vîrf de munte, pe Toaca, unde termomtrele indicau -1 grad. Noaptea de 18/19 martie a fost deosebit de rece pentru acest moment al anului şi a fost ger în teritoriu, mai puţin pe munte unde s-au înregistrat cam -8 grade. Însă minima s-a oprit la -11,6 grade la Roman, s-au înregistrat – 11,5 grade la Piatra Neamţ, iar la Tîrgu Neamţ mercurul a coborît pînă la -10,8 grade Celsius. Nici de acum înainte nu va fi prea bine, cel puţin pîn la finele acestei săptămîni. Astăzi, 20 martie, ne putem aştepta la ninsori sabe din punct de vedere cantitativ, iar în Piatra Neamţ, la prînz, termometrele vor indica -3 grade, ceva mai bine decît în intervalul precedent. Noaptea precipitaţiile se opresc şi minima ajunge la -8 grade. Ceva mai bine va fi miercuri, 21 martie, pentru că scăpăm de precipitaţii şi vom avea cam -2 grade ziua şi cel mult -5 grade după lăsarea întunericului. De joi, 22 martie, reapare soarele dar nu are vlagă şi vor fi valori comparabile cu cele din ziua anterioară. O zi ninge şi alta nu, astfel că vineri, 23 martie, ne putem aştepta la ninsori moderate atît ziua cît şi noaptea cînd vor fi temperaturi de -3, respectiv -6 grade. În week-end, în perioada 24 – 25 martie, va fi timp frumos, cu soare, însă nu va fi cald pentru că se vor înregistra maxime de -1 grad şi minime de -7 grade.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.