Publicitate

Gheorghe Panu a fost una dintre marile intelegenţe ale neamului românesc, un spirit vizionar, democrat, de multe ori neînţeles, de multe ori părăsit de prieteni şi tovarăşi de luptă politică. A fost considerat „fripturist“ şi „traseist“ politic, dar noi insistăm pe consecvenţa ideilor sale politice, pe care a încercat să le implementeze printr-un partid sau altul. Ideile sale nu erau schimbătoare. A fost legat de judeţul Neamţ, de Ceahlău, de Durău. Acesta este motivul pentru care ne-am concentrat asupra figurii sale – a fost una dintre marile personalităţi, care, deşi nu era nemţean, a iubit judeţul nostru şi şi-a dat osteneala pentru propăşirea lui. S-a născut la Galaţi în 1848, fiu al ofiţerului Vasile Panu din Vaslui, aghiotantul lui Alexandru Ioan Cuza. Face şcoala primară şi liceul în Iaşi, apoi se înscrie la universitate, unde studiază literele. După ce devine membru al Junimii (1872) , primeşte o bursă cu ajutorul lui Titu Maiorescu şi pleacă la studiu la Paris, împreună cu Vasile Conta şi Alexandru Lambrior. Cu siguranţă, Titu Maiorescu avea ochi pentru tineri valoroşi, dar avea şi de unde alege în Moldova acelor ani. Studiază istoria, literele şi ştiinţele juridice la Paris şi Bruxelles, unde îşi ia doctoratul în drept. După întoarcerea în ţară devine procuror, apoi avocat. Este însă pasionat de lupta politică şi intră, firesc, la gruparea conservatorilor junimişti, dar o părăseşte alăturîndu-se Partidului Naţional Liberal, devenind şeful de cabinet al ministrului de Interne, C. A. Rosetti – 1881 şi deputat al acestui partid, calitate în care susţine votul universal, face o alianţă cu deputaţii socialişti şi condamnă vehement pe deputaţii antisemiţi. Editează mai multe ziare: Lupta, 1884, Cronica, Ziua, Săptămîna din 1891, revistă pe care o scoate singur, şi colaborează la multe alte publicaţii: Convorbiri Literare, Epoca, Epoca Literară, Liberalul. Ziarul Lupta avea în perioada de apariţie cel mai mare tiraj, iar revista Săptămîna, pe care o scria singur, era citită cu nesaţ de intelectualii români. În ziarul Lupta pe care-l conducea, în 1887, a publicat pamfletul „Omul periculos“. Articolul critica decizia regelui de a încheia o nouă convenţie comercială cu Imperiul Austro-Ungar, acuzîndu-l de a fi „cătană nemţească“, „ulan prusian“, „izvorul tuturor relelor“, „samsarul tuturor trădărilor“, „suflet blestemat“. Acest fapt a atras mînia lui Carol I. În calitate de director al ziarului, Gheorghe Panu fost chemat în instanţă pentru ofensa adusă regelui, a fost găsit vinovat şi a fost condamnat la pedeapsa maximă de doi ani de închisoare şi la o amendă de 5. 000 lei. Ca să nu fie închis, Panu a fugit la Paris. În 1888, este ales ca deputat la Iaşi, pe listele opoziţiei anti-liberale şi se întoarce în ţară, dar este arestat la graniţă şi adus la Piatra Neamţ în închisoare. Nicu Albu, prefect al Neamţului la acea dată, apropiat lui Panu, a făcut ca arestul să-i fie uşor, alături fiindu-i şi adeptul politic, viitorul primar şi memorialist, Dimitrie Hogea. Regele Carol l-a graţiat după 10 zile, iar pietrenii l-au condus în triumf spre gară.

Adăposturi montane, drumuri, tel, serviciu de poştă…

Gheorghe Panu a fost de două ori deputat (1881, 1888) şi o dată senator (1892) . În 1888 şi-a creat propriul partid, Partidul Democrat Radical. Ca adept al radicalismului a promovat republicanismul, votul universal, antidinasticismul, reforme agrare, impozit progresiv, regim vamal protecţionist, restrîngerea prerogativelor regale, drepturi pentru muncitori, juriu pentru delicte de presă etc. Şi-a dorit foarte mult să ajungă ministru dar, din anumite motive, acest lucru nu s-a întîmplat, unul dintre ele fiind conflictul cu regele care îi refuză candidatura la un post de ministru, afirmînd că „un om care nu s-a supus legilor ţării nu poate fi ministru“, făcînd aluzie la fuga sa în Franţa pentru a scăpa de răspunderea legală. Ca istoric se remarcă prin lucrările: „Studii asupra atîrnării sau neatîrnării politice a românilor“, „Portrete şi tipuri parlamentare“, „Amintiri de la Junimea din Iaşi“, „Cercetări asupra stării ţăranilor în vremurile trecute“. Venea în Neamţ la prietenul său Calistrat Hogaş, făcea de obicei vizite la mănăstiri, la Tîrg, la Piatra, la Bălţăteşti şi Oglinzi, pînă în 1890, cînd s-a îndreptat pentru prima dată spre Durău. Căci a devenit un împătimit al Ceahlăului şi un oaspete statornic al Durăului pînă la moartea sa, în 1910. La început a stat în gazdă la Răpciuni la un gospodar, dar şi-a făcut apoi o casă proprie la Durău. Făcea excursii lungi pe Ceahlău, dar şi în zonele dimprejur, pînă la Borsec sau Vatra Dornei. Pe Ceahlău a făcut un prim adăpost lîngă stînca Panaghia, mai sărăcăcios şi două mai mari cu paturi la Stănile şi la Mesteceni. A fost un pionier al turismului pe muntele Ceahlău. Era vizitat de Caragiale, Delavrancea, Coşbuc, Morţun, dr. Istrati, Al. Bădărău ş. a. Aici, la Durău, a scos multe numere ale revistei pe care o scria singur – „Săptămîna“, atît de citită în epocă. Influenţa sa a făcut să se înceapă şoseaua pe valea Schitului, s-au făcut poduri şi podeţe. S-a refăcut la cererea sa drumul de la Hangu spre Bicaz, cu mare folos pentru muntenii de la poale de Ceahlău. La stăruinţa sa s-a făcut linie telică, cu post telic şi serviciu de poştă regulat pînă la Durău. Prietenia cu stareţul Teofan a făcut ca influenţa lui Panu să se răsfrîngă şi asupra schitului care a fost ridicat la rangul de mănăstire, a găsit fondurile necesare pentru repararea bisericii şi a clopotniţei în timpul ministerelor lui Spiru Haret şi dr. C. Istrati. Dimitrie Hogea îşi amintea că Panu a intervenit împotriva prinţului Sturdza ca să nu taie pădurea de brazi din jurul Durăului, care aducea un farmec deosebit aşezării şi organele silvice şi boierul i-au dat pînă la urmă dreptate aprigului apărător al Durăului. Cancerul la intestine care-l măcina nu a putut fi tratat la Paris. Şi nici nu mai avea bani pentru medicii de la Paris, căci nu mai putea să muncească. „Grozav lucru e sărăcia, avea să zică, niciodată n-am simţit-o ca acum“. A murit sărac, nelăsînd urmaşilor mare lucru. Guvernul liberal a hotărît funeralii naţionale, presa a avut numeroase articole elogioase pentru un mare „sămănător de idei“. Demn de remarcat faptul că regele Carol I a hotărît din mijloacele sale particulare o mică pensie pentru văduva Panu. Casa de la Durău a fost vîndută către Ministerul Cultelor şi a devenit arhondaric al mănăstirii. Puţini mai ştiu asta astăzi, au mai rămas cîteva fotografii, cîteva cărţi poştale. Oamenii locului nu ştiu de Gheorghe Panu, de şederea sa la Durău şi de mult binele făcut zonei. Stă scris doar pe o placă de marmură rezemată de un perete lăturalnic al clopotniţei de la Durău despre faptul că a fost „un mare ajutător al schitului“. Cam atît. Puţin pentru un om atît de mare, poate cel mai important care s-a legat statornic de aceste locuri şi de aceea am ridicat acest articol pentru mai multă ştiinţă şi preţuire şi astfel neuitare.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.