Publicitate

■ pînă la jumătatea lunii ianuarie va fi frig şi nu vom avea parte de valori termice pozitive ■ noaptea mercurul din termometre ajunge şi la -10 grade ■ sînt aşteptate şi ceva ninsori ■

Frigul a pus stăpînire pe întreg judeţul chiar înainte de Bobotează şi nici de acum nu va fi mai plăcut din punct de vedere termic. Meteorologii anunţă că pînă la jumătatea lunii ianuarie nu va fi nici o zi cu valori termice pozitive. Frig va fi şi după lăsarea întinericului, iar în cea mai rece noapte ne putem aştepta la temperaturi la limita gerului de pînă la -10 grade. Simultan sînt anunţate şi precipitaţii sub formă de zăpadă, însă se pare că nu va fi vorba de cantităţi importante. Conform ANM, pe 7 ianuarie, nu vedem soarele, cerul va fi preponderant acoperit şi putem aştepta ca mai toată ziua să fulguiască. Termic nu stăm prea bine şi la amiază va fi destul de rece cu o maximă care abia saltă la valoarea de -5 grade. După lăsarea întunericului, norii se risipesc, motiv pentru care va fi destul de frig astfel că în zori minima ajunge la -8 grade. Cam la fel va fi vremea şi pe parcursul zilei de marţi, singura noutate fiind că nu vor mai fi nori, ci soare, dar nu va fi deloc cald. Dimpotrivă, ziua vom tremura din nou la o maximă de -5 grade, iar noaptea va fi cea mai rece din întreg intervalul de prognoză, -10 grade. Cu începere de miercuri, 9 ianuarie, se face puţin mai bine, iar de la zi la zi vremea dă semne că se mai îndreaptă. Ziua cerul va fi degajat şi se vor înregistra cel mult -3 gade, iar noaptea aduce o minimă ceva mai blîndă, de -7 grade. Dacă meteorologii nu greşesc înseamnă că ceva ninsori apatice ar mai putea veni în zona noastră pe parcursul zilei de joi, 10 ianuarie. Va fi însă ceva mai bine din punct de vedere termic pentru că ziua mercurul din termometre ajunge la -2 grade iar peste noapte minima se opreşte la valoarea de -6 grade Celsius. Vineri, 11 ianuarie, ne putem aştepta din nou la un episod însorit însă cea ce este important este faptul că trecem la o maximă de 1 grad. După lăsarea întunericului cerul va fi degajat, iar în zona noastră se vor înregistra -5 grade. O zi mai caldă, şi una mai rece, pentru că sîmbătă, 12 ianuarie, chiar dacă vedem soarele nu mai avem parte de temperaturi pozitive, ci dimpotrivă, astfel că în miezul zilei abia se va ajunge la -2 grade. Noaptea va fi mai rece decît precedenta şi aduce o minimă de -6 grade Celsius. Duminică, 13 ianuarie, va fi cer acoperit, nu şi precipitaţii. Maxima zilei abia saltă pînă la -1 grad, însă noaptea va fi puţin mai blîndă cu o minimă de -4 grade. Cam la fel se anunţă şi ziua următoare cu o maximă de 0 grade şi o minimă staţionară la -4 grade.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.