Contactează-ne

Actualitate

GALERIE FOTO: Ziua Bozienilor din anul Centenarului, de poveste

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în Anul Centenarului, comuna nemţeană şi-a celebrat fiii de toate vîrstele ■ spectacolul a fost de pomină, cu ajutorul primarului şi al viceprimarului, alături de conducerea CJ ■ concursurile sportive nu au lipsit ■ au fost omagiate cuplurile de aur, alături de cei mai merituoşi membri ai comunităţii ■

Ziua comunei Bozieni – ediţia 2018, manifestare care a ajuns, deja, în cel de-al VI-lea an, a prilejuit, într-o frumoasă zi de Gustar, duminică, 19 august, o reuniune a unei comunităţi care a pornit decisă pe drumul europenizării, deşi este situată chiar la marginea estică a judeţului. Primarul Doinel Grumezescu, alături de viceprimarul Dănuţ Arghiropol şi consilierii locali, cu sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ, prin Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare, s-au mobilizat încă de acum cîteva săptămîni, pentru a pune la punct un program cît se poate de interesant pentru locuitori. Anul acesta, ziua localităţii a însemnat exclusiv o petrecere a celor care locuiesc pe aceste meleaguri dar, în egală măsură, a celor care sînt plecaţi peste hotare şi, măcar în luna august, revin la baştină, pentru a fi alături de cei dragi. Primarul Doinel Grumezescu, cel care, din 1990, păstoreşte cu succes comunitatea din Bozieni, a specificat faptul că a insistat pentru menţinerea specificului local şi pentru a arăta, o dată în plus, faptul că locuitorii zonei sînt o mare familie. „Am gîndit un program pentru toţi cetăţenii, indiferent de vîrstă. Duminică, în jurul orei 12, a avut loc deschiderea oficială a manifestărilor care, de altfel, au fost mai extinse, ele cuprinzînd şi o serie de întreceri sportive, cum ar fi cele de fotbal sau şah. Nu i-am uitat nici pe cei din «promoţia ’68», care au împlinit anul acesta 50 de ani de la căsătorie. Am mai premiat Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bozieni, pe care l-am intitulat sugestiv «Arde Gîrla», neuitînd nici cadrele didactice şi elevii merituoşi. Considerăm că a fost încununat, astfel, un efort al echipei de conducere de la primăria locală, prin implicarea domnului viceprimar Dănuţ Arghiropol şi a consilierilor locali, cu sprijinul domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene şi, nu în ultimul rînd, al doamnei Carmen Năstasă, de la Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare. Le mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi în aceste momente şi sperăm că s-au simţit foarte bine“, a specificat primarul comunei Bozieni, Doinel Grumezescu. Acesta a fost recompensat, la rîndul său, cu o distincţie jubiliară, din partea oficialilor judeţeni „pentru cel mai longeviv şi destoinic primar“.

A fost sărbătorită munca

Localitatea de la limita estică a judeţului Neamţ a răsunat de voie bună, duminica trecută, în ton cu vremea de afară. Sute de persoane au poposit pe terenul din zona şcolii şi a bazei sportive, în jurul orei 12, atmosfera fiind, deja, animată de fumul grătarelor, muzica pe toate gusturile şi bucuria revederii între consăteni, în cadru relaxat. Pe terenul de sport s-au întrecut mai multe formaţii din comunele limitrofe Bozienilor, la un turneu de fotbal care s-a derulat în limitele fair-play-ului şi în urma căruia s-a impus divizionara gazdelor, secondată de formaţia din Gîdinţi şi, pe ultima treaptă a podiumului, echipa a doua a Bozienilor. La şah, amatorii din localitatea Ion Creangă au luat „partea leului“, toţi laureaţii primind atît premii consistente în bani, care au coborît de la 500 de lei pentru fotbalişti dar şi diplome care să le amintească de momentul 19 august 2018. Cîte 200 de lei, şampanii personalizate, flori şi diplome au fost acordate cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Pe scenă au urcat Neculai şi Didina Pătrăuceanu, Gheorghe şi Ecaterina Negrescu, Nolică şi Anica Popa, Gheorghe şi Sofia Popa, Neculai şi Maria Prisecariu şi Neculai, alături de Valeria Ţarcă. Au primit distincţii în bani şi însemne ale respectului comunităţi elevii Andra Georgiana Bălţătescu, Andreea Nicoleta Mătăşel şi Niculina Burlacu, precum şi profesorul de sport Gheorghe Nistor. Talentele locale nu au fost, de asemenea, uitate, tinerele care au încîntat asistenţa cu acordurile folclorului autentic primind de la primar cîte o atenţie. Au fost omagiate, astfel: Andra Caltea, Roxana Cotfasă, Elisabeta Murariu, Simona Muraru, Alexandra Neagu, Cristina Pralea, Amalia Şendrea, Larisa Chifor şi Andreea Rusu. Sărbătoarea comunei Bozieni a fost un moment gustat deopotrivă de către cei tineri şi cei în vîrstă. Programul artistic i-a adus în faţa spectatorilor pe: Călin Brăteanu, Ionela Brănişteanu, Georgiana Şerban Axinte, Daiana Vinca şi Laurenţiu Marian, alături de Formaţia Andante Piatra Neamţ, Ansamblul Folcloric Floricică de la Munte şi Trupa Selfie. Invitata de onoare a fost îndrăgita Laura Lavric, spectacolul întinzîndu-se binişor după lăsarea întunericului. „Ne bucurăm că nu am avut probleme de ordine publică. Toată lumea, cred, s-a simţit bine şi sperăm că şi la anul ne vom reîntîlni în acelaşi cadru frumos al meleagurilor Bozienilor“, a conchis primarul Doinel Grumezescu.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Accident comis de un şofer băut – un tînăr a decedat

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr în vîrstă de 25 de ani a decedat în urma unui accident rutier produs la Dămuc, în noaptea de sîmbătă spre duminică, 30 spre 31 mai. Din cauza alcoolului consumat, şoferul, în vîrstă de 24 de ani, a pierdut la un moment dat controlul volanului şi a intrat în coliziune cu o remorcă parcată pe marginea drumului.

“La data de 31 mai a.c., în jurul orei 04.00,  polițiștii Serviciului Rutier Neamț au intervenit la un accident rutier produs pe DJ 127 A, soldat cu decesul unei persoane și rănirea alteia.

Din primele cercetări a reieșit faptul că, în timp ce un tânăr de 24 de ani, conducea un autoturism pe DJ 127 A, în localitatea Dămuc, pe fondul consumului de alcool, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare la ieșirea dintr-o curbă la dreapta, moment în care a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu o semiremorcă parcată în afara drumului.

În urma impactului a rezultat decesul unui tânăr de 25 de ani, din localitatea Dămuc, pasager în același autoturism și rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

De asemenea, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – 882 de cazuri în total. Naţional: 151 de cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la nivel naţional sunt confirmate 19.133 de cazuri, 1.253 decese, 13.046 vindecaţi

Până astăzi, 30 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.133 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.046 au fost declarate vindecate și externate.  Totodată, până acum, 1253 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov și Harghita, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 151 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 160 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.993 de  persoane. Alte 98.403 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 425.819 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 429 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.393 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 174 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 118.000 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 29 mai a.c.,  69 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.074 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 583 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Până la data de 29 mai 2020, au fost raportate  1.384.703 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

Citește știrea

Actualitate

Piatra Neamţ: Amendaţi pentru că au făcut scandal la băutură

Știre publicată în urmă cu

în data de

Polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț au fost sesizați vineri, 29.05.2020, în jurul orei 11, despre existența unui conflict între mai multe persoane fără adăpost, în zona centralei termice dezafectate de pe strada Viorelelor din Piatra Neamț.

 „Echipajele Biroului Ordine Publică au depistat la fața locului 6 persoane care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, s-au luat la ceartă, existînd pericolul ca situația să degenereze.

Toți cei șase bărbați, cu vîrste cuprinse între 24 și 45 de ani au fost conduși la sediul Poliției Locale Piatra Neamț, unde, după ce au fost identificați, au fost sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 200 și 500 de lei pentru încălcarea Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, art. 2, pct. 24 (”Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încît, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice”).

Totodată, biroul de specialitate din cadrul Primăriei Piatra Neamț a fost sesizat și informat cu privire la faptul că, din cauza nesecurizării ușii de acces în centrală – atribuției ce-i revine proprietarului imobilului – există riscul ca persoane neautorizate să pătrundă în incintă și să provoace astfel de incidente sau să depoziteze deșeuri”, se precizează în comunicatul de presă emis de Poliţia Locală Piatra Neamţ.

Citește știrea

Trending