Publicitate

■ în decurs de cîteva ore au avut de intervenit la trei incendii

Pompierii nemţeni au astăzi o zi de foc, în decurs de cîteva ore intervenind la trei incendii. Primul a izbucnit la amiază, în Tazlău. S-au deplasat două autospeciale de la Piatra Neamţ şi una de la SVSU Tazlău. Al doilea incendiu a izbucnit la scurt timp la o gospodărie din satul Socea, comuna Rediu, fiind înregistrate şi două victime. “La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și un autocamion de intervenție din cadrul detașamentului de pompieri Piatra Neamț. În sprijin au fost solicitați pompierii voluntari din orașul Roznov cu o autospecială de stingere și pompierii voluntari din comuna Cîndesti tot cu o autospecială de stingere. Arde un grajd cu un tractor în interior, propagat la casa de locuit şi un stog de fîn. Proprietarul a suferit un traumatism (tăieturaăla cot), se deplasează şi ambulanța SMURD de prim ajutor”, au comunicat iniţial cei de la ISU Neamţ în momentul plecării în intervenţie. Au revenit apoi cu precizarea: “La intervenţia de la Rediu mai este o persoană cu arsuri de gradul 2-3 pe braţ şi faţă şi de gradul 2 pe piept. Ambele victime sînt bărbați. Cel cu traumatism are 42 ani, iar cel cu arsuri are 53 ani”. Al treilea incendiu a izbucnit apoi la casă din Cîndeşti, fiind nevoie din nou de intervenţia pompierilor din Piatra Neamţ, dar şi a celor de la SVSU Cîndeşti cu autospeciala din dotare.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.