Contactează-ne

Actualitate

GALERIE FOTO: Neamţ – Festivalul “Fiii şi Fiicele Satului”, un succes

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pe lîngă localnicii îmbrăcaţi în costume populare autentice, au participat şi numeroşi turişti

Festivalul “Fiii şi Fiicele Satului” din Izvorul Alb şi Secu, organizat la iniţiativa Fundaţiei Izvorul Alb duminică, 16 iunie, la Şcoala nr.1 din Satul Izvorul Alb, Bicaz, a avut parte de succes, ceea ce îi determină pe organizatori să îşi dorească reeditarea lui în anii ce vin. “Cu această ocazie, singulară pînă acum în istoria satelor Izvorul Alb şi Secu, şcoala din sat a fost plină pînă la refuz de curioşi, turişti şi localnici de toate vîrstele îmbrăcaţi în costume populare autentice specifice zonei de la poalele Muntelui Sfînt al României- Masivul Ceahlău. Programul zilei a început dimineaţa devreme, pe o vreme splendidă de iunie, cu săvîrşirea liturghiei la biserica din sat şi o depunere de coroane la monumentul Eroilor Neamului şi ai satului căzuţi la datorie. Programul găzduit în cadrul şcolii a continuat cu binecuvîntarea preotului paroh şi cu o interpretare a şezătorii de odinioară, organizată de tinerii şcolari şi absolvenţi ai şcolii. Ziua a continuat cu o proiecţie ce nu ar fi existat fără implicarea totală a sătenilor care au împărtăşit fotografii ce evocau momente importante din trecutul celor două sate- Izvorul Alb şi Secu- precum şi din trecutul familiilor lor. Recunoaşterea tuturor celor din poze nu a fost facilă însă tenta personală a satului românesc nu poate fi trecută cu vederea. În acelaşi context al omagierii satului românesc – al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari a avut loc un cvadruplu vernisaj expoziţional dedicat satului românesc: pictură în ulei de Emil Ungureanu (originar din Izvorul Alb), goblen de Maria Paşcău, expoziţie de fotografie Adolph Chevalier- fotograful Văii Bistriţa şi al Casei Regale, pictură de Ion Titianu- artist al satului satului Izvorul Alb precum şi Alexandu şi Mihaela Stan Bălănescu ambii descendenţi de izvorani. Concursurile pregătite de organizatori printre care cele de măsurare a forţei prin trasul frînghiei dar şi cel de măsurare al abilităţii de a sări în sac au făcut deliciul tinerilor şi al adulţilor, fiecare participant primind diplome de participare. Juriul a decis in unanimitate că toate poalele-n brîu coapte de fiicele satului au fost cele mai bune şi mai frumoase. După-amiaza a continuat cu discuţii, dezbateri şi propuneri pe tema potenţialului de dezvoltare al zonei, socializare şi stare de bine, copiii bucurîndu-se din plin de libertate de mişcare, vremea bună şi dragostea cu care au fost inconjuraţi. Cei cîţiva turişti curioşi de acest eveniment au rămas profund impresionaţi de ineditul acestui eveniment remarcînd „locaţia deosebită pentru organizarea de vernisaje artistice precum şi frumuseţea şi inspiraţia cadrului natural.” Cu prilejul proclamării anului 2019 drept Anul omagial al satului românesc -al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari- pe tot cuprinsul Patriarhiei Române, reamintim că acest festival nu ar fi putut avea loc fără deosebita conlucrare dintre Fundaţia Izvorul Alb (www.izvorulalb.org) sprijinită de către preotul paroh al satelor Izvorul Alb şi Secu- Aurel Florea, cu ajutorul, dedicarea şi implicarea doamnei învăţător Simona Gherasim şi nu în ultimul rînd prin susţinerea domnului primar al oraşului Bicaz Nicolae Sălăgean. Recunoaştem satul românesc ca păstrător fidel al tradiţiei bisericeşti şi al culturii naţionale, acesta fiind de-a lungul timpului spaţiul în care s-au dezvoltat şi s-au desăvîrşit valorile spirituale, culturale şi morale ale neamului. Astfel am redescoperit trecutul infinitului potenţial românesc prin artă, meşteşug şi istorisiri reconectînd fiii şi fiicele de izvorani şi secani cu vatra satului pentru a păşi cu seninătate spre viitor”, se precizează într-un comunicat de presă emis de organizatori.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Piatra Neamţ: Autorităţile au reacţionat în cazul “depozitului”de azbest din buricul tîrgului

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Monitorul de Neamţ a relatat, în urmă cu cîteva zile, la solicitarea unui cititor, că, în centrul oraşului Piatra Neamţ, pe un spaţiu verde, erau depozitate de ceva timp mai multe plăci de azbest.

Autorităţile au reacţionat, conform unui comunicat de presă, şi o echipă mixtă de la Garda de Mediu şi Primăria Piatra Neamţ a mers la faţa locului. Au fost găsite plăcile, provenite din repararea unui acoperiş, şi au fost ridicate şi predate unei societăţi specializate în colectarea, transportul şi eliminarea deşeurilor periculoase, conform documentelor fiind ridicate şi predate 340 kilograme deşeuri de azbest.

Proprietarul imobilului a fost avertizat asupra interdicţiei de a abandona deşeurile pe spaţiul public. Cîteva comentarii: bilă albă pentru că autorităţile s-au sesizat şi au procedat la eliminarea deşeurilor şi bilă albă şi pentru că nu au aplicat hei-rup-ist amendă, ci au mers gradual, mai întîi cu un avertisment. Cînd “greşeala” nu e majoră şi cel în cauză este la prima greşeală, considerăm că ar trebui procedat mai întîi la avertizare şi abia mai apoi, dacă mai e cazul, la amendă.

Poate citesc şi alte autorităţi care dispun de procese-verbale pentru amenzi. Cei mai încîntaţi au fost pietrenii care locuiesc în zonă şi, încurajaţi că una dintre problemele lor a fost rezolvată, fac un nou apel: ne-au trimis o nouă fotografie, din aceeaşi zonă, de data aceasta cu un acoperiş în reparaţii. Şi ar dori să ştie cînd va fi gata reparaţia, în condiţiile în care se tem că, dacă va mai dura mult, acoperişul cu pricina ar deveni un potenţial pericol pentru trecători.

Aşteptăm să vedem dacă şi reprezentanţii de la Inspectoratul în construcţii vor fi la fel de prompţi în a le răspunde cetăţenilor.

Citește știrea

Actualitate

POZA ZILEI – TT, instituţie simbol pentru Piatra Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Cititorii Monitorului de Neamţ şi de Roman continuă să răspundă provocării de a ne trimite fotografii din locurile prin care au trecut sau care le-au reţinut atenţia la un moment dat. Astăzi, o fotografie cu Teatrul Tineretului, instituţie simbol pentru Piatra Neamţ.

FOTO: Borcea Ştefan

Citește știrea

Actualitate

POZA ZILEI – Bocancii unui polițist “de teren”

Știre publicată în urmă cu

în data de

(mai mult…)

Citește știrea

Trending