Contactează-ne

Actualitate

Gala Generaţiilor, la Piatra Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Gala Generaţiilor, eveniment dedicat pietrenilor de care sîntem mîndri, va avea loc joi, 27 iunie, la Cinema Mon Amour. “Vor urca pe scenă, pentru a fi premiaţi, elevii din Piatra Neamţ care au obţinut premii la olimpiadele naţionale şi internaţionale. Ne vom întîlni şi cu cetăţenii de onoare ai oraşului şi vom avea ocazia să îi cunoaştem, să le aflăm proiectele şi să depănăm împreună amintiri. Seara se va încheia cu premierea Cuplurilor care au implinit 50 de ani de căsătorie şi care constituie modele de viaţă în cuplu pentru noi toţi. Vor fi premiaţi elevii instituţiilor de învăţămînt pietrene care au obţinut locurile 1, 2 şi 3 la olimpiadele naţionale în perioada iulie 2018 – iunie 2019, dar şi profesorii lor îndrumători. În total sînt 57 de elevi şi 44 de profesori care vor primi premii în cadrul evenimentului Gala Generaţiilor, precum şi 3 echipe de elevi de Colegiul Naţional de Informatică şi Liceul cu Program Sportiv. Printre Cetăţenii de onoare ai municipiului Piatra Neamţ care au confirmat prezenţa la evenimentul de joi se numără Draga Olteanu-Matei, Vasile Muraru, Mihai Trăistariu, Dumitru Bezem, Adrian Alui Gheorghe, Emil Nicolae, Iosif Koszeghi, Otto-Carol Heel, Luminiţa Dinu-Huţupan. Aşa cum s-a întâmplat şi în anii trecuţi, şi anul acesta vor fi premiate cuplurile din Piatra-Neamţ care au împlinit 50 de ani de căsătorie. 127 de cupluri care sărbătorit Nunta de Aur în perioada iulie 2018 – iunie 2019 vor fi felicitate cu această ocazie”, au comunicat reprezentanţii municipalităţii pietrene. „A devenit o tradiţie cu ocazia Zilelor Oraşului să premiem tinerii valoroşi ai municipiului, dar şi cuplurile care sărbătoresc 50 de ani de căsătorie. Anul acesta ne-am dorit să îî felicităm şi pe cetăţenii de onoare ai municipiului să le facem cunoştinţă cu ei pietrenilor care nu îi cunosc şi să le oferim ocazia celorlaţi să îi revadă. Aceştia sînt pietrenii cu care ne mîndrim, şi îmi doresc ca Gala Generaţiilor să aibă cît mai multe ediţii de acum încolo” a adăugat primarul Dragoş Chitic. Gala Generaţiilor este un eveniment organizat în parteneriat cu Editura Răzeşu şi Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra Neamţ, elevi ai liceului care participă la concursuri naţionale şi internaţionale susţinînd momente artistice în cadrul galei.

Advertisement








Trending