Publicitate

■ sportiva a făcut pasul către clubul din Capitală, pentru care a mai luptat şi în sezonul trecut

Una dintre cele mai talentate şi mai medaliate junioare ale Secţiei de lupte din cadrul Clubului Atletic Roman, Gabriela Gorgos, a făcut pasul spre un club mare din Capitală, CS Rapid. Luptătoarea (foto – cu bluză inscripţionată ZTC – alături de Veronica Dorcu), descoperită şi formată de către antrenorul Dumitru Artene, a fost curtată de clubul feroviar încă de anul trecut, cînd a participat la o competiţie sub culorile giuleştenilor şi a stîrnit discuţii la premierea de sfîrşit de an a sportivelor, la Gala Sportului de la Clubul Atletic. Ea provine dintr-o familie fără prea mari posibilităţi materiale, iar banii pe care i-a cîştigat din premii i-a dus acasă, unde mai sînt de întreţinut alţi trei copii. Sportiva ar fi trebuit să meargă la sfîrşitul săptămînii trecute la Cîmpulung Muscel, la etapa de verificare şi calificare pentru turneul final al Campionatului Naţional de lupte, rezervat juniorilor, dar cooptarea la Rapid a făcut ca ea să nu mai evolueze pentru Clubul Atletic. În locul acesteia a fost cooptată Georgia Giurgică şi Veronica Dorcu. Tehnicianul Dumitru Artene i-a dat dreptate Gabrielei Gorgos, care a ales să plece la mai bine. „Clubul care ar trebui să aibă grijă mai multă de ele, nu le-a premiat pentru performanţele lor, dar să le mai dea şi ceva în plus. Aşa ne zboară din oraş talentele şi ne mirăm de ce. Au fost exemple şi în trecut cînd au plecat Mădălina Linguraru şi Anca Petrea. Gabriela va avea tot ce îi trebuie la Rapid, o indemnizaţie lunară de 1.000 de lei, pe lîngă indemnizaţia de 1.000 de lei de la lotul naţional, echipament, masa asigurată, susţinătoare de efort şi o bază sportivă bună“, a declarat antrenorul Artene. În altă ordine de idei, la sfîrşitul săptămînii trecute, Veronica Dorcu şi Georgia Giurgică au participat la etapa de verificare-calificare pentru turneul final al Campionatului Naţional ce va avea loc în perioada 13-16 iunie, tot la Cîmpulung Muscel. Sportivele au fost însoţite de tehnicianul menţionat, care a fost mulţumit de modul cum au luptat cele două junioare, ele obţinînd punctele necesare calificării la faza finală. „În locul Gabrielei, care a plecat la Rapid Bucureşti, am cooptat-o pe Georgia Giugică. Ambele au luptat bine, au obţinut puncte de calificare şi de acum aşteptăm prima etapă la cadete, care va fi la sfîrşitul acestei săptămîni, la Zalău“, a precizat antrenorul.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.