Publicitate

■ CSM Roman va evolua mîine, 8 august, într-un amical cu Foresta Suceava, de la ora 17 ■ un alt meci de verificare este programat sîmbătă, la Piatra Neamţ, cu Ceahlăul ■

Echipa de fotbal a Clubului Sportiv Municipal Roman va susţine mîine, 8 august, un nou meci de verificare, în compania formaţiei Foresta Suceava. Partida este programată de la ora 17, pe Stadionul Moldova şi reprezintă un bun prilej pentru băieţii antrenaţi de Gabriel Ţapu şi Iosif Susanu de a suda relaţile de joc, în condiţiile în care, în această vară lotul de la malul Moldovei a suferit transformări majore. Indiferent de rezultat, lotul continuă antrenamentele în regim normal, pregătirea anterioară presupunînd şi alte meciuri test cu grupări din Iaşi. „Ne aşteaptă un test dificil, pe propriul teren. Suceava are o formaţie ambiţioasă şi, mai mult ca sigur, va trage la promovare în viitorul sezon. Pe noi ne interesează, la fel ca în partidele anterioare de verificare să vedem cum se pliază jucătorii pe cerinţele tehnico-tactice. Vom exersa mai multe formule de echipă şi scheme de joc. Testul ne va fi unul util, mai ales că au rămas doar circa trei săptămîni pînă la reluarea campionatului“, a menţionat antrenorul principal Gabriel Ţapu. La finalul săptămînii trecute, CSM Roman ar fi trebuit să evolueze într- un alt amical, în compania Gauss Bacău, însă înţelegerea a căzut, deoarece nu au fost un teren disponibil. La Roman ar fi existat numai varianta evoluţiei pe gazonul sintetic de la Stadionul Costantinescu Nehoi, însă riscul de accidentări era prea mare. În ciuda faptului că nu îşi ştiu adversarele din campionat şi cupă, fotbaliştii de la CSM îşi văd de antrenamente şi de meciurile de verificare. „Sîmbăta aceasta vom face o deplasare la Piatra Neamţ, pentru un meci cu CSM Ceahlăul. Partida a fost programată de la ora 11. Pe noi, în ciuda faptului că nu ştim decît datele jocurilor oficiale, nu şi adversarii, ne interesează să îi pregătim cît mai bine pe băieţi. Ştim că ne aşteaptă la jumătatea lunii un meci în Cupa României, pe care îl vom disputa, mai mult ca sigur, în deplasare, cu una dintre calificatele din runda anterioară. În Cupă sînt plătite baremele de ambele participante, deci asta ne va implica şi financiar. Campionatul va începe pe 25 august, însă federaţia încă mai are necunoscute în ceea ce priveşte structura seriilor“, a mai spus antrenorul Gabriel Ţapu. Formaţia de la malul Moldovei are lotul pregătit în proporţie de peste 90%, pentru viitoarea ediţie de campionat, avînd asigurată şi prezenţa tinerilor sub 20 de ani. Mai mult, pentru a avea certitudinea întregului sezon, în caz că intervin suspendări ori accidentări, CSM a parafat un acord de colaborare cu LPS Roman, pentru a legitima juniori. „Cantonamentul, efectuat pe plan local, a fost fructuos, avem aceste amicaluri şi, pînă la urmă, nu putem spune că am fost încurcaţi de federaţie. În fond, în aceeaşi situaţie se află şi viitoarele noastre colege de serie şi, dacă ne aducem aminte, cam la fel s-a întîmplat în fiecare vară. Cum am mai spus, pentru noi cea mai importantă e pregătirea, mai ales că sîntem liniştiţi în ceea ce priveşte situaţia financiară“, a mai opinat antrenorul principal.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.