Contactează-ne

Prima pagină

Fost deţinut politic despre 23 august 1944: „Cea mai cruntă şi cea mai neagră vînzare“

Știre publicată în urmă cu

în data de

Astăzi se împlinesc 75 de ani de la actul de la 23 august 1944, unul despre care ştim ce consecinţe a avut pentru România. Unii au spus că nu se putea face altceva la acel moment, alţii că a fost o trădare. Prezentăm în continuare un interviu publicat exact acum 12 ani, în 2007, întrebărilor reporterului Monitorul răspunzînd Grigore Caraza, figură emblematică a luptei anticomuniste din ţară, unul dintre puţinii „nereeducaţi“ din miile de deţinuţi din puşcăriile fostului regim. „23 august va rămîne o dată importantă în istoria României, indiferent de comentariile care se vor face. O vreme destul de îndelungată, a fost sărbătorită ca zi naţională a României, dar totul funcţiona în baza unei minciuni, a unei mistificări de pe urma căreia a avut de suferit întreaga istorie a ţării. Ne rămîne nouă şi celor din viitor, dar istoricilor în principal, misiunea de a clarifica şi acest episod al destinului nostru, tot aşa cum trebuie adusă lumina şi în legătură cu alte momente mai mult sau mai puţin glorioase ale istoriei românilor. Ce putem face noi ca gazetari este să dăm cuvîntul celor care pot aduce mărturii despre acea epocă“. Acestea sînt frazele ce prefaţau pomenitul interviu.

Reporter: Cum aţi trăit ziua de 23 august 1944? Grigore Caraza: În Poiana Teiului, la capătul satului era casa părinţilor mei. Era o casă mare, cu multe camere. Aveam şi o cameră deasupra, nu-i pot spune neapărat etaj. Această casă s-a pretat foarte bine pentru a fi comandament pentru trupele aflate în zonă. Au fost şi românii, şi germanii, şi ruşii. În 1940 şi 1941, de pildă, a fost comandamentul românesc. În zonă erau batalioane de vînători de munte. Nu ştiu dacă aveţi cunoştinţă, dar vînătorii de munte au reprezentat floarea Armatei române şi, de aceea, ruşii i- au desfiinţat. În 22-23 august 1944, în casa noastră era comandamentul german al trupelor din zonă. Veniseră foarte mulţi germani în acea seară şi s-au culcat care pe hol sau pe coridor, care afară în balcon sau chiar în curte. A venit repede la noi o vecină care ne-a spus să mergem, pentru că la ora 11 urma să se comunice ceva foarte important la radio. Trebuia să vorbească Regele. Am mers la radio… Acum trebuie să vă spun că pe atunci la noi în sat erau doar patru radiouri, la preot, la agentul sanitar, la învăţător şi la un ţigan din şatră. Noi am mers la agentul sanitar şi l- am auzit pe Regele Mihai. „Români! În ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decît o singură cale pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. Un nou Guvern de Uniune Naţională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voinţa hotărîtă a ţării de a încheia pace cu Naţiunile Unite. România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite. (…) Români! Dictatura a luat sfîrşit şi cu ea încetează toate asupririle. Noul Guvern înseamnă începutul unei ere noi, în care drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor ţării sînt garantate şi vor fi respectate“. Rep.: Cum au reacţionat nemţii din sat? G.C.: Chiar în camera vecină erau doi nemţi. Unul era mi se pare din Alsacia. Ştiau româneşte destul de bine şi au trecut în camera în care stăteam noi şi au ascultat şi ei. Cum? Aţi întors armele împotriva noastră? Şi acum dumneavoastră ce o să faceţi cu noi? Ne tot întrebau. Noi avînd mîinile goale. Apoi au trecut înapoi în camera lor şi au dat alarma la toţi germanii de prin Poiana Teiului. Noi, dimineaţă trebuia să plecăm în refugiu la Deva, dar nu am mai mers. Am fost la primărie şi nemţii au oprit şi au coborît din două maşini şi i-au arestat pe toţi, pe primar, pe notar, pe toţi fruntaşii satului. Rep.: Ce s-a întîmplat după aceea? G.C.: În cîteva zile, nemţii au plecat şi ne-au lăsat în urmă pîine, conserve şi carne. Au spus, noi plecăm, dar să vedeţi ce o să fie cînd vor veni ruşii peste voi. În stradă, cei din comandamentul german m-au întrebat dacă nu vreau să merg cu ei. M-am gîndit toată viaţa dacă nu ar fi fost mai bine să merg. Mama şi tata s-au speriat şi mi-au spus să nu mă duc, aşa că am rămas. În zilele următoare a trebuit să mergem sus pe deal, pentru că ruşii ajunseseră în zonă şi au început să bată cu tunurile în sat, unde erau nemţii. Pe data de 8 septembrie, de Sfînta Maria, nemţii au dărîmat un deal peste şosea şi se mai putea trece doar pe lîngă malul Bistriţei. După aceea, ei au plecat şi au venit ruşii ca ultimii barbari. Ceea ce au făcut ruşii şi comunismul pînă acuma nu au făcut cele 10-12 valuri de popoare năvălitoare într-o mie de ani la noi în ţară. Ăia veneau, luau ce aveau de luat şi plecau. Ăştia ne-au luat şi sufletul, şi tot. Rep.: Care era atmosfera în sat după data de 23 august? G.C.: După 23 august, oamenii erau supăraţi şi necăjiţi. Mai ales cînd au văzut cum au venit ruşii. „Din Ural spre soare apune/ Cum veneau încinşi cu piei/ Parcă fumega din ei/ Duhnet de sălbăticiune/ Viclenii răsăritene ascuţeau ca un tăiş/ Gîndul galben şi pieziş în ochi mici fără sprîncene“.

„Actul de la 23 august a fost cea mai cruntă şi cea mai neagră vînzare pe care putea să o facă cineva“

Rep.: Dacă ar fi să comparaţi cele două ocupaţii, germană şi rusă, cum le-aţi descrie? G.C.: Nemţii sînt un popor civilizat. Dacă veneau să ceară o găină sau ouă, plăteau pe loc cît cereai. Oamenii le prinseseră slăbiciunea şi cereau din ce în ce mai mult. Ceilalţi, ruşii, împuşcau porcul, îi tăiau un picior şi după aceea găseai restul putred ascuns undeva în porumb. Îţi împuşcau găinile din curte, îţi luau vaca. Dacă te opuneai, aveai necazuri. Nu te omorau, dar nu îţi era uşor. Au venit ca ultimul popor năvălitor. La noi în casă era mîncare şi băgau pumnii în oală şi mîncau. Ne luau mamele, surorile, fetele din sat şi le siluiau. În sat a fost o fetiţă de 8 ani care a păţit aşa ceva. A fost vai şi amar tot timpul cît au stat ruşii la noi. Rep.: Acum, după ce aţi văzut atîtea, care este părerea dumneavostră despre actul de la 23 august? G.C.: Regele a vorbit în numele poporului, dar actul de la 23 august a fost aranjat cu Emil Bodnăraş. Acesta venise din Rusia şi a fost ascuns de rege la Palatul Regal, ca inginerul Ceauşu. Regele l-a ascuns şi, împreună cu Sănătescu, cu Racoviţă şi chiar cu Maniu, au făcut actul de la 23 august. Actul de la 23 august a fost cea mai cruntă şi cea mai neagră vînzare pe care putea să o facă cineva. Am mers cu nemţii pentru a recîştiga Basarabia şi apoi i-am înjunghiat pe la spate. Se spune că 23 august a fost grozav şi că a scurtat războiul cu 6 luni. O fi fost! A fost bine pentru ruşi, englezi şi americani. Nu şi pentru români. Îmi amintesc cum s-au comportat ruşii cu ostaşii noştri, imediat, începînd cu 24 august 1944. Ei aveau ordin să predea armele, iar ruşii i-au luat prizonieri şi i-au trimis în Siberia. Mai spuneau la radio că au cucerit Bucureştiul. Bucureştiul în care au fost primiţi cu flori. Rep.: Credeţi că regimul comunist a confiscat această zi? G.C.: 23 august s-a sărbătorit din 1945 şi pînă în 1989 inclusiv. Aşa au fost vremurile. Noi sărbătoream şi 7 noiembrie şi toate celelalte sărbători ale ruşilor. Se spunea că, dacă plouă la Moscova, la Bucureşti se deschid umbrelele. De aia rîd toţi de noi chiar şi acum. Comuniştii şi-au asumat tot. Munţii, pădurile, casele noastre şi această zi. Tot au confiscat ei. Rep.: Ce veţi face mîine („mîine“ era data de 23 august 2007 – n.r.)? G.C.: Este o zi tristă pentru mine. De fiecare dată, pe 23 august mă trezeam şi plîngeam. A fost un dezastru pentru neamul românesc. Probabil că şi mîine o să-mi vină să plîng. Rep.: Credeţi că noi, ca popor, am progresat din 1944 pînă în prezent? Vă întreb pentru a profita de experienţa unui om trecut prin trei epoci. G.C.: Conducătorii de astăzi păcătuiesc prin politicianism. Politicianismul ăsta nu reprezintă politică. Politica este arta de a guverna sau de a realiza posibilul şi chiar imposibilul. Mare parte din ăştia care conduc sînt oameni care fac totul doar pentru ei, din egoism. Nu se gîndesc decît să jefuiască ce mai este de jefuit din ţara românească.

47 de ani de închisoare, 21 executaţi efectiv

Grigore Caraza (născut 1 februarie 1929 – decedat pe 10 noiembrie 2014) a fost una dintre figurile proeminente ale Rezistentei anticomuniste din România. A fost condamnat la 47 de ani de muncă silnică, temniţă grea şi domiciliu forţat în Bărăgan. După gratii a stat 21 de ani în penitenciarele de la Piatra Neamt, Bacău, Galata, Văcăreşti, Jilava, Tîrgu Ocna şi Aiud, printre camarazii săi de suferinţă fiind Petre Tutea, Istrate Micescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ion Petrovici, Dumitru Stăniloaie, Iustin Pîrvu, Dumitru Bejan, Paulin Clapon. După ce termină şcoala primară în satul natal, Călugăreni, Poiana Teiului, urmează Şcoala Normală Gheorghe Asachi Piatra Neamţ. În 1948, învăţătorul inspector Ioan Olaru de la Borca, îl numeşte director al Şcolii Călugăreni. Începuse perioada de stăpînire sovietică în România, deci şi pe Valea Bistritei. În aceste condiţii, învăţătorul Caraza s-a angajat în lupta împotriva regimului comunist aservit interesului ruşilor. În martie ’49, organizează rezistenţa anticomunistă în această zonă montană şi înfiinţează, împreună cu un cunoscut, organizaţia Frăţiile de Arme. E trădat de „prietenul“ său şi arestat pe 31 august 1949. După gratii a suferit în perioada 31.08.1949 – 22.07.1977, cu trei întreruperi. A intrat în temniţă de la vîrsta de 20 de ani şi a fost eliberat definitiv la vîrsta de 48 de ani. Grigore Caraza se numără printre cei 56 de foşti deţinuti politici care au rezistat eroic reeducărilor din iadul comunist. „Se eliberează Grigore Caraza, nereeducat şi ireducabil“, scrie în dosarul său de eliberare din detenţie. Apoi, cu inima sfîşiată de durere, după grele încercări, în ziua de 23 mai 1980, Grigore Caraza ia drumul exilului în Statele Unite. Apoi, după 21 de ani de muncă la o companie din New-York, revine în România, stabilindu-se la Piatra Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Crimă oribilă – şi-a omorât fiul, l-a tranşat şi i-a aruncat corpul în Siret

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ autorul are 72 de ani

Crimă oribilă produs în Neamţ la începutul acestei luni. Un bătrîn de 72 de ani şi-a omorât fiul de 45 de ani, l-a tranşat şi l-a aruncat în râul Siret.

“Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au probat activitatea infracțională a unui bărbat de 72 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de omor și profanare de cadavre sau morminte.

La data de 6 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați de către un tânăr de 29 de ani, cu privire la faptul că a observat un membru superior de natură umană în râul Siret din localitatea Horia.

Imediat, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț s-a constituit o echipă operativă de lucru formată din polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cei ai Poliției municipiului Roman și Secției de Poliție Rurală Dulcești, precum și criminaliști, care au demarat activitățile de căutare în râul Siret, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, în vederea descoperirii celorlalte părți de corp omenesc.

În urma unei expertize dactiloscopice efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că membrul superior aparține unui bărbat de 45 de ani, din Roman.

În baza activităților informativ investigative desfășurate cu operativitate a reieșit faptul că, în perioada 1 – 5 august a.c., pe fondul unei stări conflictuale și a consumului de alcool, un bărbat de 72 de ani, din Roman, l-ar fi agresat pe fiul său cu un obiect tăietor-înțepător, în timp ce se aflau în incinta locuinței, în urma leziunilor suferite survenind decesul acestuia.

Ulterior, cel în cauză ar fi depesat corpul și l-ar fi aruncat în albia râului Siret.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost prezentat procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de omor și profanare de cadavre sau morminte”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

FOTO: foto generica

Citește știrea

Actualitate

Dilemele candidaţilor la Consiliul Judeţean Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Mugur Cozmanciuc, candidat PNL: are atâtea dileme încât nici nu ştim cu care să începem: Pot ajunge la CJ  prin “noi înşine” şi fără să iau taxiul userist? Poate Carabelea scoate cucul din Primărie sau mă trezesc în partid că zbor deasupra unui cuib… de cuci? La Roman, dacă nu se mai face Micu mare, cu cine defilăm? Cum împart două candidaturi “de paie” la câţi “măgari” (metaforă, scuze, n-am găsit altă… rimă) doritori de candidatură sunt în partid? Informaţii de culise: la câte dileme sunt, informaţiile de culise nici nu mai au importanţă.

Ionel Arsene, candidat PSD: dilema: “Fapte, nu vorbe” sau “Vorbe, nu fapte” sau ce dracu am vrut să spun, că de făcut oricum nu am făcut nimic? Cu întrebarea adiacentă: cât de tare trebuie să cânte cucul de la Giurgiu ca să se audă până-n Primăria Piatra Neamţ? Informaţii de culise nu sunt pentru că informaţiile sunt vorbe, iar în culisele domnului Arsene nu sunt decât fapte, nu-i aşa? Cumetrii ştiu de ce.

Emilia Arcan, candidat Pro România: dilema: Dacă ajung la CJ şi închid uşa biroului mai aud cântând cucul din turla Primăriei? Sau era mai bună (la nivel fonic) uşa capitonată, chiar şi în roşu pesedist, de la Senat? Informaţii de culise: doamna senator a criticat trilul electoral al cucului şi s-a trezit acuzată pe motiv de poale-n cap, nu în brâu, de colegii social-democraţi. Şi-a luat poalele şi a virat la Pro România, candidând la CJ tocmai împotriva şefului de cuci.

Florin Zaharia, candidat USR: dilema: La CJ, unde e timona? Sau e manşă? Că pare a fi vapor, dar nu înţeleg de ce e în asemenea picaj după “orânduirea” pesedistă? Informaţii de culise: Florin Zaharia e comandant de cursă lungă şi e sigur că dacă la o adică ar ajunge pe puntea CJ-ului nu ar păţi ca în Titanic. Oricum, Iceberg ăla înţelegem că nu candidează.

Cristian Sauciuc, candidat PMP: Dacă Doamne Fereşte câştig alegerile, pot trece Salubritas-ul la judeţ? Că, dacă nu, adversarii politici vor pune în boxe la CJ doar melodia “Iubiţi şi câinii vagabonzi”, iar melancolia ar fi ucigătoare. Informaţii de culise: nu sunt că în culisele domnului Sauciuc latră dulăii politici de nu se mai înţelege candidat cu partidul lui.

Laurenţiu Leoreanu, nu e candidat, dar e subiect de dilemă: Eu de ce nu (mai) candidez? Şi avem şi noi o dilemă pentru soluţionarea căreia apelăm la domn’ profesor: în politică minus şi cu minus pot să dea plus? Că altfel nu vedem cum din nişte leproşi şi nişte ciumaţi poate rezulta o guvernare pozitivă!? Informaţii de culise: se pare că domnul Leo a prins ideea că decât să te expui la vot uninominal, mai bine stai liniştit la loc călduţ pe liste.

 

P.S.: Evident, consideraţiile de mai sus sunt tot la nivel de glumă. Sau nu…

Citește știrea

Actualitate

Ţara interlopilor fără mască. VALEA VELA!

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Sute de persoane fără mască adunate la priveghiul liderului clanului Duduianu. Imaginile au făcut ocolul televiziunilor fiind rulate până la saturaţie. Jandarmii şi poliţiştii stăteau la poartă sau făceau filtre prin Bucureşti. Probabil căutau vreun amărât de pensionar ieşit fără mască să-şi plimbe căţelul, ca să-l pună la respect, că doar ei sunt legea.

Şeful lor, onor ministrul de interne Marcel Vela, dădea asigurări că sunt monitorizate clanurile de interlopi stârnind râsul curcilor de pe marginea şanţurilor. Într-un final, aflăm că participanţii la priveghi au fost amendaţi cu 14.000 de lei. Cam cât “mărunţiş“ aruncă majoritatea dintre ei la o paranghelie cu manelişti.

Aceste imagini mi-au stârnit iniţial revolta. Dar mi-a trecut repede. M-a cuprins definitiv un alt sentiment. De inutilitate. Sunt un cetăţean inutil într-o ţară bananieră în care interlopii fără mască fac paranghelie la un priveghi, iar poliţiştii le păzesc poarta. Sunt inutil ca şi cetăţean care plătesc taxe şi impozite din care îşi iau lefurile cei care îi tolerează pe interlopi şi mă amendează amarnic pe mine atunci când calc, rar şi minor, pe lângă lege.

Sunt inutil ca şi cetăţean care înţeleg să respect regulile, când nu e pandemie, dar mai ales când e, în vreme ce interlopii fără mască fac doar ce vor muşchii lor. Inspiraţi de interlopii din Guvern şi Parlament care stau la chermeze tot fără mască, dar cu băuturi fine şi ţigări de foi. Sunt inutil ca şi cetăţean care munceşte pe o amărâtă de leafă care nu-i ajunge să-şi cumpere mâncare, haine şi medicamente la preţuri europene, să plătească facturi la nivel european şi rate la bancă, mai mari decât în Europa. Alţii fură, dau în cap, joacă barbut sau şmenuiesc sute de milioane de euro din bani publici şi nu au nevoie de mască.

Sunt inutil ca şi cetăţean care mă chinui să am grijă de familia mea, în vreme ce alţii ţi-au transformat familia în clan şi prăduiesc fără să-i tragă nimeni la socoteală. De ce eu, sau alţi cetăţeni inutili ca şi mine, trebuie să respectăm regulile şi legile dacă interlopii fără mască pot face orice vor, riscând doar o amendă infimă faţă de “potenţa” lor financiară?

Domnul Vela, amenda dată e conform legii, dar nu a rezolvat problema: interlopii au stat în continuare unul lângă celălalt tot fără mască. Şi vor mai sta şi zilele viitoare. De aceea, din postura de cetăţean inutil, dar la care peste puţin timp vor veni colegii dumneavoastră politicienii, să-i ceară un vot, vă cer şi eu, evident tot inutil, DEMISIA. Ai dovedit încă odată că nu poţi să aperi ordinea şi liniştea publice. Poţi să aperi doar poarta interlopilor. Aşa că pleacă din postura de ministru şi mergi paznic la poarta Duduienilor. VALEA VELA!

Citește știrea

Trending