Contactează-ne

Actualitate

Foc pus cu mîna

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ au fost afectate două maşini şi alte bunuri, la un gospodar din Cordun ■ sîmbătă noaptea, flăcările au făcut pagube şi în localităţile Săvineşti şi Nisiporeşti ■

Un caz foarte grav s-a petrecut în cursul nopţii de sîmbătă spre duminică, 6 7 septembrie, în comuna Cordun, acolo unde o mînă criminală a pus foc la două maşini şi bunurile dintr-o gospodărie. Au fost afectate un autoturism de teren Toyota, o autoutilitară Mercedes şi nişte baloţi de paie. Totul s-a petrecut în jurul orei 1. 30 şi, în ciuda intervenţiei rapide a pompierilor pagubele au fos mari. „Jeep-ul“ a fost distrus în proporţie de 80% iar cealaltă maşină, aflată în curs de dezmembrare, fără motor, a ars doar în partea din faţă. De precizat că ambele autovehicule erau în stradă, în faţa casei proprietarului, iar baloţii de paie erau în curte. „La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un autocamion de intervenţie. Cînd au ajuns la faţa locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la un autoturism de teren, la o autoutilitară şi la şase baloţi de paie. Cauza producerii incendiului a fost o acţiune intenţionată“, au anunţat reprezentanţii ISU Neamţ. De altfel, la finele săptămînii trecute, în judeţ au mai avut loc incendii care i-au solicitat pe pompieri şi au lăsat în urmă familii îndurerate, Astfel, sîmbătă, 6 octombrie, în jurul orei 20, cadrele de la ISU s-au deplasat cu patru echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un autocamion de interventie şi o ambulanţă SMURD la gospodăria unei familii din Săvineşti. În urma incendiului au ars: acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de aproximativ 250 metri patraţi, mobilierul şi bunurile din 4 camere, iar tavanul a fost deteriorat pe o suprafaţă de aproximativ 200 metri patraţi. Totodată, flăcările s-au extins şi la o altă locuinţă unde au ars circa 3 metri liniari din coama casei şi 5 metri pătraţi astereală din lemn. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost burlanul metalic de evacuare a fumului neprotejat corespunzător faţă de materiale combustibile. Flăcările au lovit şi la Nisiporeşti, comuna Boteşti. La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman, cu o autospecială de stingere cu apa şi spumă şi un autocamion de intervenţie. Focul s-a manifestat la acoperişul locuinţei şi a fost lichidat repede, fără să se înregistreze victime. Necazul a plecat de la coşul de fum neprotejat termic faţă de elementele combustibile.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Piatra Neamţ: O adolescentă nu a mai revenit acasă de la şcoală

Știre publicată în urmă cu

în data de

O adolescentă de 14 ani, din Piatra Neamţ, care nu a mai revenit acasă de la şcoală, pe 26 februarie, este căutată de poliţiştii nemţeni, care fac apel la populaţie pentru a o găsi.

“Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați, la data de 27 februarie, în jurul orei 13, de către o femeie, de 52 de ani, din Piatra Neamț, despre faptul că fiica sa BILAȘCO LARISA IONELA, de 14 de ani, a plecat la școală în dimineața zilei de 26 februarie 2020 și după terminarea orelor de curs nu a mai revenit la domiciliu.

Semnalmente: înălţime – 1,70 m, greutate – 65 de kilograme, ochi căprui, păr castaniu, de lungime medie, fără semne particulare. La momentul dispariţiei, aceasta era îmbrăcată cu geacă de culoare bleumarin cu glugă, pantaloni de trening de culoare roz, fiind încălțată cu adidași albi, cu inscripția Puma. De asemenea, acesta avea asupra sa un ghiozdan de culoare gri, cu rechizite.

De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că minora a mai părăsit domiciliul în cursul  lunii ianuarie 2020, din cauza unor neînțelegeri în familie. Polițiștii au efectuat verificări pe raza municipiului Piatra Neamț și în localitățile limitrofe, în vederea depistării acesteia.

Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Minoră dispărută… cu repetiţie

Știre publicată în urmă cu

în data de

O adolescentă în vîrstă de 16 ani, instituţionalizată la Centrul “Sancta Maria” din Piatra Neamţ, pare a-şi fi făcut un obicei din a plecat din instituţie punînd pe jar poliţiştii nemţeni, care fac cercetări pentru a-i da de urmă. Astfel, pe 23 februarie, minora a fost dată dispărută, însă o zi mai tîrziu, pe 24 februarie, ea s-a întors în centru spunînd că a fost acasă la o prietenă. Pe 26 februarie, poliţiştii au fost din nou sesizaţi că adolescenta a plecat din centru şi fac din nou apel la populaţie pentru a o găsi.

“Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați, la data de 26 februarie, despre faptul că minora Armene Diana Gabriela, de 16 de ani, a părăsit voluntar, în cursul aceleiași zile, Centrul ”Sancta Maria”, din Piatra Neamț, unde aceasta era instituționalizată și nu s-a mai întors. Semnalmente: înălţime – 1,68 m, greutate – 54 de kilograme, ochi căprui, păr lung de culoare șaten, fără semne particulare. La momentul dispariţiei, aceasta era îmbrăcată cu o geacă de culoare albă, colanți negri, fiind încălțată cu adidași albi.

Polițiștii au efectuat verificări pe raza municipiului Piatra Neamț, în vederea depistării acesteia. Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Piatra Neamţ: Transportul public, gratuităţi extinse

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ “va creşte numărul persoanelor care beneficiază de gratuitate pentru mijloacele de transport în comun în Piatra Neamţ”, a promis primarul Chitic

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, a promis că, de la 1 martie, va creşte numărul persoanelor care beneficiază de gratuitate pentru mijloacele de transport în comun în Piatra Neamţ.

“Vom extinde gratuităţile la transportul public oferite pensionarilor şi elevilor din Piatra Neamţ, începînd cu 1 martie 2020. În şedinţa de consiliu local vom aproba creşterea plafonului venitului pentru acordarea de gratuităţi pentru pensionari de la 1.300 de lei la 1.500 de lei, venit calculat pe fiecare persoană. De asemenea, majorăm plafonul pînă la care se poate beneficia de gratuitate la transportul public pentru elevi, de la 900 de lei la 1.000 de lei, venit calculat pe membru de familie.

Consider că persoanele aflate în pensie şi care au un nivel al veniturilor redus merită sprijinite de administraţia locală prin gratuitate la transportul public de persoane. Totodată, oferim gratuitate la transportul public în cazul elevilor care provin din familii defavoritazate socio-economic, ale căror venituri reduse nu pot susţine contravaloarea transportului zilnic de la domiciliu la unităţile de învăţământ, pentru a sprijini accesul copiilor la educaţie, respectiv pentru reducerea abandonului şcolar. Societatea Consiliului Judeţean Neamţ  “Troleibuzul” are în continuare dificultăţi financiare şi mi se pare corect ca diferenţa faţă de tariful biletului să o suportăm oferind gratuităţi mai multe şi nu compensaţii mai mari.

Dacă tot sprijinim financiar “Troleibuzul”, cred că este mai bine ca de aceşti bani să beneficieze pietrenii cu venituri reduse, prin gratuitate la transportul public. În funcţie de evoluţia punctului de pensie şi a salariului minim, precum şi a bugetului municipalităţii, luăm în calcul, pentru acest an, şi alte măsuri de extindere a facilităţilor pentru transport în Municipiul Piatra Neamţ”, a declarat Dragoş Chitic.

Citește știrea

Trending