Contactează-ne

Eveniment

Flagrant cu droguri din Anglia, la Roman

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul aducea din străinătate stupefiante pe care le vindea la festivaluri de muzică electronică din ţară ■ el a trimis substanţele interzise prin intermediul unei firme de coletărie ■ după expedierea drogurilor, drumul spre casă l-a făcut cu avionul ■

Un tînăr de 35 de ani, din Iaşi, a fost prins în flagrant, cu droguri asupra sa, la Roman. Eduard Costel Ioniţă a fost reţinut pe 8 noiembrie pentru săvîrşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi droguri de mare risc, în forma continuată şi introducere în ţară de droguri de risc şi droguri de mare risc, fără drept. Ulterior, magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Anchetatorii au arătat că de la începutul acestui an, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a procurat atît din surse interne, cît şi externe – Anglia – cantităţi importante de droguri de risc (cannabis şi ketamină), droguri de mare risc (amfetamine, MDMA şi cocaină), pe care ulterior le-a comercializat către diferite persoane cu ocazia participării la festivalurile de muzică electronică desfăşurate în diverse oraşe ale ţării. „La data de 04.11.2019, inculpatul I. C. E. s- a deplasat în Anglia de unde a procurat cantitatea de 93,42 grame pulbere care conţine Amfetamină cu Cofeină, 41,82 grame fragmente solide care conţin Cocaină, un număr de 101 comprimate ecstasy şi cantitatea de 147,01 grame pulbere care conţine Ketamină, pe care le-a disimulat într-un bagaj de mînă tip troler, de culoare neagră şi l-a expediat în ţară, în mod fraudulos, prin intermediul unei societăţi de transport persoane şi colete, după care cu o cursă aeriană, pe ruta Londra – Bucureşti, a revenit în ţară la data de 06.11.2019, deplasîndu-se în localitatea de domiciliu“, conform unui comunicat DIICOT. După primirea coletului, inculpatul împreună cu legăturile sale infracţionale intenţionau punerea în vînzare a cantităţilor de droguri de mare risc şi droguri de risc, introduse în ţară, fără drept, la o petrecere care urma sa se desfăşoare în perioada 29.11.2019 – 02.12.2019 în localitatea Azuga, judeţul Prahova. „La data de 08.11.2019, inculpatul a ridicat de la reprezentantul firmei de transport, trolerul, de culoare neagră fiind prins în flagrant în timp ce-l transporta cu un autoturism pe raza municipiului Roman, judeţul Neamţ“, mai arată anchetatorii. Cu ocazia efectuării acţiunii de prindere în flagrant, asupra inculpatului au fost găsite un număr de 15 comprimate ecstasy (MDMA), iar cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare în imobilul în care locuieşte inculpatul au fost identificate şi ridicate 42 de grame de cocaină, 101 grame de amfetamină pulbere, 147 de grame de ketamină, 116 comprimate de MDMA ecstasy, droguri de mare risc, 30 de grame de rezină de cannabis (haşiş), 2,60 grame cannabis, bani, precum şi alte bunuri folosite în derularea activităţii infracţionale. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Eveniment

Neamţ: Omorul de la Piatra Şoimului – de la prietenie la crimă

Știre publicată în urmă cu

în data de

O faptă de o violenţă extremă soldată cu decesul unui bărbat de 36 de ani, a avut loc în după-amiaza de 27 ianuarie 2020 în localitatea Piatra Şoimului.

Altercaţia dintre agresor, Ioan Răzvan Dascălu, în vîrstă de 32 de ani, din aceeaşi localitate, şi victimă, Liviu Ioan Turnea, de 37 de ani, avea „rădăcini“ mai vechi. Cei doi au fost prieteni foarte mult timp, însă ulterior s-au certat şi chiar s-au bătut. Între părţi situaţia tensionată a durat ceva vreme şi nu a fost uitată de părţile combatante.

Cei doi s-au reîntîlnit la începutul acestei săptămîni la un local din Piatra Şoimului. A fost momentul în care vechiul conflict s-a reaprins şi agresorul a atacat victima cu un cuţit cu care a înjunghiat-o de nu mai puţin de 6 ori în zona capului şi a gîtului. Una dintre lovituri a lezat pachetul vascular de la gît, iar în scurt timp, în urma hemoragiei abundente, victima a decedat. Chiar agresorul a fost cel care a cerut ajutor la numărul unic de urgenţă 112, însă iniţial şi-ar fi declinat altă identitate.

La faţa locului au ajuns atît poliţiştii şi un procuror criminalist, cît şi salvatorii de la Ambulanţa Neamţ. Din păcate pentru victimă nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul. Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de omor, urmînd a fi prezentat în faţa judecătorilor de la Tribunalul Neamţ cu propunere de arestare preventivă.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Şofer încătuşat pentru că a condus băut

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 42 de ani, din Războieni, care a fost prins în timp ce conducea băut, a fost reţinut recent de poliţiştii nemţeni.

“La data de 27 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 42 de ani, din Războieni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 208 G, aflîndu-se sub influenţa băturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice de sînge în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În urma documentării activităţii infracţionale, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de cel în cauză, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, urmînd ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Scandalagiu încăpăţînat, arestat preventiv

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr de 24 de ani, din Drăgăneşti, care, deşi nu avea voie să părăsească localitatea de domiciliu, a mers la Tîrgu Neamţ şi a provocat un scandal şi a proferat ameninţări, a fost arestat preventiv.

“La data de 27 ianuarie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Tîrgu Neamț au depistat un tînăr de 24 de ani, din localitatea Drăgănești, care poseda un mandat de arestare preventivă.

Pe numele tînărului, Judecătoria Tîrgu Neamț a emis un mandat de arestare preventivă, aceasta fiind cercetat pentru săvîrşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Din ancheta polițiștilor au rezultat indicii că, la data de 11 ianuarie, deși se afla sub măsura preventivă a controlului judiciar, fiindu-i stabilită obligația de a nu părăsi localitatea de domiciliu, acesta s-ar fi deplasat la o societatea comercială din Tîrgu Neamț, unde ar fi provocat scandal și ar fi amenințat cu acte de violență o altă persoană.

Persoana depistată a fost condusă la sediul poliției, în vederea punerii în executare a mandatului emis de instanța de judecată. Tînărul a fost introdus de polițiști în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamţ”. au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

FOTO: generică

Citește știrea

Trending