Contactează-ne

Actualitate

Firme cu angajaţi străini, control ITM

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ verificările inspectorilor de muncă au avut loc în perioada 14 - 18 noiembrie

Funcţionarii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ au efectuat verificări în rîndul agenţilor economici care au angajaţi cetăţeni străini. Acţiunea a avut loc în perioada 14 – 18 noiembrie 2019, cînd s-a s-a desfăşurat campania naţională privind verificarea modului în care angajatorii români respectă prevederile legale referitoare la legislaţia muncii şi la regimul juridic aplicabil străinilor pe teritoriul României, conform prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaţarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România. Obiectivele acţiunilor de control au constat în identificarea şi combaterea muncii nedeclarate a străinilor pe piaţa muncii din România; identificarea angajatorilor care utilizează cetăţeni non UE în activităţi lucrative; identificarea angajatorilor români care primesc la muncă pe teritoriul României un lucrător străin non UE detaşat; garantarea în plată a salariului de bază minim brut pe ţară; verificarea respectării prevederilor privind timpul de muncă şi timpul de odihnă; creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor români pentru necesitatea respectării prevederilor legale privind angajarea străinilor; diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea regimului străinilor pe teritoriul României; eliminarea neconformităţilor constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate. „Au fost controlaţi 23 de angajatori care, la data controlului, aveau înregistraţi în total 104 salariaţi străini. Inspectorii de muncă au dispus 16 măsuri de remediere“, conform unui comunicat al ITM Neamţ. Cu prilejul verificărilor efectuate, la un angajator s-a constatat lipsa avizului de angajare, acesta fiind sancţionat cu avertisment contravenţional pentru nerespectarea prevederilor art. 33, alin.1 din O.G. nr.25/2014, modificată şi completată. Inspectorii de muncă au constatat şi alte deficienţe în domeniul relaţiilor de muncă privind întocmirea dosarelor de personal; angajatorii nu păstrează la locul de muncă un exemplar din contractul individual de muncă; nu este realizată evidenţa orelor lucrate zilnic de fiecare salariat,cu evidenţierea orelor de începere şi de sfîrşit a programului de lucru, iar un angajator a fost sancţionat cu amendă de 1.500 lei pentru încălcarea prevederilor art.119 din Legea nr. 53/2003, modificată şi completată, republicată; angajatorul nu face dovada plăţii drepturilor salariale; angajatorul nu face dovada compensării orelor lucrate suplimentar cu ore libere plătite; nu erau comunicate foştilor salariaţi deciziile de încetare a contractului individual de muncă; angajatorul nu făcea dovada acordării concediului de odihnă pentru salariaţii plecaţi din unitate în anii 2018 şi 2019.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Mesaj de condoleanţe pentru o poliţistă decedată la doar 39 de ani

Știre publicată în urmă cu

în data de

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ a transmis un mesaj de comdoleanţe pentru o poliţistă care a plecat la cele veşnice la vârsta de doar 39 de ani:

“Inspectoratul de Poliție Județean Neamț deplânge stingerea fulgerătoare din viață, la doar 39 de ani, a colegei noastre, agent șef adjunct de poliție Checheriță Harabagiu Claudia Clara din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Piatra Neamț care, la data de 3 aprilie 2020, a trecut în neființă.

 

Pe această cale aducem un ultim omagiu celei care a fost o bună colegă, iar trecerea sa în neființă reprezintă o mare pierdere pentru colectivul din care făcea parte și lasă în inimile noastre sentimente de mare tristețe și regrete.

 

Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și exprimăm profunda compasiune pentru pierderea suferită.

 

Dumnezeu să o odihnească în pace!”.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Bărbat mort în incendiu

Știre publicată în urmă cu

în data de

Corpul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit de pompierii nemţeni într-o locuinţă cuprinsă de flăcări, vineri seara, 3 aprilie, în localitatea Vădurele, comuna Cîndeşti.

“Prin apel la 112, în jurul orei 21.25, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în localitatea Vădurele, comuna Cîndești. La locul indicat s-au deplasat trei echipaje de pompieri  cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea primului echipaj (redirecționat de la Borlești, unde încheiase o misiune de stingere a unui incendiu de vegetație uscată) incendiul se manifesta generalizat”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ, în momentul declanşării intervenţiei. Cîteva zeci de minute mai tîrziu a fost anunţat faptul că incendiul a fost localizat, iar în locuinţă a fost găsită o persoană decedată.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Prefectul de Neamţ îl acuză pe preşedintele CJ că vrea să dea un “tun financiar” de milioane de euro

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ Arsene îşi doreşte o şedinţă de îndată pentru a aloca fonduri pentru un spital mobil COVID-19 ■ valoarea proiectului ar fi de 17,6 milioane de euro ■ prefectul de Neamţ afirmă că un astfel de spital ar costa doar 10,2 milioane de euro ■ “diferenţa de 7,4 milioane de euro unde se duce domnule preşedinte Arsene?”, întreabă George Lazăr ■

Acuze grave formulate de prefectul de Neamţ, George Lazăr, la adresa preşedintelui CJ Neamţ Ionel Arsene. Cel din urmă a anunţat că îşi doreşte convocarea unei şedinţe de CJ în care să fie alocate fonduri pentru construirea în regim de urgenţă a unui Spital Mobil Covid-19, care să deservească populaţia din judeţele Neamţ, Iaşi şi Bacău.

“Voi convoca de îndată o ședință a Consiliului Județean Neamț, pentru a aloca fondurile necesare construirii în regim de urgență, a Spitalului Mobil COVID-19, care va deservi populația din județele Neamț, Iași și Bacău.

Spitalul va avea o capacitate de 250 de paturi și va avea o structură modulară. Va fi instalat în circa trei săptămâni, astfel încât la momentul atingerii vârfului epidemic, unitatea să fie operațională.

Cele trei județe vor asigura personalul medical și toate costurile și logistica necesare operaționalizării spitalului.

Valoarea totală a acestui proiect este de 17,6 milioane de euro și se realizează în cadrul Asociației Intercomunitare Euronest.

Această unitate vine ca o soluție pentru a crește capacitatea de absorbție și de reacție a sistemului medical dar și de a ține sub control strict aria de răspândire a virusului”, a publicat Ionel Arsene pe pagina sa de Facebook.

Replica lui George Lazăr a venit puţin mai tîrziu sub forma unui atac extrem de dur. “Văd că m-aţi ascultat domnule preşedinte Arsene, v-aţi conformat în decizia de a schimba managerul Spitalului Judeţean Neamţ. Oricum rămîne o mare realizare pentru dumneavoastră, dar şi dezamăgire pentru judeţul Neamţ, să schimbaţi directorii de la Spitalul Judeţean la două săptămîni, pe bandă rulantă, după ce tot dumneavoastră îi anunţati, îi instalaţi şi vă lăudaţi cu competenţele lor.

De data asta vă cer să ascultaţi din nou şi să nu greşiţi în acţiunile dumneavoastră, pentru că e mare păcat să risipiţi banii publici ai nemţenilor, pentru că nu sînt ai dumneavoastră de acasă. Vreţi cu orice preţ să daţi un tun financiar de aproximativ 17,6 milioane de euro şi asta nu e bine domnule Arsene. Se pare că atunci cînd vine vorba de bani, dumneavoastră nu mai ţineţi cont de nimic, nici de starea de urgenţă, nici de sănătatea publică a cetăţenilor şi nici de cheltuirea responsabilă a banului public.

Vreţi să faceţi un spital modular cu 17,6 milioane de euro în condiţiile în care acest spital costă doar 10,2 milioane de euro. Întreb şi întreabă foarte mulţi cetăţeni, diferenţa de 7,4 milioane de euro unde se duce domnule preşedinte Arsene? Şi vă ataşăm şi oferte de preţ ca să fie pe înţelesul oricui.. Vă cer să nu risipiţi banii comunităţii pe invenţii financiare ale dumneavoastră şi cel mai bine, dacă tot vreţi să investiţi în sănătate, faceţi acest efort financiar pentru Spitalul Neamţ – pentru dotări cu aparatură medicală, echipamente de protecţie, sisteme de ventilaţie mecanică şi alte dispozitive care lipsesc şi sînt de maximă necesitate. Nu vă ocupaţi în această perioadă de artificii financiare, fiţi eficient în cheltuirea banului public”, scrie, tot pe Facebook, prefectul de Neamţ.

Nu ştim cine are dreptate şi nici nu e datoria noastră de jurnalişti să dăm dreptate unuia sau altuia. Un lucru e cert: de spitale avem nevoie acum mai mult decît oricînd, însă ar trebui ca instituţiile statului să vegheze foarte atent la cheltuielile care se fac în această perioadă sub “umbrela” stării de urgenţă. Aşteptăm şi o eventuală replică a preşedintelui CJ Neamţ, dar mai ales aşteptăm o poziţie clară a instituţiilor care ne pot spune dacă se pregăteşte sau nu un tun financiar.

Citește știrea

Trending