Contactează-ne

Actualitate

Finanţare de 900.000 de euro, în oraşul de sub Cetatea Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ proiectul Dezvoltare economică şi socială în oraşul Tîrgu Neamţ urmăreşte ajutarea persoanelor aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială ■ autorităţile locale mai au în derulare şi alte proiecte pentru care au obţinut finanţări nerambursabile ■

Primăria urbei de sub Cetate a anunţat recent obţinerea unei finanţări în valoare de circa 900.000 euro pentru proiectul Dezvoltare economică şi socială în oraşul Tîrgu Neamţ.

Acesta a fost depus în cadrul Programului Operaţional Capital Uman, Axa prioritară – Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii şi are ca scop reducerea numărului de persoane aparţinînd comunităţii marginalizate din oraşul Tîrgu Neamţ, aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială.

Acest lucru ar urma să fie realizat prin implementarea de intervenţii integrate de ocupare, educaţie, formare profesională, asistenţă socială şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai. Unul dintre obiectivele specifice ale proiectului vizează dezvoltarea de servicii sociale şi socio-medicale.

Se doreşte reducerea fenomenului de abandon şcolar pentru 40 de elevi prin programe tip „Şcoală după şcoală“, iar 14 persoane ar urma să participe la programe de ucenicie.

De asemenea, se intenţionează informarea, consilierea, orientarea şi medierea pe piaţa muncii a 216 membri ai grupului ţintă, urmînd ca 180 de persoane să fie formate profesional prin participarea la cursuri de calificare, iar 56 să aibă loc de muncă în urma participării la intervenţiile integrate din cadrul proiectului.

S-ar mai vrea sprijinirea a 14 persoane în vederea înfiinţării unei noi afaceri şi crearea a cel puţin 14 locuri de muncă în noile entităţi economice. Vor mai fi organizate 2 workshop-uri şi campanii de informare şi conştientizare care au ca scop implicarea comunităţii în problemele sociale locale.

Proiectul se va derula în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Ion Creangă şi Asociaţia Căsuţa cu Miracole, din Tîrgu Neamţ. Primăria are şi alte proiecte pentru care a obţinut finanţări nerambursabile. Prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială a oraşului Tîrgu Neamţ se va derula, pînă în decembrie 2021, proiectul Societatea nu are vîrstă, finanţat din fonduri europene.

Acesta a fost lansat în luna februarie, fiind în curs de identificare locuitorii care au nevoie de ajutor. În cadrul proiectului vor fi oferite servicii gratuite pentru 162 de persoane cu vîrsta de peste 65 de ani din Tîrgu Neamţ. Alt proiect aflat în curs de implementare este destinat Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Orăşenesc Sfîntul Dimitrie Tîrgu Neamţ şi îşi propune dotarea Laboratorului de recuperare, medicină fizică şi balneologie, a Laboratorului de radiologie şi imagistică medicală şi a Laboratorului de analize, a cabinetelor de cardiologie, chirurgie generală, reumatologie, pneumologie, ortopedie şi traumatologie, a trei cabinete din pavilionul central, respectiv medicină internă, gastroenterologie, obstetrică ginecologie, precum şi a cabinetului de pediatrie din pavilionul L5.

La un alt proiect, a fost semnat deja contractul de execuţie a lucrărilor pentru construirea infrastructurii de agrement în zona stadionului. Aici sînt prevăzute construirea unui amfiteatru în aer liber, crearea, reabilitarea, modernizarea, amenajarea spaţiilor verzi, realizarea de sisteme de irigaţii pentru spaţiile verzi, dotare cu mobilier urban, crearea de facilităţi pentru agrement pe terenurile amenajate, zone speciale pentru sport, instalare Wi-Fi în spaţiile publice.

Actualitate

Localităţile carantinate, uşoară relaxare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ slujbele religioase se vor putea face în biserici, cu maxim 20 de participanţi ■ noi reguli pentru ieşirea şi intrarea în localităţi ■

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a luat decizia să mai relaxeze puţin restricţiile din cele două localităţi carantinate, Taşca şi Tarcău. Astfel, prin derogare de la prevederile art. 2 pct. 7 din Ordinul nr. 46596952 din 20.10.2020 și ale art. 2 pct. 7 din Ordinul nr. 46596953 din 20.10.2020, în zona prevăzută la art. 1 din cele două ordine este permisă oficializarea slujbelor religioase în interiorul clădirilor, cu prezența a maxim 20 de persoane și cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 privind distanțarea și portul măștii. Administratorul lăcașului de cult va amplasa recipiente cu dezinfectanți la intrare și va asigura respectarea măsurilor de prevenire. De asemenea, prin derogare de la prevederile art. 3 alin (1) din Ordinul nr. 46596952 din 20.10.2020 și ale art. 3 alin (1) din Ordinul nr. 46596953 din 20.10.2020, în zona prevăzută la art. 1 este permisă intrarea/ieșirea pentru persoanele care locuiesc în zona carantinată, în baza unei declarații din care să rezulte motivul justificat al deplasării, cum ar fi programări pentru schimbarea actelor de identitate, efectuarea inspecțiilor tehnice periodice la autoturisme, înmatricularea atoturismelor, prezentarea la RAR, prezentarea la examene, producerea unor situații familiale deosebite și alte situații de acest fel.

Cursuri suspendate, cursuri reluate

Tot prin decizie a CJSU, se suspendă și trec în regim online, conform propunerii Inspectoratului Școlar Județean Neamț, cursurile care presupun prezența „față în față” pentru următoarele clase: – Liceul cu Program Sportiv Roman – structura Școala Gimnazială „Roman Mușat” – clasa a VII-a, în perioada 21.10 –3.11.2020; – Scoala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Roman – clasa a VIII-a A, în perioada 21.10 –3.11.2020; – Scoala Gimnazială comuna Tămășeni – grupa mare, în perioada 21.10 –3.11.2020; – Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva”, comuna Agapia – clasa a IX-a, în perioada 21.10 –3.11.2020; De asemenea, se aprobă, conform propunerii Inspectoratului Școlar Județean Neamț, reluarea cursurilor școlare care presupun prezența „față în față” pentru clasa a X-a A din cadrul Colegiului Tehnic de Transporturi Piatra Neamț (începând cu data de 21.10.2020), clasa a IX-a C – grupa 1 din cadrul Liceului Tehnologic „Vasile Sav” Roman (începând cu data de 21.10.2020), clasa a XII-a C din cadrul Colegiului Național „Petru Rareș” Piatra Neamț (începând cu data de 21.10.2020), clasele a VIII-a, a X-a B și a X-a C din cadrul Colegiului Național „Petru Rareș” Piatra Neamț (începând cu data de 22.10.2020), clasa pregătitoare din cadrul Școlii Gimnaziale Tămășeni (începând cu data de 21.10.2020), clasa a X-a A, grupele II și III din cadrul Colegiului Tehnic „Ion Creangă” Târgu Neamț (începând cu data de 21.10.2020), clasa a XII-a C din cadrul Liceului „Vasile Conta” Târgu Neamț (începând cu data de 21.10.2020), clasa a VIII-a C din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 3 Piatra Neamț (începând cu data de 22.10.2020), clasele a V-a și a XII-a D din cadrul Colegiului Național „Calistrat Hogaș” Piatra Neamț (începând cu data de 21.10.2020), clasa a VIII-a din cadrul Școlii Gimnaziale comuna Secuieni (începând cu data de 23.10.2020), clasa a II-a B din cadrul Școlii Gimnaziale „Regina Maria” Bicaz (începând cu data de 21.10.2020), grupa mare din structura Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Copiilor” a Școlii Gimnaziale „Regina Maria” Bicaz (începând cu data de 21.10.2020).

Citește știrea

Actualitate

Eugen Țapu-Nazare, PNL: ”Le mulțumesc tuturor celor care au semnat pentru susținerea echipei din care fac parte”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Am depus listele pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, un moment încărcat de o puternică responsabilitate. Vorbim de responsabilitatea unui nou început, în care parlamentul să lucreze efectiv în favoarea cetățenilor, lucru care astăzi, din păcate, nu se întâmplă. Nimeni nu știe ce poate aduce o nouă zi, într-un parlament dominat de PSD. PNL rămâne principala forță politică din județul Neamț și le mulțumesc nemțenilor care au semnat pentru susținerea echipei din care fac parte. Județul Neamț are nevoie de un guvern și un parlament liberal. Peste tot pe unde a trecut PSD a rămas dezastru.Șomaj, depopulare masivă, lipsa unei infrastructuri adecvate, comunități întregi izolate, fără apă, canalizare și gaze, fără perspective. PNL merită să guverneze, merită să aibă majoritatea în parlament. Pentru că PNL pune preț pe investiții, singura cale de a putea majora pensii, alocații și salarii. Pentru că PNL a demonstrat că știe să guverneze și să ducă România înainte, chiar și în această perioadă extrem de dificilă, dominată de pandemia de coronavirus. Pentru că spunem oamenilor adevărul și dezvoltăm România.

Eugen Țapu-Nazare, Viceliderul Grupului PNL din Senatul României

Citește știrea

Actualitate

DREPT LA REPLICĂ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Ca urmare a articolului „Bătaie de joc: CJ Neamţ cheltuie în pandemie zeci de mii de euro pe foişoare şi fotografii. La spital, un bolnav mănâncă de 15 lei pe zi“, apărut în cotidianul „Monitorul de Neamț și Roman“, în data de 20.X.2020, facem următoarele precizări: Fondurile necesare construirii foișorului la care faceți referire au fost prevăzute prin proiectul „STEFAN – Susținerea Transversală a Educației prin Acțiuni în Județul Neamț”, finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară 6 „Educație și competențe“, Prioritatea de investiție 10(i) „Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, non formale și informale pentru reintegrarea în educație și formare“, în care Consiliul Județean Neamț are calitatea de Partener 2, conform HCJ nr. 295 din 13.12.2016, cu modificările ulterioare. Proiectul se derulează pe o perioadă de 36 luni, începând cu data de 17.05.2018. De menționat că proiectul este cu finanțare europeană, fondurile fiind nerambursabile, iar beneficiar este Casa Corpului Didactic Neamț. Banii alocați prin acest proiect au o destinație precisă, fiind utilizați conform prevederilor contractuale, neputându-se redirecționa pentru alte cheltuieli așa cum sugerați prin articolul amintit, întrucât s-ar produce deturnare de fonduri, iar proiectul nu și-ar atinge scopul pentru care este implementat. Proiectul care se derulează din mai 2018 urmărește sprijinirea copiilor care provin din medii defavorizate și reducerea abandonului școlar, prin creșterea nivelului de atractivitate al procesului de învățământ, cu accentul pe învățarea activă, învățarea prin joc și promovarea metodelor alternative de învățare, copiii participând la activități de tip after school, activități extra curriculare (concursuri, cercuri). Amenajarea acestui foișor este un real sprijin pentru activitatea școlii, mai ales în conjunctura actuală, când activitățile în aer liber pot constitui un factor esențial în prevenirea răspândirii virusului. Ne vedem nevoiți să facem precizările de mai sus, întrucât în spațiul public au apărut informații eronate din cauza articolului „Bătaie de joc: CJ Neamţ cheltuie în pandemie zeci de mii de euro pe foişoare şi fotografii. La spital, un bolnav mănâncă de 15 lei pe zi“ și vă rugăm să publicați această replică, în virtutea drepturilor legale și pentru corecta informare a cititorilor cotidianului Monitorul de Neamț și Roman!

N.R. În virtutea dreptului la replică, publicăm cele spuse de reprezentanţii CJ. Cu câteva mici comentarii: referitor la banii pentru foişor, dacă sunt europeni, înseamnă că trebuie aruncat cu ei în câini? 20.000 de euro un foişor… o fi vreun chilipir. Iar banii europeni sunt tot bani publici, adică orice cetăţean are dreptul să îşi exprime o opinie asupra oportunităţii şi eficienţei cu care sunt cheltuiţi. Al doilea mic comentariu: CJ nu ne spune nimic despre celelalte zeci de mii de euro aruncaţi pe fotografii, hartă turistică şi tăiat iarbă. Poate într-un alt drept la replică. Iar de sugerat noi nu am sugerat nimic. Doar am calculat câte porţii de mâncare de 15 lei s-ar putea lua cu banii cheltuiţi pe altele. Iar Spitalul Judeţean este şi el în subordinea CJ. Adică întrebarea, formulată, nu sugerată este: E normal ca pentru foişor, fotografii, hartă şi iarbă acelaşi CJ să găsească zeci de mii de euro, iar pentru raţia de hrană a unui bolnav acelaşi CJ să găsească doar 15 lei pe zi? Întrebarea rămâne.

Citește știrea

Trending