Contactează-ne

Actualitate

Festivalul „Ţara Hangului, la poale de Ceahlău”, prima ediţie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ festivalul de datini, obiceiuri şi tradiţii va avea loc pe 2 iunie, în comuna Ceahlău ■ este organizat de primăria din localitate, iar finanţator este Ocolul Silvic Domeniul Hangu ■

Domeniul Hangului, zonă situată pe Valea Bistriţei de aproape 500 de ani, se pregăteşte intens pentru organizarea primei ediţii a Festivalului de Datini, Obiceiuri şi Tradiţii „Ţara Hangului, la poale de Ceahlău”, ce se va desfăşura duminică, 2 iunie 2019, în comuna Ceahlău, pe platoul din vecinătatea lacului de acumulare, în punctul debarcader. Sărbătoarea este organizată de Primăria şi Consiliul Local Ceahlău, avînd ca finanţator Ocolul Silvic Domeniul Hangu, iar spectacolul propriu-zis va consta în evoluţia pe scena special pregătită a artiştilor Ansamblului folcloric „Florile Ceahlăului”, Ceahlău, Orchestra şi ansamblul „Floricică de la Munte” – Piatra Neamţ, Ion Paladi alături de Orchestra Naţională „Lăutarii ” din Chişinău dirijată de maestrul Nicolae Botgros şi Paula Seling, alături de band-ul său. „Sperăm să fie un adevărat răsfăţ al tradiţiilor populare, unde vor participa meşteri populari, vînători, gastronomi locali şi reprezentanţi ai breslelor meşteşugăreşti. Veţi avea prilejul să petreceţi clipe minunate alături de ansambluri şi orchestre de excepţie, precum şi de mari artişti de talie naţională. Aşadar, se cuvine să subliniem că vor evolua în faţa celor ce ne vor călca plaiul special amenajat tinere vlăstare din localităţi din zonă, Ansamblul folcloric „Florile Ceahlăului”, Ceahlău, Orchestra şi ansamblul „Floricică de la Munte” – Piatra Neamţ, Ion Paladi alături de Orchestra Naţională „Lăutarii ” din Chişinău dirijată de maestrul Nicolae Botgros şi Paula Seling alături de trupa sa. Pe lîngă momentele cultural-artistice se va putea admira portul popular şi savura din bucatele tradiţionale. Dorim să-i avem ca oaspeţi, dar şi parteneri pe colegii din administraţiile locale din comunele ce compun administrativ istorica Ţară a Hangului”, a declarat inginerul silvic Gabi Bostan, persoana care a pus suflet în organizarea acestui important eveniment cultural-artistic, ce se vrea un adevărat brand al locului. Manifestarea se va încheia tîrziu în noapte cu un frumos foc de artificii. De reamintit faptul că Ţara Hangului a intrat cu un an în urmă în rîndul Comorilor Turistice ale României. Titlul i- a fost acordat oficial de către Asociaţia Celor mai Frumoase Sate din România (AFSR) în parteneriat cu Ambasada Franţei din România şi Asociaţia Wallonie-Bruxelle, ca urmare a participării şi obţinerii unui punctaj pozitiv la concursul Satele Culturale ale României. Candidatura pentru acest titlu a fost depusă de Ocolul Silvic Domeniul Hangu, ideea aparţinînd Prinţului Gheorghe Sturdza. „Ne-am înscris la acest concurs din iniţiativa Alteţei Sale Prinţul Sturdza, cu scopul de a promova cultura populară a Domeniului Ţara Hangului, frumuseţile acestui loc pitoresc şi calităţile oamenilor zonei”, a mai afirmat Gabi Bostan.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Un comentariu

Un comentariu

  1. Ana Ș

    20 mai 2019 at 10:43 AM

    Ar fi interesant de organizat și un parastas pentru drumul DN15 tronsonul Bicaz la Poiana Largului.
    Sau mai așteptăm ediția următoare?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Vreme plăcută va fi pînă spre finele lunii

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ temperaturile maxime nu trec de pragul de 28 de grade ■ precipitaţiile lipsesc cu desăvîrşire în această săptămînă ■

Meteorologii anunţă vreme plăcută pînă spre sfîrşitul lunii august, iar specialiştii spun că în zona noastră nu vor fi valori maxime mai mari de 28 de grade Celsius. Ploile ne ocolesc şi va fi vreme frumoasă pînă spre începutul lunii viitoare. Luni, 19 august, la ora 12, în Piatra Neamţ termometrele indicau la umbră şi în condiţii ferite de vînt numai 22 de grade, la Roman erau 23 de grade, iar la Tîrgu Neamţ se înregistrau 25 de grade. Cum este şi firesc, cel mai răcoare era în vîrf de munte, pe Toaca: 13 grade. În plin soare, temperatura resimţită era cu mult mai mare, respectiv 27 de grade la Roman, 28 de grade la Piatra Neamţ şi 30 de grade la Tîrgu Neamţ, iar pe Toaca se resimţeau la acelaşi moment 17 grade. Marţi, 20 august, la Piatra Neamţ termometrele vor indica 28 de grade. Noaptea va fi mai caldă decît precedenta, iar minima ajunge la 16 grade. La fel vor fi condiţiile meteo şi pentru ziua de miercuri, cînd cerul va fi absolut senin, iar în cel mai cald moment vor fi 28 de grade. Ceva nori, lipsiţi însă de importanţă, ar putea apărea pe parcursul zilei de joi, 22 august. Nu vor fi precipitaţii, iar la amiază temometrele vor indica cel mult 27 de grade. Vineri, 23 august, se mai răcoreşte niţel şi pe fondul unui cer variabil cu soare se vor înregistra cel mult 26 de grade. Cu toate aceastea, noaptea va fi cea mai plăcută din ultima perioadă şi se va înregistra o minimă îndrăzneaţă, de pînă la 19 grade Celsius. Cea mai rece zi din întreg intervalul de prognoză pare a fi cea de sîmbătă, 24 august. Se anunţă cer variabil cu soare însă la amiază nu vor fi decît vreo 25 de grade. Minima nopţii rămîne cantonată la pragul de 19 grade. Ceva mai bine va fi pe parcursul zilei de duminică, 25 august, cînd se mai încălzeşte puţin şi se ajunge la o maximă de 27 de grade. Va fi şi cea mai caldă noapte cu o minimă de 20 de grade. Cam la fel va fi vremea şi pe parcursul săptămînii viitoare, cu valori termice de vreo 27 de grade.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Biciclist accidentat în giratoriu

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 36 de ani, din Horia, a ajuns la spital, luni, 19 august după ce a fost lovit de un autoturism. Bărbatul se deplasa pe o bicicletă pe o stradă din Roman şi a fost acroşat de un autoturism condus de o soferiţă în vîrstă de 39 de ani, din Trifeşti. “La data de 19 august, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au intervenit la un eveniment rutier produs în Roman, soldat cu rănirea unui biciclist. Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce o femeie, de 39 de ani, din Trifești, conducea un autoturism pe raza orașului Roman, în sensul giratoriu de la intersecția străzilor Sucedava cu bulevardul Roman Mușat, ar fi schimbat direcția de mers efectuînd manevra de viraj la dreapta, moment în care a intrat în coliziune cu o bicicletă condusă de un bărbat, de 36 de ani, din Horia. Din impact a rezultat vătămarea corporală a bărbatului, care a fost preluat și transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Atît conducătorul auto cît și biciclistul au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au comunicat reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: La volan, şi băut şi fără permis

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr de 28 de ani, din Cîndeşti, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţişti conducînd un autoturism deşi nu are permis de conducere şi mai şi consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan. “La data de 18 august, polițiștii Secției de Poliție Rurală Borlești au depistat în trafic un tînăr, de 28 de ani, din Cîndești, care conducea un autoturism pe raza localității Tazlău, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Tâînărul a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Totodată, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere, fapt pentru care cercetările vor fi continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere și conducere a unui vehicul fiind sub influența alcoolului”, se precizează în comunicatul de presă emis de IPJ Neamţ.

Citește știrea

Trending