Primăria Tîrgu Neamţ a început pregătirile pentru organizarea
primei
ediţii a festivalului B Zone Folk România, un eveniment de
amploare
care se va desfăşura în intervalul 2-5 mai, cu sprijinul financiar al
Consiliul Judeţean. Pe afişul festivalului se regăsesc numele a
peste
40 de artişti consacraţi, din ţară şi străinătate. Publicul se va întîlni
cu
Cenaclul Flacăra, coordonat de Andrei Păunescu, fiul regretatului
Adrian Păunescu, alături de care apar nume precum Mircea
Baniciu,
Mircea Vintilă, Cristian Minculescu, Victor Socaciu şi mulţi alţii.
Programul şi bugetul aferent au fost aprobate de consilierii locali
într-o
recentă şedinţă extraordinară. „Organizatorii manifestării propun
nemţenilor şi turiştilor un program complex şi atractiv, care să
promoveze, în rîndul tinerilor, acest gen de muzică, să aducă în
prim-
plan artişti naţionali consacraţi şi internaţionali ai genului folk,
precum
şi tineri artişti, iubitori de muzică. În cadrul festivalului se vor mai
organiza: un concurs pentru tineri interpreţi, întîlniri cu artişti, cu
organizatori de festivaluri şi evenimente, oameni de radio şi tv,
precum şi lansări de carte, albume, cîntece în primă audiţie, tîrg de
instrumente muzicale. Prezenţa remarcabilă a obiectivelor turistice,
precum şi a numeroaselor personalităţi din domeniul culturii şi
literaturii din oraşul Tîrgu Neamţ şi împrejurimi creează premisele
organizării cu succes, în această zonă, a unor ample manifestări
culturale, cu rolul de a promova imaginea oraşului nostru,
patrimoniul
cultural şi tinerele talente prezente în zonă“, se menţionează în
documentaţia aferentă hotărîrii. Tot aici se găsesc şi informaţii
financiare, legate de bugetul total al evenimentului, care ajunge la
274.450 lei, din care suma de 166.000 lei reprezintă contribuţia
consiliului judeţean, iar diferenţa de 108.450 lei rămîne în sarcina
Primăriei Tîrgu Neamţ. De menţionat este faptul că mare parte din
bani, respectiv 120.000 lei, se vor duce pe onorariile artiştilor
internaţionali, naţionali, locali şi invitaţi. Manifestarea va cuprinde şi
un
concurs pentru tineri interpreţi, dotat cu diferite premii, cel mai
important fiind trofeul festivalului. Competiţia se desfăşoară în mai
multe etape, înscrierea şi preselecţia avînd ca termen final data de
30
aprilie. Concurenţii vor evolua în faţa juriului pe 3 şi 4 mai, iar pe 5
mai
se va derula Gala laureaţilor şi premierea. Se vor mai acorda şi
premii
speciale pentru concursul on-line, pentru interpreţi folk, pe trei
secţiuni: Imnul festivalului 2019, cel mai interesant cîntec patriotic şi
cel mai bun cîntec cu tema Ştefan cel Mare.