Publicitate

■ ei susţin că în nici o ţară civilizată nu există atîtea unităţi, una lîngă alta ■ introducerea farmaciilor la „capitolul comerţ“ a fost o mare greşeală ■

Vicepreşedinta Asociaţiei de Istorie a Medicinii şi Farmaciei Roman, Magdalena Avădănii, se plînge de faptul că o legislaţie proastă, care a dus sistemul farmaceutic în planul comerţului, a permis instalarea haosului în sistem. „Legislaţia concurenţei a dus la asimilarea farmaciei ca faptă de comerţ, lucru absolut incorect, care nu mai este întîlnit nicăieri. Asta a permis să se deschidă farmacii uşă în uşă, zeci în aceeaşi comunitate. Am fost în multe oraşe din această lume şi nicăieri nu există un asemenea haos în sistem ca la noi. Să ne uităm la noi în oraş, unde pe un perimetru de 100 de metri sînt şi cîte trei farmacii. Legea spune că trebuie să supravieţuiască cei care sînt mai puternici. În Sănătate nu trebuia aplicată o asemenea lege, una care permite concurenţa neloială, o distribuţie a farmaciilor care n-a ţinut cont şi de populaţia unui oraş. În vechea lege era permisă înfiinţarea unei farmacii la 5.000 locuitori. Acum nu se mai ţine cont de acest lucru. Pe de altă parte, se permite reclama la medicamente. Omul este tentat ca atunci cînd vede o reclamă să creadă în ea. Pînă de curînd era interzis să faci reclamă la medicamente, ori astăzi vedem pe toate posturile de televiziune şi radio reclame, în special la marile lanţuri de farmacii, care le-au sufocat şi înghiţit pe cele mici. Un pacient cînd simte simptomele unei boli trebuie să se adreseze medicului, care să-i prescrie o anumită medicaţie şi nu să se trateze după reclamele de la televizor“, a declarat Magdalena Avădănii. Acesta mai spune că farmaciilor le este interzis să colaboreze între ele pentru a se ajuta cu medicamente atunci cînd acestea lipsesc. Un pacient nu poate cumpăra o reţetă decît de la o singură farmacie, iar dacă aceasta nu are unul din medicamentele prescrise pe reţetă nu poate să-l cumpere de la o altă farmacie care-l are. „Un pacient este obligat să aştepte pînă cînd farmacia căreia i s-a adresat are toate medicamentele de pe reţetă, ceea ce poate dura şi cîteva zile, timp în care acesta nu-şi mai poate continua tratamentul“, mai susţine Magdalena Avădănii.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.