Publicitate

Florin Neculăiţă, de 34 de ani, din localitatea Mastacăn, comuna Borleşti, rămîne după gratii pentru acuzaţia de tentativă de omor. El a contestat la Curtea de Apel Bacău măsura dispusă de instanţa de fond, dar nu a avut cîştig de cauză, astfel că rămîne încarcerat. „În temeiul art.425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, cu art.204 Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul – inculpat Neculăiţă Florin împotriva încheierii nr. 16/U din data de 03.03.2018, pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Neamţ“, conform instanţei. Deplasarea pînă la Bacău l-a costat pe inculpat 250 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Conform actelor de urmărire penală, fapta a avut loc pe fondul consumului de alcool şi în urma unui conflict spontan, iar cel mai mare dintre fraţi, în vîrstă de 34 de ani, a pus mîna peun cuţit şi l-a înjunghiat pe mezinul în vîrstă de 32 de ani. Oamenii legii, dar şi salvatorii din cadrul Ambulanţei Neamţ, au fost sesizaţi prin apel la 112, în jurul orei 21.41. La faţa locului anchetatorii au găsit victima într-o baltă de sînge, aceasta fiind transportată la Spitalul Judeţean Neamţ pentru îngrijiri medicale. Echipajul de la ambulanţă a constatat că victima suferise o plagă înjunghiată abdominală cu evisceraţii, dar mai avea alte două plăgi înjunghiate în zona inghinală, fiind în şoc traumatic. A fost dus direct în sala de operaţii pentru a i se salva viaţa. Ulterior, concluziile medico-legale au stabilit că viaţa victimei a fost pusă în primejdie, agresorul a fost reţinut şi mai apoi a fost arestat preventiv. Cel mai probabil, la finele urmăririi penale tînărul va fi trimis în judecată pentru infracţiunea de la care i s-a tras privarea de libertate.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.