Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

„Familia Sturdza are nevoie de oamenii de pe Valea Muntelui si cred cã si ei de noi“

Știre publicată în urmă cu

în data de

• interviu cu printul Gheorghe Sturdza

Reporter: Domnule Sturdza, recent, la Prefectura Neamt a avut loc o sedintã a Comisiei de Fond Funciar, tema principalã de discutie fiind solicitarea familiei dumneavoastrã de restituire a circa 27.000 de hectare de pãdure. Gheorghe Sturdza: Am auzit cã se vorbeste de retrocedare, dar nu este vorba de asa ceva, pentru cã proprietãtile detinute nu mi-au fost luate oficial niciodatã. Este pãdurea mea dintotdeauna, adicã a familiei mele. Deci, retrocedarea, cum se spune azi, nu este o adevãratã retrocedare. Proprietatea noastrã nu a fost niciodatã confiscatã printr-o decizie guvernamentalã sau a vreunei institutii a statului. Avem toate documentele necesare, pentru ca tot ceea ce a apartinut familiei Sturdza sã ne revinã. Sîntem 5 persoane îndrituite: Dimitrie Sturdza, Gheorghe Sturdza, adicã eu, Eric Ioan Sturdza, pe de o parte, cu mama lor Margareta Sturdza, iar apoi Mihai si Elena Sturdza. De mai bine de o sutã de ani am avut în proprietate aceastã pãdure. N-am vîndut-o, n-am tãiat-o si am tinut-o într-o stare exceptionalã înainte de a ne fi luatã. Vrem ca, în viitor, sã facem astfel încît sã ajungã asa cum a fost în perioada 1938-1945. Rep.: Odatã cu cererea de restituire, au început sã se facã diverse supozitii. Pe Valea Muntelui s-a vehiculat cã veteranii de rãzboi sau urmasii acestora nu ar mai primi suprafetele împãdurite la care ar avea dreptul, pentru cã au fost pe front. S-a lansat ideea cã motivul ar fi tocmai faptul cã urmeazã sã vi se restituie cele 27.000 de hectare. În ipoteza cã veti primi vechile proprietãti, cum vedeti relatia cu localnicii? Ce trebuie sã înteleagã ei? G.S.: Vreau sã înteleagã foarte bine cã nu vor fi tratati de sus, fiecare în parte fiind important pentru familia Sturdza. Nu va fi vorba niciodatã sã solicitãm terenurile care au fost date unor oameni care au fãcut rãzboiul, care au apãrat tara. Sã stiti cã si familia Sturdza a luptat pentru tarã si membrii ei au fost mari patrioti. În Neamt, lucrurile stau în felul urmãtor: din întreaga suprafatã de pãdure existentã, noi am cerut sã ni se dea înapoi ceea ce a apartinut de drept familiei Sturdza si care reprezintã doar zece la sutã. Dacã aceste zece procente nu pot fi repartizate unde era, înainte, pãdurea noastrã, se poate un pic mai departe si nu este nici o problemã. Nu s-a pus niciodatã problema, iar viitorul o va demonstra, sã luãm de la un veteran de rãzboi sau mic fermier din zonã, care are un hectar, cinci mii sau zece mii de metri pãtrati pe care îi detine acum. Am mai spus, ne poate da nouã un pic mai departe. Cu localnicii, fie cã sînt veterani de rãzboi, urmasii lor sau cei care pãsesc acum în viatã, consider cã trebuie sã trãim împreunã si sã ne respectãm, ani de zile de acum înainte. Familia Sturdza are nevoie de oamenii de pe Valea Muntelui, si ei de noi. O sã lucrãm împreunã si niciodatã unul din membrii familiei mele nu va face ceva care sã afecteze negativ viata oamenilor de pe Valea Muntelui. Consider cã legea actualã este foarte bine elaboratã de specialisti care cunosc problematica în domeniu si au prevãzut cã, în cazul unor proprietãti asa cum avem noi, sã se poatã acorda teren ceva mai încolo, dacã sînt amplasamente detinute, în prezent, de altii.

„Vizãm investitii de 10-12 milioane de euro“ Rep.: Recent, un studiu efectuat de Directia Silvicã arãta cã familia Sturdza nu ar trebui sã primeascã întreaga suprafatã de 27.000 de ha, ci doar undeva în jurul a 14.000. G.S.: Aceastã teorie este complet falsã. Dacã într-un sat sînt 1.000 de hectare si cineva cere sã i se dea 10.000, e clar cã nu se poate. Dar, Romsilva are, sã zicem, sutã la sutã din suprafata împãduritã si trebuie sã dea doar zece procente. Atunci, unde este problema? Rep.: Prin vocea procuratorului Neculai Bujor, am aflat cã, odatã restituite vechile proprietãti, familia dumneavoastrã intentioneazã sã facã mari investitii în zonã. Concret, în ce se vor materializa? G.S.: Este un plan foarte precis, fãcut de profesionisti si care a costat ceva. Rep.: Sã întelegem cã, deja, este elaborat? G.S.: Da, este elaborat si extrem de sofisticat. Vizãm investitii de 10-12 milioane de euro, si mã refer la utilaje foarte performante în domeniul exploatãrii pãdurilor, plus fabrici de prelucrare a lemnului. Împrejurul acestora vom construi unitãti de brichetare a deseurilor lemnoase. Cu aceste brichete voi ajuta populatia fãrã venituri materiale, bãtrînii si bãtrînele care nu mai pot sã munceascã. Þin sã precizez cã nu mai vreau sã vãd sau sã aud cã sute de oameni dau fuga în pãdure pentru a sustrage lemn, fiindcã ceea ce s-a întîmplat în România de dupã 1989 a fost un dezastru. Deci, planul meu de investitii are si o componentã socialã, iar eu tin foarte mult la acest aspect. Vreau sã se înteleagã cã voi fi alãturi de sãtenii din localitãtile Neamtului si îi voi ajuta. Planul mai cuprinde si dezvoltarea turismului din zonã. Avem locuri minunate, dar care nu sînt puse în valoare. De ce sã nu fie aceastã zonã mai dezvoltatã si mai frumoasã decît Brasovul? De ce acolo, da, si aici, nu? Þinutul Neamtului si Valea Muntelui, în special, sînt mult mai frumoase. Drumurile sînt destul de bune, dar mai suportã îmbunãtãtiri, avem pãduri neasemuite, avem Muntele Ceahlãu, un simbol pentru România, si intentionãm sã construim cîteva hoteluri în zonã. Ne-am gîndit la o serie de mãsuri care vizeazã curãtarea regiunii de plasticuri (n.a. – PET-uri) aruncate în pãduri, dar si în lacul de acumulare. Este o grozãvenie cu acest fenomen si, atît timp cît el existã, nu putem face ca turistii sã vinã. Am de gînd sã atrag în acest proiect de curãtare a zonei scolile si administratiile locale, organizînd zile de ecologizare, si vom institui premii pentru cei care ne vor da sprijinul. Sper ca asa, în cîtiva ani, regiunea sã arate foarte bine si sã fim mîndri de ceea ce am fãcut. Doar în acest mod putem atrage turistii în zonã, care sã stie cã nu doar Valea Prahovei sau Brasovul sînt atractive.

„Îi respect pe cei care au fost pe front si familia Sturdza nu o sã ia vreo decizie nefavorabilã lor“ Rep: Administrarea unei asa întinse suprafete de pãdure presupune, totusi, o muncã calificatã, cu specialisti în domeniu. Cu cine veti lucra? G.S.: Vreau sã vã spun cã am un mare respect pentru cei care îsi desfãsoarã activitatea în cadrul Romsilva. Doresc sã fiu vecinul si prietenul lor. Le voi propune tuturor celor care lucreazã în zonã, pãdurari, ingineri si alti specialisti, sã lucreze pentru noi, pentru familia Sturdza. Dar o sã pun si conditii: sã nu bea si sã nu fure. Dacã sînt profesionisti buni, vor putea lucra la mine, asa cum o fãceau si pentru Romsilva. În plus, o sã am nevoie de cîteva sute de oameni care sã munceascã în fabricile pe care vreau sã le construiesc, pentru utilajele forestiere, dar si în alte sectoare. Tot ceea ce am sã fac se bazeazã pe un plan pus la punct de circa opt luni de zile. Totul este realizat pînã în cele mai mici detalii, dar acum nu putem face nimic, pentru cã, încã, nu stim ce se va hotãrî în privinta proprietãtilor noastre. Nu cunoastem, încã, amplasamentul lor si noi vrem ca fabricile pe care le plãnuim sã fie fãcute la fata locului. Deci, dacã acum nu stiu unde va fi pãdurea, sînt nevoit sã astept. În plus, dacã nu voi primi înapoi toatã proprietatea, voi avea necazuri cu volumul de masã lemnoasã. Deci, voi avea o problemã, pentru cã nu vreau sã investesc si sã pierd bani. Vreau sã fac ceva, dar sã fie profitabil atît pentru noi, cît si pentru cetãtenii din zonã. Rep.: Vã mai aduceti aminte cum v-au fost luate pãdurile în 1946? G.S.: Toatã lumea stie ce s-a petrecut în România, imediat dupã cel de-al doilea rãzboi mondial. La început, lumea nu si-a dat seama de pericolul „burgheziei rosii“. Încet, încet, marile proprietãti au fost luate de stat si, practic, nu aveai cum sã te opui. Cine putea ca, în acei ani, sã cîstige un proces intentat Guvernului Groza? Riscai sã-ti pierzi viata si libertatea. Olga Sturdza, presedinta Organizatiei Orfanilor din Primul Rãzboi Mondial, a pierdut si ea procesul prin care contesta luarea abuzivã a proprietãtilor. As vrea sã mai spun cã mã deranjeazã unele afirmatii, publicate prin presã, la adresa familiei noastre si tot felul de vorbe iscate dupã ce am cerut ceea ce, cu ani în urmã, ne-a apartinut. De fapt, ceea ce solicitãm noi este sub zece la sutã din totalitatea pãdurilor din Neamt, pentru cã, din cele 27.000 ha de pãdure, 2.000 sînt în Harghita. Repet, încã o datã, cã nu vom lua pãdurea de la tãranii care au fost în rãzboi. Poate multi nu mai stiu, dar tatãl meu a fost în trupele de cavalerie românesti si a ajuns pînã la Stalingrad. Îi respect pe cei care au fost pe front si familia Sturdza nu o sã ia vreo decizie nefavorabilã lor. Asa cã amplasamentele pe care li s-a dat pãdure vor rãmîne ale lor. Din cîte vãd, se încearcã punerea noastrã contra localnicilor de pe Valea Muntelui. Membrii familiei Sturdza si cei care i-au cunoscut si au avut tangente cu ei au trãit în bunãîntelegere cîteva sute de ani, si de ce n-ar fi asa si acum. Viitorul trebuie sã-l facem împreunã pentru cã, asa cum am mai spus, si ei vor avea nevoie de noi, dar si noi de acestia. Ceea ce spun nu sînt cuvinte aruncate-n vînt si viitorul nu prea îndepãrtat va demonstra acest lucru. FOTO: Printul Sturdza (în stînga imaginii), alãturi de procuratorul Neculai Bujor

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Arhivă 2005-2017

Proces şi la Curte în cazul fraudelor de la postliceală

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ procurorii au atacat sentinţa prin care s-au aplicat pedepse cu suspendare şi achitări ■ 19 din cei 96 de inculpaţi au uzat de calea de atac ■ 26 de lucrări au fost anulate de instanţa de fond ■ unii elevi nici nu treceau pe la şcoală, fiind plecaţi în străinătate ■ erau promovaţi contra unor sume de 1.000 de lei ■ unii profesorii-medici pătaţi completau în locul candidaţilor testele tip grilă ■

Procesul fraudelor de la postliceala sanitară continuă la Curtea de Apel Bacău după ce sentinţa instanţei de fond a fost atacată. Au declarat apel atît procurorii cît şi parte din inculpaţi, 19 din totalul din 96, profesori care şi-au pătat onoarea la corectarea tezelor, dar şi elevi care au cotizat pentru a deveni asistenţi medicali. Reamintim că Tribunalul Neamţ a aplicat pedepse cu suspendare, iar parte dintre cei deferiţi justiţiei au fost exoneraţi de răspundere penală, fiind achitaţi. 26 de lucrări ale elevilor „cotizanţi“ au fost anulate de instanţă, titularii rămînînd fără diploma care le atesta studiile. Acuzele de dare şi luare de mită nu au putut fi dovedite nici din probatoriu, nici din interceptări şi confruntări, astfel încît profesorii şi cei din comisia de examinare au fost inculpaţi numai pentru abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale. În ceea ce priveşte alţi acuzaţi, ei au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, iar cursanţii şcolii postliceale fiind inculpaţi pentru cumpărare de influenţă. Cele două părţi vătămate din dosar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Şcoala Posliceală Sanitară Piatra Neamţ, nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. Curtea de Apel Bacău va da în cauză o sentinţă definitivă. Conform actelor de urmărire penală, lanţul neregulilor pleca încă de intrarea în şcoală şi se termina la finele studiilor, cu examenul de certificare, unul care era de cele mai multe ori măsluit grosolan. Oamenii legii s-au sesizat despre nereguli în 2013, iar cercetările au durat aproape doi ani. Au ajuns în faţa judecătorilor membrii comisiilor de certificare a studiilor, diriginţii celor trei clase din Piatra Neamţ care au absolvit în 2013, secretarul unei postliceale din Roman, care în anul 2013 a scos ultima promoţie, apoi şi-a închis porţile, precum şi de mulţi din cei care au cumpărat bunăvoinţa profesorilor şi a medicilor şi au cumpărat o diplomă de asistent medical, deşi în unele cazuri chiar cei din comisia de examinare se minunau cît de neinstruiţi erau candidaţii. Acheta a relevat faptul că la postliceala din Roman succesul examenului era asigurat contra sumei de 1.000 de lei de persoană. În mod normal, taxa legal instituită era de 170 de lei, iar diferenţa pînă la 1.000 de lei însemna cumpărarea indulgenţei profesorilor examinatori. De toate demersurile s-a ocupat secretara unităţii, cea care strîngea banii de la cotizanţi, le spunea că această practică este valabilă de ani de zile şi că pentru cei care dau bani, poate rezolva problema examenului la Piatra Neamţ. Tot ea făcea drumurile la „judeţ“, unde era centru de examinare şi rezolva problema. Femeia le-a spus oamenilor legii că această taxă ilegală era de cînd lumea, că iniţial a fost mai modestă, dar că din 2009 rămăsese la pragul de 1.000 de lei. Din cei 34 de elevi înscrişi în promoţia 2010 – 2013, au venit la examenul de certificare numai 24, dar instanţa le-a anulat lucrările. Pentru unii, cursurile din cei trei ani au fost opţionale, nici măcar nu au trecut pe la şcoală fiind plecaţi la muncă în străinătate. Pentru majoritatea candidaţilor secretara le-a făcut rost şi de proiecte pe care le avea de la promoţiile anterioare. La Piatra Neamţ examenul de final costa mai puţin, cam 500 de lei. Ca orice examen şi cel de la postliceala sanitară era monitorizat audio şi video, aşa că anchetatorilor nu le-a trebuit decît niţică răbdare pentru a studia înregistrările. Aşa a ieşit la iveală că acolo unde toată comisia era „cumpărată“, medicii au muncit pe brînci, şi- au scos din poşete mai multe pixuri, au stabilit care este mai aproape de culoarea cu care s-a scris teza şi au trecut la treabă. La testele tip grilă erau întrebări care aveau unul, două sau chiar trei răspunsuri corecte. Corectorii au completat tot ce trebuia pentru note cît mai mari. Totuşi, mediciii care nu s-au lăsat cumpăraţi au rămas uimiţi de neştiinţa candidaţilor, catalogînd promoţia 2013 ca fiind cea mai slabă din istoria şcolii. La examenul din 2013 au fost un număr total de 212 candidaţi care au avut de susţinut proba scrisă şi proiectul. Dacă la cea de-a doua probă toţi au trecut cu brio, la teza scrisă, şapte candidaţi nu au reuşit să obţină minim nota 5. Din cei care au trecut însă, mulţi s-au bucurat de sprijinul comisiei de corectare, în unele cazuri modificările fiind evidente. În aceste condiţii, a fost dispusă o expertiză grafologică în urma căreia a ieşit la iveală că din totalul de 212 de teze, un număr de 113 prezintă modificări ale substanţei cu care s-a scris, dar nu s-a putut stabili dacă au făcut menţiunile pe foaie una, sau două persoane.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Releul Pietricica

Știre publicată în urmă cu

în data de

Fluturi, bufnite si nuduri deasupra cartierului Precista

1. Petru Diaconu, un boem total, fãrã mamã, fãrã tatã, nãscut de o mãtusã, rudã de sânge, totusi, cu Henri-Julien-Felix Rousseau (cunoscut ca le Dournier, Vamesul) a dat sfoarã-n Piatra si si-a adunat prietenii la un vernisaj, pe un deal, la Sestri Art Gallery, deasupra cartierului Precista. Acolo, împreunã cu mai tânãrul sãu camarad Bogdan Enache au pus-o de o expozitie de picturã, fiindcã ei asta stiu si asta fac: picteazã. În plus, omul acesta cu ochi limpezi de viezure tânãr, de o generozitate elegantã, cum rar mai întâlnesti în ziua de azi, se dovedeste de o consecventã înspãimântãtoare. El picteazã bufnite, frunze, nuduri, fructe tãiate în douã, ca sã li se vadã semintele, fântâni, puturi de fântânã în care se vede cerul si în care se vãd frunze, nuduri, seminte din fructe tãiate în douã, bufnite, poate si câte o oalã de lut preistoricã, devenind astfel mai împãmântenit decât ne putem imagina noi, care îl vedem doar un pictor recunoscut ca pictor fiindcã asa a vrut el: sã fie pictor. Fiecare lucrare a sa este de o minutiozitate exemplarã. Rousseau Vamesul opunea impresionismului arta naivã, visarea, fantezia, fiind definit drept un pictor neoprimitv genial. La fel e si Petricã Diaconu, un pictor absolut fascinant, de o energie debordantã si cu o fantezie care-l duce în visãrile lui pe pânzã. E unic, fiindcã e prea destept, prea citit ca sã fie pus în categoria pictorilor naivi, motiv pentru care cautã si titluri de expozitii, cautã cuvinte, cautã motive care sã-l desprindã de un fel de etichetã care, habar n-are el, s-a desprins de mult de lucrãrile sale. Si-a intitulat expozitia: Cãlãtorie în imaginar, iar tablourile sale au nume ca niste versuri. Nu le-am vãzut, dar a promis sau chiar a fãcut niste tablouri mari, gen Visul (1910 Museum of Modern Art, New York), Vamesul, o fi în stare. El îmi aduce aminte, mereu, de ce a spus cândva Janis Lyn Joplin: Nu sunt cea mai bunã, dar sunt unicã. 2. Si fiindcã vreau sã mã pãstrez în aceastã rubricã a Monitorului: pot fi invidiat pentru ziua de marti. Din marea cea mare a majoritãtii care si-a petrecut ziua de marti la televizor, privind si ascultând ineptiile zilei, care, desigur, au fost deja uitate, am avut sansa de a merge acolo, unde televizoarele erau oprite si unde oamenii se întâlneau, se salutau, unii se îmbrãtisau si se uitau pe pereti, la tablouri. Am stat la un pahar cu vin, am vorbit, am râs, l-am ascultat pe cel care a fãcut, elegant si scurt, vernisajul, cu multe glume, cu imaginatie, apoi iar am stat la taclale, am mai bãut un pahar cu vin, oameni frumosi, femei si bãrbati de toate vârstele, îmbrãcati îngrijit, civilizati, atenti la cei de lângã ei, distinsi. Pietreni distinsi. Oameni cu grijã de ei si de cei de lângã ei, oameni inteligenti, fãrã ifose, aflati într-un loc unde se simteau bine si, care, din când în când, se uitau si la motivul acelei întâlniri de searã: pe pereti. La tablouri. Un motiv absolut normal. A fost o searã frumoasã, în care nimeni nu a simtit nevoia sã se de-a balenã în apã micã. N-am vãzut politicieni. Singurul ales, Petru, nu mai termina sã se autoironizeze si avea si un fular alb în jurul gâtului. Totul a fost atât de firesc, de normal, cu oameni normali, încât pãrea anormal. Între timp, din balconul locantei, iluminat de Crãciun, începeau sã zboare pe deasupra cartierului Precista fantasmagoriile pictate de Petru Diaconu. Bufnitele si nudurile lui, frunzele si fluturii lui, în culori de normalitate. Un artist, iar acea punere în scenã, acea mise-en-scene, pãrea cã va putea fi reluatã si mâine, si poimâine. M-a cuprins o stare de bine. Coborând scãrile de la stadion, intram într-un oras frumos, iar pe cer… ce sã vã mai spun?! Acasã am gresit si am dat drumul la televizor, la stiri. Se vorbea despre scandalul, despre circul din Parlament. Am închis si am preferat sã scriu aceste gânduri. Ies pe balcon sã mã uit la cer, poate mai vãd ceva urme de culoare.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

REABILITAREA SI INTEGRAREA TURISTICĂ A MONUMENTULUI ISTORIC: BISERICA SF. GHEORGHE

Știre publicată în urmă cu

în data de

Citește știrea

Trending