Contactează-ne

Actualitate

Express Credit Amanet, acum și în Roman!

Știre publicată în urmă cu

în data de

Express Credit Amanet, cea mai mare rețea de profil din regiune și a doua la nivel național, a deschis prima agenție în Roman Value Center. Parte a companiei globale de investiții HPS Investment Partners, LLC, cu sediul la New York și active de aproximativ 46 miliarde de dolari sub administrare, Express Credit Amanet vine pe piața locală cu servicii profesioniste, în conformitate cu standardele internaționale ale acestei industrii.

Rețeaua de agenții aparținând Express Credit Amanet este prezentă pe piața ieșeană încă din 1999 și a crescut constant, pentru că a fost accesibilă și a știut să vină în întâmpinarea nevoilor celor care au apelat la serviciile ei. Într-o industrie în care profesionalismul angajaților, abordarea modernă, legalitatea și transparența afacerii sunt factori diferențiatori, organizația a știut să ridice standardele și să pună interesul clienților întotdeauna pe primul loc.

Sloganul companiei “Contează. Pe bani. Și pe noi.” este susținut prin împrumuturile cu garanție acordate simplu și rapid, cu minim de formalități și respect pentru timpul clientului. Agenția din Roman, deschisă în Roman Value Center din str. Mihai Viteazul nr. 3, este un spațiu generos, o investiție care respectă toate standardele de siguranță prevăzute pentru această industrie. Aici, clienții sunt primiți și tratați în mod profesionist, de către angajați bine instruiți. În cadrul agenției este expusă o gamă largă de produse oferite spre vânzare, precum bijuterii sau electronice, la prețuri cu adevărat avantajoase. În aceeași locație clienții au posibilitatea de a primi bani din țară sau străinătate prin intermediul Western Union.

Venind mai aproape de nevoile clienților noștri din Roman am făcut o mutare firească, întrucât, din statisticile noastre, tot mai mulți dintre aceștia au apelat la serviciile Express Credit Amanet în ultimii 10 ani, chiar dacă eram la o distanță considerabilă.” a declarat dl. Laurențiu Miuț, director general al companiei.

Pentru a sublinia intenția de a deveni un etalon al industriei de profil din Roman, Express Credit Amanet susține, până la data de 31 ianuarie 2019, o promoție cu adevărat specială: COMISION ZERO la orice împrumut cu garanție, de maxim 1000 de lei. De acest avantaj poate beneficia, o singură dată, fiecare client nou al agenției din Roman. În plus, pentru aceeași perioadă, bijuteriile și produsele electronice oferite spre vânzare au o reducere de 10%.

Da, ne dorim clienți în Roman, pentru că o instituție financiară non-bancară, serioasă și profesionistă, poate fi de mare ajutor pentru comunitatea pe care o deservește. Știm asta din experiența noastră de aproape 20 de ani și urmează să o demonstrăm și aici.” afirmă dl. Laurențiu Miuț.

Express Credit Amanet oferă clienților săi servicii financiare accesibile prin intermediul celor 31 de agenții din Iași, Vaslui, Hârlău, Botoșani și Roman. Este cea mai mare rețea de profil de pe piața locală și a doua la nivel național. Compania are două direcții principale de activitate: acordarea de credite rapide, cu garanții, pe termen scurt și vânzarea de bijuterii, produse electronice sau alte obiecte de valoare. Express Credit Amanet respectă standardele internaționale de afaceri în industria din care face parte, având operațiuni 100% legale și transparente, prin angajați bine instruiți, în sedii moderne și accesibile, sub sloganul Express Credit Amanet. Contează. Pe bani. Și pe noi.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – trei cazuri noi. Naţional – 416 cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la nivel naţional sunt confirmate 28.582 de cazuri, 1.731 de decese, 19.854 vindecaţi

Până pe 4 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 28.582 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.861 au fost externate, dintre care 19.854 de pacienți vindecați și 1.007 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Până în prezent, 1.731 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 03.07.2020 (10:00) – 04.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 23 decese (12 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Buzău, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, București, Suceava și Vrancea.

Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 416 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 223 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 759.037 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 434 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.969 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 533 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 124.900 de lei.

În urma acțiunilor de verificare desfășurate noaptea trecută, în sistem integrat, de structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Ministerului Transporturilor, au fost aplicate alte 962 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară și distanțare socială.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 4.995 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,  561 în Spania, 107 în Franța, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați: 50 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citește știrea

Actualitate

Un proiect de autostradă, un deputat şi doi primari

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ deputatul Bulai le cere primarilor de Roman şi Săbăoani să „aducă” A7 prin localităţile lor

În România, ţara în care Autostrada Unirii are… o lege minunată drept certificat de naştere, dar ea, autostrada, lipseşte cu desăvîrşire în realitate, un deputat, de la USR, pe numele său Iulian Bulai, ceartă doi primari, de Roman şi Săbăoani, pentru că refuză ca o altă autostradă, care e tot pe hîrtie deocamdată, să treacă prin localităţile pe care le păstoresc.

Nu spunem că apelul deputatului nu e unul de esenţă, însă absurdul situaţiei este evident: nu avem autostrăzi, în Moldova, dar avem legi şi dispute politice pe marginea… proiectelor de autostrăzi. Ceea ce o fi bine. Revenind la deputatul USR, aflăm dintr-un comunicat de presă cum că „Iulian Bulai le cere primarilor din Municipiul Roman și comuna Săbăoani să își revizuiască poziția și să militeze pentru ca viitorul traseu al autostrăzii Ploiești – Pașcani să cuprindă și cele două unități administrativ teritoriale pe care le conduc.

Apelul deputatului nemțean vine în contextul în care în această perioadă se va decide ce variantă de traseu, din cele trei disponibile, va avea Autostrada A7 pe teritoriul județului Neamț. La o dezbatere publică din 11 martie, desfășurată la Consiliul Județean Neamț, reprezentanții administrațiilor publice din Roman și Săbăoani au menționat că nu doresc varianta cu ruta cea mai apropiată de localitățile lor deoarece există niște planuri de investiții pentru acea zonă, preferând astfel varianta cea mai îndepărtată, cu nod în județul Iași, după Castelul de Apă”.

Şi zice deputatul cu pricina: ”E crucial pentru județul Neamț ca ruta autostrăzii A7 să fie cât mai aproape de Roman și de zona metropolitană. Există accesibilitate potrivită, iar construcția autostrăzii conform variantei de traseu din apropierea Romanului va ajuta zona să crească din punct de vedere economic.

Fac apel către cele două administrații locale să își revizuiască pozițiile. Ne va fi mult mai ușor să ne conectăm și vor fi create mai multe oportunități de investiții. Mai mult decât atât, noua autostradă va putea funcționa și ca o șosea de centură, care acum ne lipsește. Am așteptat 30 de ani această autostradă, nu trebuie să dăm cu piciorul acestei șanse.

Apreciez că există planuri de investiții, rezidențiale și industriale, însă consider că în avantajul nemțenilor ar trebui să fie prioritară găsirea unor soluții alternative pentru relocarea acestora și nu pentru cel mai favorabil traseu al autostrăzii pentru noi”. Sigur că, jurnalistic, se naşte întrebarea: oare ce motive, alea cu investiţiile nu le credem nici în somn, or fi avut primarii în cauză să opteze pentru varianta „mai îndepărtată”?

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: 3.800 de gospodării fără energie electrică

Știre publicată în urmă cu

în data de

Codul portocaliu provoacă probleme în Neamţ, vineri, 3 iulie. Conform informaţiilor oferite de ISU Neamţ, la ora 16, erau 3.823 de gospodării nealimentate cu energie electrică.

“Ca urmare a avertizării meteorologice cod portocaliu emis pentru județul Neamț, Delgaz Grid ne-a informat că localitățile Păstrăveni, Rădeni, Urecheni, Țibucani, Davideni, Țibucanii de Jos și Lunca Moldovei sunt afectate din punct de vedere al alimentării cu energie electrică. 3823 de consumatori nu sunt alimentați cu energie electrică. Se lucrează pentru remedierea situației”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Trending