Publicitate

Biblioteca Judeţeană G.T. Kirileanu găzduieşte, în parteneriat cu Fundaţia Ileana, expoziţia de pictură intitulată „Centenar“ a artistei plastice Ileana Crăciun. Evenimentul are loc în perioada 10 – 24 octombrie, în Sala Cupola. Sub semnul împlinirii celor 100 de ani de la realizarea României Mari, expoziţia cuprinde 38 de portrete ale eroilor participanţi la Primul Război Mondial, dintre care 12 sunt din judeţul Neamţ. De asemenea, pe simeze va fi expus originalul jurnalului de front al sergentului Dumitru Platon, din perioada 1916 – 1918. Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 10 octombrie, de la ora 17, iar prezentarea va fi făcută de prof. Mihai Lostun şi pr. Ioan Petraru. Evenimentul va fi presărat cu momente muzicale susţinute de Grupul vocal Muguraşul, dirijor prof. Mihaela Mancaş; Grupul vocal Floare de colţ, dirijor prof. Georgiana Şerban; Corul Camena, dirijor Elena Amariei; Corul Evanghelismos, dirijor Ciprian Ceai. Ileana Crăciun este preşedinta Fundaţiei Ileana şi absolventă a Şcolii Populare de Artă Carmen Saeculare, la clasa Arcadie Răileanu şi Cristian Bistriceanu.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.