Contactează-ne

Cultural

Expoziţie foto în alb şi negru

Știe publicată cu

în data de

Pe simezele Art Galery Roman a fost vernisată zilele trecute o expoziţie de artă fotografică, fiind expuse 53 de fotografii ce aparţin unor artişti fotografi din Roman şi Piatra Neamţ. „În următoarele două săptămîni va putea fi vizionată o expoziţie în care expun cinci artişti fotografi romaşcani şi unul din Piatra Neamţ, Florin Timiş. Mai este vorba despre Cristina Costache, mezina expoziţiei, profesorul Paul Alexandru, de la Colegiul Roman Vodă, Eugen Frunză şi Rareş Percă, ultimul fiind un romaşcan stabilit la Bucureşti. În majoritatea lucrărilor expuse s-a folosit tehnica alb-negru. Ca tematică propunerile sînt diverse, predomină peisajul şi portretul, dar şi peisajul urban. Eugen Frunză face propuneri şi de compoziţii abstracte“, a spus artistul Leonte Ştefan, unul din cei care a vernisat expoziţia. Şi profesorul Claudiu Andone a avut cuvinte de laudă despre calitatea fotografiilor: „Am vrut să fiu alături de discipolii mei şi să-i ajut în ceea ce priveşte educaţia vizualulă, prin intermediul acestei expoziţii. E bine că alături de mezina expoziţiei, eleva mea, Cristina Costache, au venit şi o parte din colegii ei. Este vorba de participarea afectivă şi educaţia vizuală la un eveniment artistic de marcă din aceste zile. Alb negru este clasic în fotografia artistică. În ceea ce priveşte tematica, mi se pare important faptul că deşi expozanţii au vîrste diferite există o unitate în abordare. Este preponderentă fotografia de atmosferă sau fotografia cu o mare încărcătură filosofică, ca cea a profesorul Paul Alexandru. La acesta din urmă vorbim de o încercare de a surprinde oameni în momente care aparent par diferite dar există acelaşi spirit, aceeaşi afinitate cu privitorul şi personajul surprins de obiectivul apartului de fotografiat“.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Ziua iei, sărbătorită şi la Tîrgu Neamţ

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ evenimentul va fi marcat printr-un spectacol folcloric şi o expoziţie de artizanat

Locuitorii urbei de sub Cetate sînt invitaţi să ia parte luni, 24 iunie, începînd cu ora 12, la o manifestare dedicată Zilei Internaţionale a Iei. Evenimentul este organizat de Primăria Tîrgu Neamţ şi Casa Culturii Ion Creangă, începînd cu ora 12. Programul include o expoziţie de artizanat cu obiecte vestimentare realizate de membrii Asociaţiei Meşteşugarilor Nemţeanca, pe care organizatorii i-au invitat în calitate de „continuatori ai misiunii doamnei ambasador a portului popular, Tincuţa Ciubotaru“. De asemenea, va fi şi un spectacol folcloric, pe afiş fiind menţionate ansamblurile Ozana, Ţinutul Zimbrului, Plăieşii şi Urmaşii lui Ştefan Vodă, care au participat şi duminică la momente asemănătoare dedicate, în avans, aceleiaşi sărbători. Cristina Cosma, directorul Casei Culturii Ion Creangă, îndeamnă participanţii să meargă îmbrăcaţi în ie şi să se bucure de cîntec, joc şi voie bună. Activităţile se vor desfăşura în aer liber, dacă vremea va fi frumoasă, în caz contrar se va opta pentru sala de spectacole. Ziua Universală a Iei tradiţionale româneşti a fost propusă de comunitatea online La Blouse Roumaine, pentru a fi sărbătorită pe data de 24 iunie. La Blouse Roumaine este de fapt titlul unui tablou celebru realizat de pictorul francez Henri Matisse în 1940 şi expus la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris, lucrarea înfăţişînd o tînără femeie purtînd ia românească. Ziua de 24 iunie coincide cu Sărbătoarea Sînzienelor sau Drăgaica, precum şi cu sărbătoarea creştină a Naşterii Sf.Ioan Botezătorul. Sînzienele erau considerate preotese ale soarelui, ele aducînd omenirii bucurii, spor la muncă şi alungînd spiritele rele. Fetele tinere obişnuiau să-şi pună flori de sînziene sub pernă, ca să le apară în vis ursitul.

Citește știrea

Actualitate

Burgul transilvan, pe simeze, la… Roman

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ Ovidiu Cărpuşor propune două expoziţii în oraşul său de baştină ■ pictorul este considerat printre cei mai buni 100 de artişti din lume

Unul dintre cei mai apreciaţi pictori din generaţia tînără, Ovidiu Cărpuşor, nominalizat în Enciclopedia artiştilor români contemporani, a revenit la Roman cu două expoziţii simultane. Una a fost deschisă la Muzeul de Artă, unde expune 70 de tablouri din seria „Burgul transilvan“ şi o alta Art Galery, unde a vernisat, duminică, 23 iunie, o expoziţie de măşti. Participant activ la toate saloanele anuale ale Muzeului de Artă din urbea muşatină, Ovidiu revine acasă cu un veritabil regal cultural. Talentatul pictor a adunat toate aceste creaţii într-un splendid album care sintetizează munca sa, operă lansată şi la Roman. În cele patru săli ale Muzeului de Artă, a expus 70 de lucrări de pictură şi grafică, în tehnică diversă, lucrări de referinţă ale pictorului adunate din colecţii particulare şi din cele ale unor muzee. Vernisajul expoziţiei a fost realizat de muzeografa Mihaela Ciobanu şi de profesorul Gheorghe A.M.Ciobanu, cel care l-a remarcat pe artist după Revoluţie, pe vremea cînd era elev la Şcoala de Arte din Roman. Bună parte din vernisaj s-a desfăşurat sub forma unui dialog între Mihaela Ciobanu şi artist. „Ovidiu Cărpuşor s-a impus prin sacralitatea unor pensulări care adună în vibraţia lor sensibilă, înţelepciunea unui prea-trecut cu neîmpăcarea unui prea-prezent!“, a remarcat profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu care a vorbit despre artist şi opera acestuia, caracterizată prin sincretism. CV-ul artistului este de-a dreptul unul impresionant: În 2012 a terminat Institutul de Arte din Florenţa, cu specializare în restaurare pictură – noile descoperiri ştiinţifice în domeniu, metode şi tehnici moderne. Are un Doctorat în Arte Plastice şi Decorative, specializat în Identificarea şi autentificarea operelor de artă în procesul de restaurare, la Universitatea Naţională de Arte, Bucureşti. În anul 2007 a absolvit la Londra un curs de relevare a clădirilor istorice, iar între 2004 şi 2005 a obţinut şi un Master în Afaceri la Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, departamentul economic. Între 2006 – 2009 a urmat cursurile Universităţii Dimitrie Cantemir – Facultatea de Ştiinţe Economice – Specializarea Relaţii Economice Internaţionale, Braşov, iar în 2005 a urmat cursul „Calitatea şi Managementul mediului, la Centrul de cercetare în domeniul calităţii, Sibiu. Ovidiu locuieşte în Braşov, iar în 2001, o icoană pictată de el a fost dăruită de către Ion Iliescu fostului Papă Ioan Paul al II-lea.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ Music Festival, ediţia a treia

Știe publicată cu

în data de

Asociaţia Daniel Ciobanu ART şi Consiliul Judeţean Neamţ, prin Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“, anunţă pregătirea evenimentului muzical semnificativ al toamnei: a treia ediţie a Neamţ Music Festival. Anul acesta, evenimentul va fi cu totul special, căci introduce municipiul Piatra Neamţ în elita oraşelor româneşti care în luna septembrie vor fi reunite pentru găzduirea „Festivalului George Enescu“. „Veştile sînt extraordinare. Anul acesta, nu doar vom găzdui o nouă ediţie a regalului Neamţ Music Festival. Evenimentul nostru, pe care îl creştem şi căruia îi acordăm toată atenţia, anul acesta ne introduce în elita oraşelor româneşti în care se va desfăşura Festivalul Internaţional «George Enescu». În calitate de coorganizatori şi judeţ gazdă, nu ne puteam dori mai mult de atât. Desigur, pe lîngă munca noastră în calitate de instituţie organizatoare, un rol important în selectarea municipiului Piatra Neamţ în rîndul celor 11 oraşe în care se desfăşoară Festivalul Internaţional „George Enescu“ îl are pianistul de talie internaţională Daniel Ciobanu. Este deschizător de drumuri pentru «Neamţ Music Festival» şi anvergura sa profesională este determinantă pentru soarta evenimentului de la noi. Iată cum, printr-o colaborare foarte bună pe plan local, municipiul Piatra Neamţ este alături de oraşe cu tradiţie în festivaluri internaţionale pentru publicul meloman. Între 12 şi 15 septembrie 2019 vă aşteptăm la un regal muzical de patru zile, în Neamţ. Ultima seară de festival, cea de pe 15 septembrie 2019, va fi sub patronajul Festivalului Internaţional «George Enescu». Se vor asculta Chopin şi Liszt, în interpretarea celui mai în vogă ansamblu simfonic din ţară – Orchestra Română de Tineret“, a declarat Carmen Elena Nastasă, directorul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“. În 2019 are loc cea mai extinsă ediţie a Festivalului „George Enescu“ de pînă acum. „În sala de spectacol sau în aer liber, Neamţ Music Festival oferă publicului prilejul de a se bucura împreună de muzică şi demonstrează marea putere a muzicii de a uni şi de a inspira. Un crez pe care l-a promovat şi George Enescu, de aceea este o mare bucurie pentru noi să includem ediţia din acest an a festivalului nostru sub strălucită egidă, conectînd efervescentul oraş Piatra Neamţ la marea muzică a lumii“, a spus Daniel Ciobanu, pianist şi director artistic al Neamţ Music Festival. În Neamţ, pe data de 15 septembrie 2019, zi aflată sub patronajul Festivalului Internaţional „George Enescu“, sub bagheta lui Gabriel Bebeşelea se va desfăşura un tur de forţă pianistic: Charles Richard Hamelin (Canada), în Concertul nr. 1 de Chopin; Alexander Ullman (Marea Britanie) în Liszt nr.1; Lukas Geniusas (Lituania) în Chopin nr. 2 şi Vitali Pisarenko (Rusia) în Liszt nr. 2.

Programul ediţiei a III-a a Neamţ Music Festival

Programul ediţiei 2019 a Neamţ Music Festival cuprinde un concert la două piane, cu Daniel Ciobanu şi Petras Geniušas (Lituania), cu piese de Ravel – Suita Nr. 2 din Daphnis şi Chloe şi I.Stravinski – Ritualul primăverii, cu video mapping şi dans contemporan; un recital al pianistului italian Pietro Bonfilio, cu piese de Dmitri Kabalevski, în contrapunct cu standarde de jazz interpretate de pianistul israelian Omri Mor; concert de jazz în aer liber, la Cetatea Neamţului cu Trio Omri Mor. Programul mai include două cursuri de măiestrie de pian, susţinute de Petras Geniusas (Lituania) şi Graeme McNaught (Scoţia); un concert caritabil susţinut de studenţii cursurilor de măiestrie pentru copiii din orfelinate locale şi creaţiile lansate în premieră de compozitorul francez Pierre Audiger, după rezidenţa de la Piatra-Neamţ. Neamţ Music Festival se va încheia cu concertul extraordinar susţinut de Orchestra Română de Tineret, sub patronajul Festivalului Internaţional George Enescu 2019, dirijată de Gabriel Bebeşelea. Festivalul Internaţional „George Enescu“, ediţia a XXIV-a, se va desfăşura în perioada 31 august – 22 septembrie 2019. În sălile de concerte din Bucureşti vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroşi muzicieni ai lumii, reprezentând 50 de naţionalităţi şi vor fi prezentate 84 de concerte şi recitaluri. Ediţia din acest an a festivalului însumează 34 de prezenţe în premieră în România: 25 de artişti, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida şi nouă orchestre de talie mondială.

Citește știrea

Trending