Publicitate

Mai multe percheziţii efectuate pe 29 august de poliţiştii nemţeni la persoane bănuite de evaziune fiscală s-au soldat şi cu o “surpriză”: descoperirea unei arme de tir şi a mai multor cartuşe, ce ar fi fost deţinute ilegal. “La data de 29 august, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Neamţ, împreună cu cei ai Serviciului Arme, Explozibil şi Substanţe Periculoase I.P.J. Neamţ, au efectuat 4 percheziţii domiciliare în municipiul Piatra Neamţ şi în localitatea Alexandru Cel Bun, la persoane bănuite de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Astfel, de la un bărbat de 46 de ani, din Piatra Neamţ, poliţiştii au ridicat în vederea instituirii sechestrului asigurător, peste 15.000 de Euro şi aproximativ 5.500 de lei. În urma percheziţiei domiciliare la un bărbat de 34 de ani, din Alexandru cel Bun, poliţiştii Serviciului Arme, Explozibil şi Substanţe Periculoase au identificat o armă de tir sportiv cu glonţ de calibru 5,6 mm şi 7 cartuşe, ce ar fi fost deţinute ilegal. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale în cauză”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.