Publicitate

Apreciază postarea

■ o conferinţă cu această temă are loc la Biblioteca Judeţeană ■ n vor mai fi colocvii, recital de poezie, vizionare de înregistrări şi expoziţie de carte ■

Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu“ găzduieşte astăzi, 14 iunie, conferinţa „Mihai Eminescu şi Ion Creangă, repere naţionale“. Acţiunea are loc de la ora 12 în Sala Info-Club şi va fi susţinută de prof.univ.dr. Constantin Parascan, manifestările fiind dedicate lui Mihai Eminescu, la 129 de ani de la trecerea în eternitate. Totodată, scriitorul ieşean va aduce în atenţia cititorilor cele mai recente apariţii editoriale ale sale. Prof.univ.dr. Constantin Parascan va fi prezent, de la ora 14, la Biblioteca „Mihai Eminescu“ Bicaz, unde se va întîlni, pe aceeaşi temă, cu publicul local. La Biblioteca Judeţeană, celebrarea lui Eminescu va include un colocviu, recital de poezie, vizionare de înregistrări video şi o expoziţie de carte, sub genericul „Emin-Veronica – cea mai frumoasă poveste de dragoste din istoria literaturii române (II). 129 de ani de la trecerea în eternitate a scriitorului Mihai Eminescu“, acţiune ce are loc în parteneriat cu Fundaţia Crizantema, de la ora 12. Vineri, 15 iunie, lîngă bustul poetului naţional şi pe esplanada Bibliotecii, va avea loc maratonul de poezie „Eminescu, 129 de ani de eternitate“, la care vor recita elevi de la Şcoala nr. 3 (coordonator prof.dr. Cristiana Şoimaru), Şcoala „Nicu Albu“ (coordonator prof. Elena Ivanov), Liceul Tehnologic Economic Administrativ (coordonatori prof.dr. Gianina Buruiană şi prof. Maria Tudor) şi CN „Petru Rareş“ (coordonator prof.dr. Magda Olimpia Iftimie). Va citi din lirica eminesciană şi bibliotecarul Dan Iacob. Prof.dr. Adrian Stroici şi eleva Anastasia Horghidan, de la Liceul de Arte „Victor Brauner“, vor susţine un moment muzical. Prof. Cristina Spânache-Petrariu şi prof. Lucian Gogu Craiu vor coordona un atelier de pictură al elevilor de la Palatul Copiilor Piatra Neamţ. Participanţii vor primi răvaşe cu versuri eminesciene, precum şi o mapă cu cele patru portrete cunoscute ale lui Mihai Eminescu.

Constantin Parascan

Constantin Parascan (n. 26 ianuarie 1944, Măgireşti, judeţul Bacău) este scriitor şi preşedintele Fundaţiei Culturale „Urmaşii Răzeşilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat“. Începe studiile de şcoală primară în satul Prăjeşti, comuna Măgireşti, continuate la Şcoala Elementară din Măgireşti, urmează apoi Şcoala Profesională de Chimie în Tîrnăveni, Mureş, iar studiile liceale le finalizează la liceele teoretice din Tîrgu Ocna şi Oneşti. În perioada 1967-1972 este student al Facultăţii de Filologie, Secţia Română-Italiană, de la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi, pe care o termină ca şef de promoţie. Obţine doctoratul în literatură română cu teza „Ion Creangă – măştile inocenţei“, în 2000. Este muzeograf la Bojdeuca lui Creangă din Iaşi (1972-1975) şi coordonatorul instituţiei (din 1990 pînă astăzi). Lucrează la Muzeul Literaturii Române Iaşi, Casa Memorială „Vasile Pogor“ (1975-1984), unde devine şef de secţie (1984-1989). În perioada 1984-1989 coordonează şi organizează Prelecţiunile Junimii de la Casa Pogor, la care conferenţiază, printre alţii, Alexandru Piru, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Geo Bogza, Eugen Simion, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Constantin Noica, Ioan Alexandru. Din 2003 pînă în 2009 a făcut parte din catedra de filologie a Facultăţii de Litere de la Universitatea V. Alecsandri, Bacău. Debutează literar, cu proză, în revista „Alma Mater“ (Univ. Al.I.Cuza, Iaşi, 1970). Colaborează la „Opinia studenţească“, „Cronica“, „Convorbiri literare“, „Revista muzeelor“, „Almanahul Convorbirilor literare“, „Almanahul Ateneu“, ziare şi reviste din Iaşi, Bucureşti, Chişinău, Focşani, Vaslui, Bacău, Bîrlad, Cluj, Suceava, Mureş. Fondează, împreună cu Daniel Dumitriu, cenaclul „Junimea“ al M.L.R. şi al revistei „Convorbiri literare“. Înfiinţează şi conduce Cenaclul „I. Creangă“ al M.L.R. la Bojdeuca din Ţicău, din anul 1991. A publicat articole ştiinţifice în reviste, jurnale, are participări la manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale, este membru în colectivele de redacţie, comitetele ştiinţifice ale unor reviste, organizator de sesiuni ştiinţifice studenţeşti. A scris antologii, volume de istorie literară şi muzeografie literarăcu proză, articole şi studii de teorie şi istorie literară despre Ion Creangă, Eminescu, Topîrceanu, V. Alecsandri, Sadoveanu, V. Pogor, T. Maiorescu, Junimea; (sursa informaţiilor: Wikipedia).

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.