Cristian Ţopescu, în 2013, la aniversarea a 20 de ani de la promovarea Ceahlăului în prima divizie
Publicitate

■ mari sportivi au avut cuvinte de compasiune la despărţirea de jurnalistul Cristian Ţopescu

Seniorul presei sportive româneşti, Cristian Ţopescu s-a stins din viaţă marţi după-amiază, la vîrsta de 81 de ani, la Spitalul Elias în urma unui stop cardiorespirator iresuscitabil. La aflarea veştii, cei mai galonaţi sportivi au ţinut să transmită mesaje care ne dovedesc de ce Cristian Ţopescu va rămîne un reper pentru jurnalismul făcut cu pasiune şi profesionalism. Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, a spus, după moartea lui Ţopescu, că acesta va rămîne întotdeauna în inimile românilor. „Un om extraordinar care va rămîne mereu in inimile noastre. Mulţumesc, Cristian pentru momentele minunate“, a scris Nadia Comăneci pe Facebook. Cristian Gaţu, dublu campion mondial cu naţionala României de handbal, s-a arătat vizibil îndurerat de dispariţia lui Cristian Ţopescu. Fostul preşedinte al FRH şi al CSA Steaua a spus că fostul comentator suferea de diabet de doi ani, dar nu a spus la nimeni. „A suferit în ultimele două săptămîni, dar a avut diabet de vreo doi ani şi nu a spus la nimeni. Pentru ultima dată l-am văzut duminică seara, cînd am fost în vizită. Şi coopera, arăta mult mai bine decît îl văzusem cînd am fost în vizită penultima dată, chiar aveam speranţe că va fi bine“, a spus Gaţu pentru ProSport. Marele fotbalist Gheorghe Hagi a transmis un mesaj de condoleanţe la moartea fostului comentator sportiv Cristian Ţopescu. „România pierde astăzi un om de o valoare imensă, un profesionist desăvîrşit, un patriot. Vocea lui Cristian Ţopescu va rămîne vie şi inconfundabilă“. Fosta campioană olimpică la nataţie, Camelia Potec şi-a amintit că în noiembrie 2017, stătea la rînd să primească un autograf de la Cristian Ţopescu. „Primul şi ultimul, din păcate. Astăzi, împreună cu toţi colegii din sportul românesc şi nu numai, plîngem după vocea noastră de aur, Dl. Cristian Ţopescu! Mulţumim, Maestre, pentru educaţia oferită!“. Fostul handbalist Vasile Stângă a precizat că jurnalistul Ţopescu a fost „om de sport, o enciclopedie a sportului românesc“. Legenda canotajului românesc, Ivan Patzaichin a avut şi el un mesaj la despărţirea de Cristian Ţopescu: „L-am cunoscut la Jocurile Olimpice din Munchen, era cu zîmbetul pe buze, ştia tot despre mine şi despre sportul meu. De atunci, s-a legat o prietenie solidă între noi doi. Un adevărat profesionist, se documenta enorm înainte de o transmisiune“.

Comentarii Facebook
- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here