Contactează-ne

Actualitate

Eliberat din detenţie, dar una din victime îl vrea iar după gratii

Știe publicată cu

în data de

■ inculpatul a intrat cu maşina de teren în doi tineri ■ a fost condamnat la 8 ani de închisoare şi plata unor daune de 20. 000 de euro ■ a fost eliberat de un an, dar una din victime îl vrea din nou după gratii ■

Dosarul tentativei cu Jeep-ul se întoarece la judecată la ani buni de la producerea faptei. Daniel Puiu, de 30 de ani, din Piatra Şoimului, a intrat cu maşina în doi tineri care-l tachinau şi a fost condamnat la 8 ani de închisoare. La un an după ce a fost eliberat, una din victime a sesizat din nou instanţa cerînd magistraţilor anularea sau revocarea liberării condiţionate. Cauza este acum pe rolul Judecătoriei Vaslui, care va stabili dacă bărbatul rămîne în libertate sau nu, adică dacă acţiunea victimei este întemiată ori ba. Fapta a avut loc pe 15 mai 2011, cînd Puiu s-a răzbunat pe doi consăteni care-l şicanau. Atunci inculpatul s-a dus să se răcorească cu o bere, iar la un moment dat în local au intrat Traian Vasile Codruţ Bucur, de 18 ani şi Ionuţ Stănică, atunci de 17 ani. Tensiunile dintre părţi au pornit de la faptul că cei doi făceau remarci jignitoare la adresa lui Puiu, mizînd pe faptul că acesta era extrem de gelos. Acesta nu rămînea indiferent la şicane, se enerva cumplit, fapt ce-i amuza pe consăteni. Numai că în seara incidentului aceştia au întrecut măsura. Părţile în conflict s-ar fi luat la bătaie, moment în care Bucur s-ar fi înarmat cu o rangă de fier şi i-ar fi aplicat lui Puiu o lovitură în spate, acesta obţinînd un certificat care atestă cîteva zile de îngrijiri medicale. Acuzatul s-a urcat la volanul autoturismului Grand Cherokee, proprietate personală, i-a văzut pe combatanţi în poarta barului, şi, cu intenţie, a intrat cu maşina în ei. Minorul a avut prezenţă de spirit şi a sărit în lateral, în schimb Bucur a fost prins între gard şi maşină, suferind leziuni grave – fractură de femur şi tibie la piciorul drept şi alte fracturi, ajungînd la spital în şoc traumatic şi hemoragic. Puiu a fost găsit în jurul orei 3 dimineaţa. În faţa instanţei, a susţinut că a fost şicanat de consătenii care s-au luat de soţia lui. A fost arestat din mai pînă pe 10 octombrie, după care nu s-a mai cerut prelunirea mandatului. Bucur a fost încadrat în grad grav de handicap, necesită însoţitor şi a mers pentru tratament şi în Italia. El a fost parte civilă în procesul penal cu 30. 000 de lei, iar pînă la inculpare cel care l-a nenorocit îi dăduse 4. 000 de lei. Cealaltă victimă a suferit leziuni vinecabile în 3-4 zile şi a cerut numai 1. 000 de lei, pentru perioada cît nu a putut munci. Prin sentinţă definitivă, acuzatul a fost condamnat la 8 ani de închisoare şi obligat la plata a 20. 000 de euro către una din victime, plus o prestaţie de 800 de lei lunar către copilul minor al uneia din părţile vătămate şi 33. 193 de lei noi către o clinică ieşeană. El a fost eliberat din închisoare pe 2 noiembrie 2017.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

35 de pui arşi de vii

Știe publicată cu

în data de

Un incendiu ce a avut loc joi, 23 mai, în crucea nopţii, a distrus o magazie a unui localnic din Băluşeşti, comuna Icuşeşti, iar flăcările au ucis şi 35 de pui pe care proprietarul îi avea în incintă. Apelul pentru ajutor venit prin numărul unic de urgenţă 112 a fost înregistrat în dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ la ora 23:30. La locul indicat de apelant au plecat în viteză militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o autocisternă. Forţele profesioniste au fost sprijinite de membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Icuşeşti care au acţionat cu stingătoare şi alte mijloace de stîngere pînă la sosirea pompierilor de la Roman, reuşind să localizaze incendiul. Focul a făcut scrum magazia realizată din lemn cu învelitioare din tablă, cu o suprafaţă de circa 15 metri pătraţi, dar şi bunurile din interiorul construcţiei, respectiv o moară de furaje, scule şi echipamente electrice. Au pierit în foc şi 35 de pui. La final specialiştii ISU au cercetat şi au ajuns la concluzia că nu a fost vorba de o mînă criminală, ci totul s-ar fi datorat efectului termic de la un echipament de iluminat amplasat necorespunzător.

Citește știrea

Actualitate

S-a inaugurat Piaţeta „Garabet Ibrăileanu“

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ Primăria Roman, în colaborare cu Filiala Roman a Uniunii Armenilor din România au realizat o plachetă care marchează numele piaţetei

Primarul municipiului Roman, Lucian Ovidiu Micu şi preşedintele Filialei Roman a Uniunii Armenilor din România, Emanuel Nazaretian, au dezvelit joi, 23 mai, o plăchetă ce marchează piaţeta cu numele scriitorului Garabet Ibrăileanu, de la a cărui naştere s-au împlinit 148 de ani. Ceremonia a avut loc în prezenţa unui grup de elevi de la Colegiul Naţional Roman-Vodă însoţiţi de Cornelia Jora, custodele muzeului Calistrat Hogaş. „Am profitat de această zi în care comemorăm 148 de ani de la naşterea lui Garabet Ibrăileanu şi am dorit să punem în aplicare o hotărîre a Consiliului Local mai veche, prin care 12 piaţete din Roman au primit numele unor personalităţi care au marcat istoria Romanului. Astăzi (joi, n.r.) am inaugurat această piaţetă, care va purta numelei scriitorului Garabet Ibrăileanu. Pînă la sfîrşitul anului toate piaţetele din Roman care poartă numele acestor personalităţi vor fi marcate, în funcţie de evenimentele specifice. Mulţumesc tutruror celor care s-au implicat în marcarea acestui eveniment, respectiv comunităţii armene şi copiilor de la Colegiul Naţional Roman-Vodă, parte din ei ambasadori ai Europei, pe care îi felicit că se implică în viaţa culturală a Romanului“, a declarat primarul Lucian Micu. Preşedintele Filialei Roman a Uniunii Armenilor din România a mulţumit autorităţilor locale pentru decizia de a marca legătura scriitorului şi criticului literar Garabet Ibrăileanu, cu oraşul Roman. „Îmi exprim recunoştinţa faţă de Primărie şi Consiliul Local care au dat dovadă de consideraţie şi respect faţă de înaintaşii noştri valoroşi, alături de Garabet Ibrăileanu, Mihail Jora,V. Gh. Morţun, oameni de origine armeană, legaţi de Roman“, a declarat dr. Emanuel Nazaretian, preşedintele Filialei Roman a Uniunii Armenilor din România. Între 1879 şi 1883 scriitorul şi criticul literar Garabet Ibrăileanu a urmat şcoala primară la Roman, apoi între 1883-1887 a urmat cursurile Gimnaziului Roman-Vodă, fiind unul din elevii eminenţi. La 1 iulie 1889, împreună cu Panait Muşoiu şi Eugen Văian a editat la Roman revista Şcoala Nouă, de orientare socialistă, care a apărut pînă în 1890. Garabet Ibrăileanu a fost secretar de redacţie, semnînd articolele cu pseudonimul Cezar Vraja. Piaţeta care a primit numele ilustrului scriitor se află amplasată în laterala Poştei, clădire monument arhitectonic, pe strada Cuza Vodă. Pînă acum, în oraş au fost inaugurate, cu diverse ocazii, Piaţeta Max Blecher, Piaţeta Dragoş-Vodă, Piaţeta Episcop Mechisedec Ştefănescu, Piaţeta George Radu Melidon, Piaţeta Sergiu Celibidache, toate fiind legate de trecerea prin Roman a unor personalităţi marcante.

Citește știrea

Actualitate

Şcoala Muşatinii a fost autorizată

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ aceasta va funcţiona în incita Fundaţiei Melchisedec Ştefănescu unde funcţionează, deja, şi o grădiniţă ■ micuţii vor avea program after school ■

În mai multe şcoli din judeţ se află în aceste zile echipele de acreditare ale unităţilor şcolare. În zilele de 16 şi 17 mai a avut loc o astfel de vizită şi la Şcoala Primară Muşatinii din Roman. „Activitatea desfăşurată pe parcursul celor două zile a fost o colaborare eficientă între echipa şcolii şi cea a evaluatorilor Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Preuniversitar. La activităţile prevăzute pe agenda vizitei de evaluare a participat din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, inspectorul şcolar Maria Ghiniţă. Vizita de evaluare s-a finalizat cu un raport din care rezultă că această şcoală îndeplineşte toţi indicatorii de calitate prevăzuţi de standardele ARACIP privind autorizarea Şcolii Primare Muşatinii, care urmează ca în săptămînile următoare să primească de la Ministerul Educaţiei şi documentul oficial care certifică autorizarea. Aşteptăm părinţii să analizeze, cu obiectivitate contextul actual şi viitor şi să ştie ce-şi doresc pentru copii lor pentru un început al parcursului şcolar, garantat de o educaţie de calitate susţinută de principii şi valori socio-morale solide. Micii şcolari vor beneficia de condiţii optime de educaţie şi dezvoltare a personalităţii într-un spaţiu generos, sigur şi foarte bine dotat, o programă care respectă curriculumul învăţămîntului naţional al ciclului elementar – inclusiv al clasei pregătitoare, 18 elevi – numărul maxim de elevi în clasă, şi nu în ultimul rînd, competenţele didactico- metodice a două învăţătoare, recomandate de rezultate şi certificarea profesională a gradului didactic I. Confortul psihic al părinţilor este asigurat de programul şcolar desfăşurat în intervalul 8.00-17.00 care include: de la orele 08.00 la 12.00 activităţi instructiv-educative. De la 12,00 la 13,00 se va servi masa şi vor avea loc activităţi recreative şi de odihnă, iar de 13,30 la 17,00 elevii vor participa la activităţi opţionale şi la programul after school“, se precizează într-un comunicat de presă al instituţiei. Înscrierile se vor face la sediul şcolii, din incinta Grădiniţei Melchisedec Ştefănescu, taxa şcolară urmînd a fi de 550 lei, acoperind cheltuielile amintite.

Citește știrea

Trending