Sursă foto: Agerpres
Publicitate

Cinci electricieni din Neamţ, alături de şapte din Bacău, trei din Iaşi şi cîte doi din judeţele Vaslui, Suceva şi Botoşani vor intra în competiţie, în iulie, cu echipe de la principalii distribuitori de energie de la nivel naţional. Evenimentul a inclus, pentru al treilea an consecutiv şi secţiunea Trofeul Electricianului Junior, la care au participat elevi de la licee cu profil energetic din Iaşi, Bacău şi Suceava. În acest an, podiumul Trofeul Electricianului Junior a fost ocupat de doi elevi din judeţul Bacău şi unul din judeţul Suceava. Trofeul Electricianului este un concurs profesional de tradiţie şi se desfăşoară în preajma sărbătorii Sfîntului Ilie, patronul şi protectorul celor care lucrează în domeniul energetic. Astfel, în faza preliminatorie, timp de trei zile, peste 100 de electricieni din Delgaz Grid au susţinut probe teoretice şi practice, la etapa pe companie a celei de-a XXXIX-a ediţii a concursului profesional Trofeul Electricianului, care s-a desfăşurat în municipiul Botoşani. 21 dintre ei au urcat pe podium la cele şapte specializări de concurs: exploatare staţii de transformare, exploatare reţele de medie şi joasă tensiune, PRAM (protecţii şi automatizări), măsură energie electrică, montare şi reparaţii echipament primar 110 KV şi medie tensiune din staţii de transformare, montare şi reparaţii instalaţii de medie tensiune şi joasă tensiune (posturi de transformare, linii electrice aeriene şi subterane) şi defectoscopie linii electrice subterane de medie şi joasă tensiune. Urmează a se vedea ce va fi la întrecerea din iulie.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.