Contactează-ne

Administrație

Dulamă revine. Bîlci maxim în CJ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Ionel Arsene a lipsit de la şedinţă, împreună cu alţi doi colegi de partid ■ proiectul privind revenirea lui Dulamă a trecut ■ a fost formulat un amendament care a stîrnit tot bîlciul ■ nimeni nu a putut explica de ce Dulamă revine la muncă de... a doua zi după vot ■

Bîlci total în Consiliul Judeţean Neamţ, în şedinţa de joi, 20 iunie. Proiectul de hotărîre de la care se aşteptau „scîntei“ era cel legat de revenirea lui Laurenţiu Dulamă pe fotoliul de consilier judeţean, respectiv vicepreşedinte al CJ, aşa cum hotărîseră definitiv judecătorii. De la bun început a fost remarcată absenţa de la şedinţă a preşedintelui PSD Ionel Arsene. Alături de alţi doi colegi de partid. Ceea ce făcea ca aritmetica voturilor să arate astfel: 30 de consilieri prezenţi, 16 PNL şi PMP, 14 PSD şi ALDE. Deci majoritate simplă, teoretic, pentru opoziţie, lucru ce avea să se dovedească „interesant“ pe parcursul derulării şedinţei. Preluînd atribuţiile preşedintelui absent, vicele Ioan Asaftei a propus suplimentarea ordinii de zi cu şase proiecte, printre care şi cel referitor la situaţia lui Dulamă. Coincidenţă, sau nu, proiectul în cauză a fost trecut pe ordinea de zi spre final. De ce nu a fost pus primul ca omul să intre în pîine imediat? Aşa cum de altfel şi ceruseră judecătorii. Interesant de arătat că şi formularea din proiect era una cu dus şi- ntors: Dulamă era repus în funcţii cu data de 21 iunie. Adică la o zi după vot. Nimeni nu a fost interesat să ceară explicaţii, dar, cînd le- am cerut noi, nimeni nu le-a putut oferi. De ce nu se putea ca Dulamă să redevină ales judeţean din momentul votului, respectiv de joi, 20 iunie, rămîne aşadar un mister. Mai ales că atunci cînd a fost mazilit, acest lucru s-a întîmplat imediat după vot. A fost gonit de pe scaun la cîteva secunde după ce s-a votat, imaginile filmate atunci făcînd deliciul celor care le-au vizionat. Revenind la proiectul de hotărîre de miercuri, la alineatul 2 al primului articol acesta stipula că tot cu 21 iunie încetează mandatul de consilier judeţean al lui Florin Tiberiu Ioniţă. Cel care venise în locul lui Dulamă. Ei bine, profitînd de lipsa de rigoare în formularea proiectului, colegul de partid (PMP), cel puţin teoretic, al lui Dulamă, consilierul judeţean Cristian Ungurianu a propus un amendament: explicînd că în hotărîrea judecătorească nu s-ar spune nimic de încetarea mandatului lui Ioniţă şi cum în CJ Neamţ sînt oricum vacante două „jilţuri“ de consilier, a cerut eliminarea alineatului în cauză. Adică Dulamă să revină în CJ, dar să rămînă şi Ioniţă. Pe un loc, aşa-zis, vacant, care era al… PSD. Moment de panică printre social- democraţi şi, în frunte cu vicele Asaftei, au început să spună cum că s-ar încălca legea, că aşa nu se poate, că altul fusese rezultatul votului la alegerile locale etc. PNL, aproape în totalitate, a prins, credem noi, comicul situaţiei şi a decis să voteze pentru amendament. În mod normal ar fi fost 16 voturi pentru, PNL şi PMP, şi 14 împotrivă, PSD şi ALDE. Numai că liberalul (încă?!) Dionisie Dumitraşcu a ales să se abţină. Aşa că au fost 15 voturi pentru, 14 împotrivă şi o abţinere, iar amendamentul a picat. Sigur că şi juridic şi moral şi chiar şi politic, nu ar fi fost corect ca el să treacă şi un consilier de la un partid să ocupe locul cîştigat prin vot de alt partid. Însă ar fi fost extrem de distractiv de văzut cum i-ar fi explicat social-democraţii şefului Arsene că, după şedinţă, nu numai că a revenit Dulamă, dar din doi pemepişti au rămas în CJ… trei. Măcar pînă ar fi fost formulată vreo acţiune juridică, una care să repună lucrurile în ordinea lor firească. Dacă există firesc în politica rom=nească. Şi dacă tot a fost bîlci, menţinem tonul glumeţ cu o remarcă de culoare: cînd a fost votat să revină, a doua zi, nu chiar pe loc, Dulamă a fost aşezat lîngă vicele Asaftei, în fruntea mesei. După ce a rostit un scurt discurs de mulţumire, mai ales la adresa judecătorilor care i-au făcut dreptate, Dulamă a fost „retrogradat“ cu tot cu scaun într-un colţ al sălii. Iar vicele Asaftei i-a spus că îl aşteaptă la muncă de joi. Dulamă n-a scăpat prilejul să arunce o ironie: „…la etajul 4“, a spus el cu referire la faptul că înainte să fie mazilit de tot fusese trimis cu biroul la mansardă. Şi rămăsese şi fără atribuţii, maşină de serviciu şi secretară. Ca să înţeleagă că nu mai era în graţiile preşedintelui. Revenind cît se poate de serioşi după un asemenea bîlci, să spunem că va fi interesant de văzut ce i se va da să facă noului vice, de joi, Dulamă, dar, mai ales, aşteptăm să vedem cine şi dacă va răspunde în vreun fel pentru toată această tărăşenie. Pentru că episodul de miercuri a avut la bază o decizie cel puţin discutabilă: Dulamă a fost mazilit din funcţia de vice pentru că ar fi fost în incompatibilitate din cauză că soţia sa lucra la o societate ce avea contract cu… Apa Serv. Adică, aşa cum au comentat mai toţi, cum ar veni că bea apă, la serviciu, de la o societate subordonată consiliului judeţean. Ceea ce era şi este de rîsul curcilor. Sau de culmea incompatibilităţii. N-a ţinut în instanţă şi, după luni de procese, Dulamă revine vice. După un întreg bîlci. Sau circ. Că doar politicienii româ

ni asta ne oferă în loc de pîine.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Ministrul Transporturilor, în vizită de lucru pe şantierul de pe DN15

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ ministrul Răzvan Cuc a inspectat lucrările de reabilitare şi modernizare aflate în derulare pe Drumul Naţional 15, între Bicaz şi Poiana Teiului ■ deminitarul a fost însoţit de şefii CNAIR, ai DRDP Iaşi şi de preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene ■ Răzvan Cuc a venit cu noutăţi şi în ce priveşte realizarea drumului expres Piatra Neamţ-Bacău ■

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost prezent joi, 18 iulie 2019, într-o nouă vizită de lucru în judeţul Neamţ. Alături de noul director general al CNAIR, Sorin Scarlat, de directorul general regional al DRDP Iaşi, Ovidiu Mugurel Laicu, şi de preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, demnitarul ce se ocupă de drumurile naţionale a avut ca obiectiv verificarea şi controlul DN 15, importantă arteră rutieră ce leagă oraşul Bicaz de Poiana Teiului şi care se află în plin proces de reabilitare. Însoţit de reprezentanţii mass media, primul dialog cu aceştia a avut loc pe Barajul Bicaz. „Sînt în judeţul Neamţ alături de Preşedintele Organizaţiei Neamţ a PSD, Ionel Arsene şi directorul CNAIR, Sorin Scarlat, să verific stadiul lucrărilor la obiectivele de infrastructură ce aparţin Ministerului Transporturilor. Începem dialogul nostru de la Barajul Bicaz. Drumul care traversează barajul a beneficiat deja de lucrări de refacere şi turnare de covoare asfaltice executate în regie proprie de către Compania Naţională de Administare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) prin grija Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi. Cît priveşte DN 15 Bicaz-Poiana Largului, unde se efectuat reparaţii de refacere a corpului de drum afectat, se vor turna covoare asfaltice pe suprafeţe întinse, vor fi înlocuite zidurile de sprijin, se va lucra la refacerea şanţurilor de scurgere şi va fi montat parapet metalic. Toate aceste lucrări sînt executate de către Asocierea cîştigătoare, în urma unei proceduri de licitaţie. Valoarea contractului fiind de 302.132.014,19 lei cu TVA şi are o durată de execuţie 6 luni. Am spus de fiecare dată că, acolo unde se poate, cei de la CNAIR vor interveni în regie proprie să efectueze lucrări, astfel încît cetăţenii să beneficieze mai repede de infrastructura rutieră refăcută. Cei de la Compania de Drumuri trebuie să înţeleagă, odată pentru totdeauna, că lucrează în interesul cetăţenilor şi nu pentru propriile interese. Pe lîngă construcţia de autostrăzi sînt şi multe alte lucruri de realizat de către dînşii. Au bani. Le cer să-i consume pentru lucrările pe care au obligaţia să le facă. La începutul mandatului am spus că se vor asfalta 150 km în judeţul Neamţ. Pînă în prezent s-au asfaltat 80 km, restul se vor asfalta cît mai repede. Am fost aici în luna martie şi nu se întîmplase nimic. Acum vedeţi că lucrurile au luat o altă turnură. Investiţiile vor continua. Un alt lucru foarte important este proiectul privind Drumul Expres Bacău – Neamţ. Iată că am ajuns la final cu această procedură. S-au depus 4 oferte. L-am rugat pe domnul director general al CNAIR să întrunească, de urgenţă, Comisia şi să evalueze documentaţiile aferente acestui proiect, astfel încît pînă la sfîrşitul lunii august să avem semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate”, a declarat Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor. Din punctul de vedere al înaltului demnitar am înţeles că nu vor exista probleme, nici măcar de finanţare, fiindcă fondurile sînt europene, pe programele dedicate infrastructurii mari. Mai mult decît atît, ministrul Cuc a declarat că va discuta personal cu firma care va cîştiga elaborarea studiului de fezabilitate, pentru ca aceasta să înainteze documentul înainte de cele 14 luni prevăzute ca termen limită, pentru a demara, ulterior, cît mai grabnic proiectarea şi execuţia drumului expres Piatra Neamţ-Bacău. „Deşi perioada de realizare a studiului este de 14 luni, voi discuta cu firma cîştigătoare să comprimăm acest termen, tocmai ca să dăm drumul proiectării şi execuţiei acestui obiectiv foarte important. Eu am să-i trasez termen în aprilie 2020, să fie gata studiul pînă atunci. Target-ul nostru este ca, la sfîrşitul lunii iunie anul viitor, să înceapă execuţia drumului”, a declarat Răzvan Cuc, adăugînd că „ce ţine de Ministerul Transporturilor se va face în ritm alert”. Revenind la obiectivul vizitat de Ministrul Transportului, respectiv DN 15 Bicaz-Poiana Teiului, lucrările sînt executate de asocierea S.C. AQUA PARC S.R.L., S.C. MAVGO HOLDING S.R.L. şi S.C. DANLIN XXL S.R.L., iar înaltul demnitar a avut cuvinte de laudă cu privire la calitatea acţiunii. „Spuneam, în 2017, în prima mea vizită la Poiana Largului-Bicaz, despre un drum, DN 15, cu un impact turistic foarte mare, un drum care este tranzitat de mulţi turişti, un drum care a fost practic construit în jurul anului 1947, un drum vechi, pe care nu s-a mai intervenit deloc. Iată că Guvernul a alocat sume semnificative pentru asigurarea drenajelor, scurgerilor şi elementelor de siguranţă. L-am rugat pe domnul Laicu să identifice punctele nevralgice, astfel încît să putem aloca sumele necesare şi să închidem absolut toate problemele pe acest drum, ca să-l finalizăm şi să poată fi dat în circulaţie aşa cum trebuie, fără calamităţi, fără alunecări de teren şi fără problemele care au existat în istoria obiectivului”, a sintetizat prin vorbe pline de concreteţe istoria drumului, înaltul demnitar, coborît în provincie din Capitală pentru o zi. Alături de domnia-sa s-a aflat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene de la care aveam să aflăm că „Aşa cum am promis oamenilor, şi sîntem de cuvînt, am reuşit să finalizăm Drumul Naţional 15 de la Piatra-Neamţ pînă la Bicaz, la baraj, urmînd ca, în următoarele luni, să finalizăm un drum extrem de important pentru economia judeţului Neamţ, Bicaz-Poiana Largului. Pe drumul naţional care leagă mănăstirea Văratec şi mănăstirea Agapia a fost turnat deja covorul asfaltic, urmînd ca, în perioada următoare, de la Humuleşti până la Pluton, să fie turnat covor şi, de asemenea, de la Castelul de Apă de la Roman pînă la Moţca, la limita cu judeţul Suceava. Aşadar, sînt investiţii extrem de importante pe care Ministerul Transporturilor le face în judeţul Neamţ şi doresc să vă mulţumesc în numele locuitorilor judeţului nostru”. Una cu alta, veşti bune pentru participanţii la trafic şi pentru turiştii care tranzitează cea mai importanta zonă turistică a judeţului Neamţ. Lucrările de reabilitare a tronsonului Piatra-Neamţ – Bicaz, al DN 15, începute în luna iunie a anului curent, au fost finalizate, urmînd ca, pînă la sfârşitul anului 2019 să fie finalizate şi lucrările de modernizare şi consolidare pe tronsonul Bicaz-Poiana Largului, unde experţii au identificat peste 70 de puncte de calamitate. Vizita ministrului Răzvan Cuc s-a încheiat la Hangu, după mai multe opriri pentru a dialoga cu constructorii şi presa. Ca o concluzie generală înaltul demnitar s-a declarat mulţumit şi încrezător în activitatea şantierului de pe DN 15.

Citește știrea

Administrație

Piatra Neamţ: Contracte semnate pentru grădini pe bani europeni

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ cu aproape un milion de euro vor fi realizate grădini publice în Speranţa şi Văleni

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, a semnat, vineri, 19 iulie, contractele de finanţare pentru încă două proiecte europene care vor fi implementate în Piatra Neamţ în perioada următoare şi vor fi finanţate în cadrul POR 2014-2020 în proporţie de 98%, contribuţia proprie fiind de doar 2%. Este vorba despre două dintre cele trei grădini publice urbane care vor fi realizate în Piatra Neamţ din fonduri atrase de la Uniunea Europeană. Proiectele care însumează aproape un milion de euro vizează realizarea unei grădini publice urbane în cartierul Speranţa, în valoare de 410.793 euro, şi realizarea unei grădini publice urbane în cartierul Văleni, în valoare de 559.451 euro. „Aşa cum am mai precizat, atragerea de fonduri europene reprezintă o prioritate pentru municipalitatea pietreană şi o soluţie pentru dezvoltarea accelerată a oraşului în următorii 3 ani. Sînt depuse pînă la această dată pentru finanţare un număr de 32 de proiecte dedicate municipiului Piatra Neamţ care însumează peste 92 milioane de euro. Dintre acestea 4 au fost deja aprobate, 12 au primit aviz favorabil în etapa de evaluare a eligibilităţii şi tehnico-economică şi sînt în faza de precontractare iar alte proiecte, 16, se află în faza de evaluare tehnico-financiară, la organismele competente. Mă voi bate pentru fiecare cent care poate fi adus în oraşul nostru din fonduri europene. Vom continua să tratăm cu maximă seriozitate accesarea banilor europeni şi în următoarea perioadă, pentru a atrage cît mai multe fonduri în Piatra-Neamţ şi pentru a implementa cu succes proiectele europene pregătite. Revin cu solicitarea adresată actualilor guvernanţi de a trata cu responsabilitate gestionarea banilor europeni destinaţi autorităţilor locale pentru ca proiectele pregătite de primăriile care s-au preocupat să le realizeze şi să le depună în termen să primească întreaga finanţare necesară”, a declarat Dragoş Chitic.

Citește știrea

Administrație

Neamţ: Exerciţiu de imagine? Strategie antişpagă la spital

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ conducerea unităţii spitaliceşti din Roman va implementa propria strategie, începînd din această toamnă

Iniţiativa ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, de a întări lupta antişpagă din spitale este o măsură, care, de voie, de nevoie, e apreciată de conducerile spitalelor, iar volens-nolens, managerii sînt determinaţi astfel să aplice propriile strategii. La Spitalul Roman, doctor Maria Andrici a explicat cum vor fi puse în practică aceste măsuri antişpagă: „Iniţiativa doamnei ministru, de a trimite pacienţi sub acoperire pentru a identifica personalul care ia şpagă în spitale e o măsură ce face parte din Strategia naţională anticorupţie. E adevărat că la nivelul spitalului nostru există o serie de chestionare on-line, care testează gradul de satisfacţie al pacienţilor faţă de serviciile oferite. Aceste chestionare sînt periodic analizate în Consiliul Medical, sau în cel de etică, însă în formularele respective nu sînt şi întrebări legate de subiectul corupţie. Din toamna acestui an vom implementa Standardul anticorupţie ISO 37001, sistem de management aniti-mită. La sfîrşitul lunii iunie, la Sibiu, a fost un curs cu tematica anticorupţie, la care a participat şi un salariat al unităţii noastre. S-a luat legătura cu persoana responsabilă de coordonarea acestui program şi s-a decis ca la sfîrşitul lunii septembrie 2019 să organizăm şi la Roman acest curs“, a declarat medicul Maria Andrici. Managerul unităţii şi-a exprimat satisfacţia că la Roman nu au fost scandaluri în care personalul să fie acuzat de condiţionarea actului medical. Sistemul de management anticorupţie se bazează pe o serie de măsuri şi de mijloace de control, inclusiv pe linii directoare de susţinere şi specifică cerinţe privind: adoptarea unei politici şi a unor proceduri de combatere a corupţiei; formarea în spiritul combaterii corupţiei; evaluarea riscurilor de corupţie referitoare la unele proiecte sau unii parteneri comerciali; implementarea de mijloace de control financiare, comerciale sau contractuale, precum şi în domeniul achiziţiilor, etc. Dacă strategia va duce şi la combaterea micii corupţii – şpaga dată de aparţinători portarului, pentru a permite intrarea într-o secţie, sau spăguţa dată infirmierei pentru a schimba lenjeria patului, care ar trebui schimbată oricum, rămîne de văzut. Totul pare a fi pentru moment doar exerciţiu de imagine.

Citește știrea

Trending