Contactează-ne

Actualitate

Dosar penal pentru ţigări de contrabandă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat de 39 de ani, din Neamţ, va răspunde în faţa legii pentru că a vîndut ţigări de contrabandă. “La data de 29 aprilie a.c., poliţiștii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au depistat într-o piață din municipiul Piatra – Neamţ, un bărbat de 39 ani, din Mărgineni, Neamţ, care deţinea în spaţiul comercial 2.720 ţigarete. Polițiștii au confiscat țigaretele de contrabandă, care erau de provenienţă Republica Moldova și Ucraina. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 86/2006”, se precizează în comunicatul de presă al Inspectoratului de Poliţie Neamţ.

Advertisement








Trending