Contactează-ne

Actualitate

Doliu în Sîmbăta Paştelui în patru comune după tragedia cu 9 morţi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ au fost înmormîntate victimele accidentului rutier petrecut în noaptea de 4/5 aprilie ■ în tragedie şi-au pierdut viaţa nemţeni din Făurei, Săvineşti, Podoleni şi Bîrgăuani ■ impresionantă a fost ceremonia religioasă de la Budeşti, Făurei, acolo unde au fost îngropate în acelaşi timp patru persoane ■

Sîmbăta Paştelui a fost una cu o încărcătură emoţională deosebită în patru localităţi din judeţ, nu din cauza apropiatei Învieri a Domnului, ci de faptul că în acea zi au fost îngropaţi cei nouă nemţeni care au sfîrşit în groaznicul accident petrecut în noaptea de 4/5 aprilie. Atunci, un microbuz în care se aflau 10 persoane a plonjat în apele canalului hidroenergetic al Bistriţei, la Vaduri, doar un tînăr reuşind să se salveze. Au decedat Gabriel Nistor (şoferul autovehiculului, de 25 de ani, din Săvineşti şi fratele acestuia, Ciprian Nistor, de 22 de ani, Ştefan Marian Vîrlan (26 de ani), din Podoleni, fraţii Dan (45 de ani) şi Denis Bleambă (19 ani), Ionuţ Tănase (26 de ani) şi Ionuţ Nechifor (17 ani), toţi patru din satul Budeşti, comuna Făurei. Alte două victime erau din comuna Bîrgăuani – Ştefan Vrabie (45 de ani), respectiv Constantin Lupu (19 ani) şi un tînăr din comuna Deleni, judeţul Iaşi, Singul care a scăpat cu viaţă este Ionuţ Vîrlan, de 22 de ani, din Podoleni. Aşadar, doliu a fost în trista zi de sîmbătă, 7 aprilie, la Făurei, Săvineşti, Pololeni şi Bîrgăuani. La Budeşti, sute de credincioşi au retrăit Patimile, Moartea şi îngroparea Mîntuitorului Iisus Hristos la propriu. Aceştia au văzut intrînd în ţărînă, în acelaşi timp, pe cei patru consăteni. Soborul care i-a dus pe ultimul drum a fost condus de protopopul Romanului, Dragoş Munteanu. Biserica a ajutat familiile îndoliate, cu ajutorul unor oameni de bine. „În Miercurea Mare, patru dintre fiii acestui sat şi-au pierdut viaţa, în tragicul accident petrecut în comuna Alexandru cel Bun, lîngă Piatra Neamţ, cînd nouă persoane, majoritatea foarte tineri, au murit. Ca delegat al IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, împreună cu preoţii din comună şi împrejurimi, cu durere în suflet, am săvîrşit slujba de înmormîntare în cadrul căreia am transmis mesajul ierarhului, apoi, toţi cei prezenţi am condus pe ultimul drum pe cei patru tineri, care au îndoliat această comună. Aceştia provin din familii defavorizate şi de aceea, mulţi oameni de bine s-au coalizat şi au dăruit toate cele necesare pentru slujba de înmormîntare. Amintim, buna colaborare între Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi Consiliul Judeţean Neamţ, domnul preşedinte Ionel Arsene, care au sprijinit financiar şi logistic cele de trebuinţă pentru înmormîntare. Mulţumim tuturor miluitorilor, donatorilor şi binefăcătorilor implicaţi în sprijinirea familiilor îngenuncheate de durere prin pierderea celor dragi. Dumnezeu să-i odihnească şi cu Sfinţii să-i numere! Veşnică lor pomenire!“, a spus părintele protopop, Dragoş Munteanu. Doliu a fost şi în familia supravieţuitorului, Ionuţ Vîrlan, deoarece printre cei decedaţi sînt fratele lui în vîrstă de 26 de ani, iar şoferul microbuzului, Gabriel Nistor, îi era cumnat. Înainte de a fi externat, de pe patul de spital, Ionuţ a rememorat clipele de groază prin care trecuse atunci cînd maşina a plonjat în apa canalului de aducţiune: „Eu dormeam şi deodată am ajuns în apă. În acel moment, am dat cu piciorul că se crăpase geamul (parbrizul, n.r.). Am tras de el şi am ieşit afară. În maşină mai erau fratele meu, Ştefan, cumnatul şi fratele cumnatului meu, mai erau şi nişte băieţi din alte localităţi. În spate mai era un microbuz cu băieţi. Ne întorceam cu toţii de la muncă, de la o plantaţie din Arad, unde eram de vreo trei săptămîni. Plecasem de acolo miercuri după amiază, pe la ora 3 şi s-au mai făcut opriri pe drum, pe la restaurante“. Capul familiei, Cezar Vîrlan, era revoltat, el considerînd că tragedia s-a produs din cauza celor de la conducerea ţării, care defrişează pădurile, iar tinerii nu găsesc loc de muncă şi sunt nevoiţi să meargă prin ţară sau în străinătate riscîndu-şi viaţa. „Toate pădurile sînt distruse în ţara asta, le-au furat hoţii de guvernanţi. De ce s-au dus copii ăştia? Să le împădurească, să facă un ban, şi uite aşa îşi pierde viaţa tineretul. Bănuiam că o să se întîmple ceva rău, că munceau din greu, erau obosiţi, drum lung, cînd la Hunedoara, cînd la Arad…“.

Filmul tragediei

Conform cronologiei faptelor, la ora 24.48 de minute a fost efectuat un apel la 112 de către un şofer al unui autovehicul ce se afla în spatele maşinii care a plonjat în canal. La 24.55 s-a luat decizia de a se institui Planul roşu de intervenţie. Conform precizărilor făcute de Mihai Ciprian Mitrea, comandant ISU Neamţ, primii salvatori au ajuns la faţa locului după şapte minute de la apelul la 112. A urmat o intervenţie ce s-a întins pe mai multe ore şi a presupus mobilizarea unui număr impresionant de forţe de ordine. Doar de la pompieri au fost şase ofiţeri şi 35 de subofiţeri, cu 17 autospeciale. Cît îi priveşte pe poliţiştii implicaţi, conform declaraţiilor făcute de chestorul Florin Brăcea, din cadrul IGPR, venit la Piatra Neamţ special pentru acest caz, aceştia au stabilit, în urma anchetei preliminare, că şoferul autoutilitarei a pierdut controlul volanului, a lovit un cap de pod, a intrat în balans şi a plonjat în canal. În momentul în care autoutilitara, an de fabricaţie 2001, a fost scoasă din canal de pompieri, roata în cauză lipsea, fiind găsită ulterior, iar maşina a fost dusă la RAR pentru expertize. Comisarul şef Neculai Catană, de la IPJ Neamţ, a precizat că şoferul, care era şi proprietarul maşinii, avea carnet din 2016 şi a fost sancţionat contravenţional pentru depăşirea vitezei legale de 10 ori. Microbuzul în care au sfîrşit victimele nu era omologat pentru a efectua curse de persoane, ci doar de marfă. Pasagerii din autovehicul stăteau pe nişte banchete din lemn, în interior fiind găsite lemne şi numeroase bagaje. Practic nu au avut nici o şansă de supravieţuire, în duba maşinii fiind descoperite şapte cadavre, iar şoferul şi un alt pasager, care erau pe bancheta din faţă, au fost găsiţi la cîteva ore bune după tragedie, în apele canalului. Avînd în vedere faptul că cele două microbuze care veneau de la Arad încărcate cu oameni care prestaseră în domeniul forestier, s-au sesizat şi inspectorii de muncă. A fost verificată firma la care au muncit victimele, una din judeţul Timiş, cu punct de lucru la Petriş, Arad, iar cercetările au relevat că nu avuseseră încheiate contracte legale de muncă. Şi au fost mulţi în asemena situaţie, 23 de persoane au plantat puieţi la „la negru“. „Ne-am autosesizat în momentul în care am aflat de accidentul urît din Neamt, pentru că singurul supravieţuitor a declarat ca veneau din judeţul Arad de la muncă. În total, au fost în jur de 23 de muncitori, iar la ora actuală, din toate verificarile, nu am tras concluzia ca ar fi avut vreo formă legală de angajare, deci se pare că ei lucrau la negru”, declara Ecaterina Isac, de la ITM Arad. Au fost ridicate documente, iar dacă se va ajunge la concluzia certă că a fost vorba de muncă ilicită, pentru fiecare muncitor firma în cauză poate primi o amendă de 20.000 de lei, plus întocmirea unui dosar penal. Dată fiind amploarea acestei tragedii, Guvernul a anunţat că va sprijini financiar familiile celor nouă victime.

Advertisement








Trending