Contactează-ne

Actualitate

Documente în Arhivele nemţene

Știre publicată în urmă cu

în data de

Nicolae Iorga - studiu: „Începuturile şi motivele desnaţionalizării în săcuime“

Redăm în cele ce urmează un document aflat în arhivele nemţene
care aparţine marelui istoric român şi universal Nicolae Iorga, intitulat
„Începuturile şi motivele desnaţionalizării în săcuime“, material susţinut
în şedinţa Academiei Române de la 10 iulie 1935. Iată ce argumente
aduce la problema desnaţionalizării românilor din secuime, bazat pe
documente şi cercetări „la faţa locului“, cel ce a scris nenumărate cărţi,
25.600 articole în presă, 70 volume de documente, a suţinut sute de
conferinţe condensate în 45.000 de pagini, 200.000 de pagini de
cursuri ţinute în cei 30 de ani de profesorat, membru a 31 de academii
şi colaborator a 270 de publicaţii. „Una din marile probleme ale ştiinţii
despre Români, a acelei «românologii» care se formează dela sine
legându-se ramuri până acum strict osebite şi păzite cu cea mai mare
grijă, nu cumva să se petreacă o «contaminare» între istorici, filologi şi
etnografi, fiecare închis, cu practice adesea profund ştiinţific pedante,
în cetăţuia lui bine lăcătuită, pe când fiecare ar trebui să ştie ceva din
domeniul vecin pentru a înţelege mai deplin pe al său însuşi, e aceea
a desnaţionalizării Românilor din Secuime. Termenul general e greşit.
Nu există o singură Secuime, nu există un singur fel de Secuiu, nu
există o singură categorie de Români «secuizaţi». Se poate fixa uşor o
linie supt Carpaţi unde e vizibilă o pură rasă finică, a staturilor joase şi
a figurilor palide şi de o alta, de un mare amestec, şi cu Saşii, pe
marginea sau în apropierea Oltului până la schimbarea lui de direcţie
către Apus, şi, între Românii momentan pierduţi, sunt două feluri de
Români pe cari, în ciuda felului lor de a vorbi, dar în legătură cu
aderenţa, păstrată, la una din cele două Biserici ale noastre, plecate
dela acelaşi izvor, îi reclamăm, după tot dreptul, pentru desvoltarea
unitară a rasei noastre. Unii, cei foarte vechi, au fost prinşi pe locurile
lor, – unde au fost, de sigur, năpădiţi cândva şi de Pecenegi, dela cari
vor fi venind elemente de limbă la Secuii de azi şi elemente de
nomenclatură a muntelui -, de marea colonizare înfăptuită, cum o arată
satele cu nume de sfinţi şi cultul special al Mariei, al Maicii Domnului,
de Cavalerii Teutoni, oaspeţi, îndată pretenţioşi, nesuferiţi şi, la urmă,
izgoniţi din creaţiunea lor, ai regelui în lipsă de oameni pentru locuirea
şi apărarea vastelor sale teritorii, de cucerire mai mult decât
îndoielnică. Dela aceia a rămas câte un nume de aşezarea rurală, ca
mult citata Vlăhiţă, şi înainte de toate, o întreagă artă populară, de
foarte vechi rădăcini trace, care se învederează mai ales în felul
măiestru, de mare originalitate şi de nesfârşită complicaţie isteaţă, a
porţilor şi stâlpilor, casa întreagă fiind, de altfel, întocmai ca aceea pe
care o găsim de cealaltă parte a muntelui, în Moldova şi, de
altmintrelea, în podgoria întreagă, marele rezervoriu al neamului. Un
astfel de meşteşug popular nu-l au Ungurii pe niciun alt punct al
stăpânirii lor, neregulat şi capricios întinsă, de pe urma misiunii de
cruciată şi a înlesnirilor istorice. De sigur că ar trebui cercetate
obiceiuri populare, cântece, superstiţii, datine şi la Secuii în aparenţă
mai «Maghiari», studiind şi ce viaţă păstorească e pe acolo, însuşi
sistemul de «scaune» de judecată, deci judeţe, viind Secuilor dela
înaintaşii români. Acolo nu ştiu întru cât se păstrează Biserica şi care e
adevărata ei valoare activă. Dar, până ce împrejurările îmi vor îngădui,
peste câte am de făcut la vârsta mea, o atentă cercetare la faţa locului
sat de sat, cum se cuvine, n-avem pentru a descoperi pe ai noştri
admirabilul mijloc, păstrat din fericire în cărţile bisericeşti la Românii
desnaţionalizaţi din Scaunul Oltului, aceia cari ca, şi Secui, foarte
amestecaţi ca origine, de pe şuviţa Târnavelor, întrând adânc până în
miezul provinciei, au dat credincioşi ostaşi lui Mihai Viteazul, cei de pe
linia carpatică, strâns legaţi de Moldova, fiind printr-o frăţie firească
între ţinuturile de ţerani liberi, luptători în oastea lui Ştefan cel Mare,
care-i şi avea în samă, dela semi Românul Matiaş Corvinul la
glorioasa victorie defensivă de lângă Vasluiu“.

„Nemeşi deveniţi grofi ai regimului austriac, cari au jucat un foarte
mare rol în desnaţionalizarea Românilor“

„Asupra acestora se va întinde comunicaţia de astăzi, sprijinită pe ce
mi-au adus la cunoştinţă, pe lângă ce ştiam despre antimisele
episcopilor de Roman, împrăştiate în toată Secuimea românească,
atârnând, printr’un fel de ierarhie populară, de acest Vlădică, de
autoritate asupra tuturor regiunilor dintre Siretiu şi Târnave, călătoria
mea cu membrii Ligii Culturale, dela Braşov la Baraolt şi dela Baraolt
prin aşa-zisul «Sfântul Gheorghe» oficial de fapt un Sânjorj, în faţa
Sângiorzului bistriţean, înapoi spre cetatea săsească aşezată la poarta
Secuimii oltene, cealaltă Secuime scurgându-se fireşte, cu viaţa ei
păstorească şi cu cealaltă, nu spre Sud-Vestul saşilor, ci spre Răsăritul
Românilor din Moldova, spre Agiud, Sascut, Bacău şi Roman. Două
ţinuturi, cu două îndreptări deosebite şi, cum am arătat-o vorbind de
profunda osebire, în aceeaşi peninsulă, dintre Suedia şi Norvegia,
Spania şi Portugalia – şi aş fi putut adăugi Italia mediteraneană şi Italia
adriatică – , acesta, orizontul, perspectiva, ţermul de mare sau priponul
de munte creează caracterul unei ţări şi-i determină desvoltarea
istorică. Acuma câteva luni, în foaia ardeleană din Secuime, Neamul
Nostru (Documentele vorbesc. Numiri româneşti în documente
maghiare – n. n. ) , se releva, după hârtii de pe la 1718, privitoarea la
averea contelui Adam Nemeş, dela Hăghig, cercetat acum de mine, ca
şi alte posesiuni ale lui, Arpătacul, Micfalăul, satul contelui Miko, din
acea lume de «nemeşi» deveniţi «grofi» ai regimului austriac, cari au
jucat un foarte mare rol în desnaţionalizarea Românilor, precum se va
arăta mai departe, în legătură cu altă acţiune, adânc socială a lor, un
număr de numiri româneşti în aceste părţi: Lângă Pădure (Lygna
Padure) , Capul Dosului (Kapu Doszului) , Mălăieştii (la Malajstie) , ceea
ce ar presupune un sat al lui Mălaiu, dar nu e decât o «malaişte»,
termin pierdut, corespunzând la «mirişte», «inişte», «porumbişte»,
Pârâul Unchiaşului (La Pereo Untyasului) , După Ciutărie (Dupe
Csuterie) , în parcul cu cerbi şi ciute ai contelui, Pârăul Ţiganului (La
Paruu Cziganuluy) , Lângă Arini (Lunge Arin) , Faţa Budăului (În Fatza
Budejului) . Tot în acest registru se văd, la începutul secolului al XVIII-
lea, între mărturii, cele mai caracteristice nume de Români: Neica
Tuia, Nicolae Moldovan, Andrei Nicolae, Pavel, Ioan, Martin Bereş, Ilie
Anton, Ioan Petru, Mihai Aţeţ, Gheorghe Rocu, Ioan Bogdan,
Gheorghe Pursu. Mi s’a încredinţat spre studiu la Sfântul-Gheorghe –
dacă e să-i spunem pe acest nume fals – un alt registru, de proporţii
enorme, din 1781, care cuprinde procesul dintre Francisc Henter dela
Sepsi Sântioan (Senti Izent – Ivan) şi un număr de Secui ostaşi, un
«miles limitaneus pedester», un «miles limitaneus equester», grăniceri
ai noii ordine militare iosefine, ca «juzi juraţi» şi aceştia de la o
depărtată origine românească, ai satelor Lesznyo – nume de origine
slavă – şi Uzon (turceşte Uzun, «Lung») . Şi acolo se întâlnesc un
număr de incontestabili Români: un Ioan Boier (Boer) , care la origine a
fost fără îndoială boier de Făgăraş, ca atâţia alţii atraşi la lucrul din
păduri şi din fabrici acolo în Secuime, Nicolae, Gheorghe şi Ioan
Oprea (Opra) , iobag, ca şi mulţi dintre marturi, Secui iobăgiţi de
lăcomia Domnilor sau şi ei Români, Vlasie Românul (Ola) , care e intr’o
situaţie mai înaltă, inquilinus, Stanciul Baba (Stantsulj Baba) , Nicolae
Tunea (Tunya) , Radu (Radulj) Bordaş (Bordas) , cu o întreagă familie
de Bordaşi sau Bordeiaşi, Ioan Gligor, pe lângă atâţia agiles şi libertini
din vechea aristocraţie militară secuiască, un libertinus însă, Ioan
Alda, din Talpataka, fiind evident, un Aldea, Român, ca şi vecinul său
Vlasie Băilă (Bailla) şi Dumitra Băilă. Apoi Aldică Munteanul (Aldika
Muntjanu) , Stoica, Lazăr şi Stanciu, Drăgan Munteanul, Niţul Todor
(Nitsulj Thodor) , Bulanca Barbul (Bulantsa Barbulj) , Gheorghe, Stan,
Matei şi Manea Bulanca, Ioan Comşa (Komsa) , care e «taxalist» al
seniorului, «inquilinul» Şerban Mocanul (Sorbany Mokany) , Ioan Ion
(Ivon) , Vasile Timarul (Timar) , deci pielarul, care e şi el «inquilin»,
Gheorghe Sălceanu (Szelecsanu) , de aceeaşi calitate, Stan Blidarul
(Blidaru) , al cărui nume trimete, ca în Moldova, la poienile unde se fac
blidele, şi Gheorghe Blidarul, Gheorghe Văcarul (Vacaru) , scris cu
ortografie românească, un Mukacs Bajko (Baicu) , un Alexandru Bibo,
care e miles. Nu lipseşte nici Maria Ioniţă (Iuonicza) , care e o honesta
femina, văduvă din acelaşi sat Talpataka, un Francisc Gazda, trecut la
catolici, un Gheorghe Lita, «inquilin», ca şi Ioan Creţul (Kretzuli) , un
Ioan Burtsa, miles, un Ilie Homocea (Homotsa) , un Nicolae Capotă
(Kapata) , un Păstor Ioan (Passtor) , un Bailla Plutzkar, atâtea nume
româneşti sigure, în o sută douăzeci şi opt de mărturii“.

„Aceşti aprigi ţerani, a căror cerbice n’o plecase încă nimeni“

O nouă listă dă pe Gheorghe Vasile (Vassil) , apoi un Gheorghe
Darabant, ca şi episcopul de Orade, un Ioan Neagul (Nyaguly) , iobag,
Mihai Pastor, Ioan Constante (Kosstandi) , un Mihai Baico (Bajko) ,
miles, un Ioan Baba, un Gheorghe Oprea, un Ioan Bordaş. Numărul
total al mărturiilor e de douăzeci şi trei. O a treia serie mică, tot din
1779, cuprinde pe Ion Drăgan. În alta, găsim pe Ştefan Pop, câţiva
Ciocan (Tsokan) şi Bador. Încă una dă pe un Ioan Tompa. Aiurea, un
Bordaş Dragamer (Dragomir) , un Ioan Kurta, un Alexandru Bagoj din
Laborfalva, ca şi cei însemnaţi lângă dânsul, între cari cei din neamul
Berde sunt strămoşii scriitoarei aşa de înzestrată, din vremea noastră,
d-na Maria Berde (cu numele de acasă) , lângă un neam de Benke,
nobili, din cari se cunosc pe călăuzul mieu prietenesc în America,
Nicolae Benchea, pe lângă un Mihai Homocea, un Baico, un Varga, ca
femeia care a luptat la 1848 în Munţii Apuseni, un Olah Ştefan, un
Todor (numele vine din pronunţarea slavă, rusească, a lui Theodor) ,
un Ştefan Cserea, agilis, un Petru Moldoveanu (Moldovan) , încă o
dată Dragamir Nyagully, cu Pap Nyagully, un Buda, un Ştefan Kilitza
lângă un Kiritza Todor, iobag, Ştefan Raţul (Ratzula) , Ioan Pay, Ioan
din Prejmer (Prasmar) , iobag, probabil Român, un Dragomir Bordaş,
mai mulţi Buts. Ei sunt din satele Szatsva, Maghyaros, Sântion,
Laborfalva, Rety, Szontyor, cu finala românească, din Koros, din
Lotzfalva, din Boroşnăul Mic, din Doboly-de-jos, din Egerpatak, din
Bita, din Komollo, din Papoltz şi Zajzon. În urmarea marturilor, un
Francisc şi un Iosef Vajda, apoi Manea, Matei Neagu, Gheorghe,
Stan, Stan Radu (Radulj) , un Koman Istvan, un Ioan Comşa, un
Dumitru şi un Barbu Bularca (Barb Bularka) , un Alde Munteanul (Algye
Muntyan) , mai mulţi Tompa, un Ioan Buxa, un Marin Vaszi, un Ioan
Bodola, un Ioan Stancu (Sztankuj) , un Olah Vaszi, un Simon Raduly,
un Sigismund Sorban, şi încă un Şerban, un Mihai Oprea, un Ioan
Dregany, urmând: Opre Blidarul, Măcelar (Matsellar) Vasile, Gheorghe
Văcarul, Ion Togăneanul (Takanan) , Sigismund Ciorea (Csorja) ,
Stanciu şi Ion Munteanul, Ion Oltyan, Olteanul, Radu Bordaş, Paskuj
Ianos. Ultimele liste au pe Plotzkar – ploscarul – Boile, Boilă şi câţiva
membri ai bogatei familii Bulearcă, un Petru Drăgan, un Ioan Voicul
(Vojkully) , un Oprea Bucur, un Oprea Gheorghe, un Coman
Munteanul. Iată ce rezultă din cercetarea a aproape patru sute de
marturi, oameni aşezaţi, cu ştiinţă de hotare, în vreo zece vechi sate
săcueşti. Documentele pe care ni le dau nepreţuitele cărţi bisericeşti ni
arată şi cele mai vechi origini, o vreme de înflorire românească, în
acea libertate militară secuiască de care se învredniceau şi Românii, şi
decăderea, prin îndoita influenţă a nobililor, ajunşi a stăpâni supt
Austrieci pe aceşti aprigi ţerani, a căror cerbice n’o plecase încă
nimeni şi a unei preoţii atrase pe încetul de cartea stăpânilor şi
desnaţionalizând prin Biserică, adecă mai ales printr’o predică,
îndreptată către cei mai de samă şi mai bogaţi şi cucerind apoi şi pe
ceilalţi. Materialul a fost cules doar în câteva ceasuri, fiind numai în
parte pregătit de preoţii satelor pe care le-am străbătut. Voiu arăta la
sfârşit calea pe care trebuie urmate cercetările, şi fără cea mai mică
zăbavă, întrebuinţându-se şi tot ce s’a mutat la Sibiiu, cum mi s’a spus,
după un ordin al Mitropoliei ortodoxe: acolo fireşte că studiul se poate
face mult mai uşor, dar, în lupta ce se duce pentru rechemarea la
românism, ar trebui ca fiecare biserică de sat să aibă, în copie sau în
publicaţii, tot ceea ce, plecând de acolo – şi chiar şi cu alte dovezi –
priveşte trecutul de lungă luptă care se părea ajuns la o totală şi
definitivă înfrângere“.

„Dau întâiu textele, în ordinea bisericilor, nu a locului unde se
păstrează cartea. Încheierile vor urma. Pe un Chiriacodromion din
1732, Bucureşti (acuma la Berlin) : Cănd nă (sic) am fostu în sat în
Araşeu au căzut zăpadă forte mare în luna Mai 2. Popa Vasile, 1767.
Pe o Evanghelie din Bucureşti, 1760: Acastă sfăntă şi dumnezeiască
Evanghelie o au cumpărat robii lui Dumnezeu Oprea birăul şi Mihail
Morariul din Belin de la popa Radul din Săceale, ca să o dăruiască
sfintei besearici din Belin aceşti mai sus numiţi creştini. De vror (sic)
vrea să o priimească, iar, neprimind-o, să fie volnici ca să o dăruiască
unde vor voi dumnealor; 1763, Oct. II. 823, Septem. I-iu, s’au legat a
doao oară cu cheltuiala prot. Radu Verzea din Satulung, plătind flor.
Pe un Octoih din Târgovişte, 1712 (azi la Micfalău) , această uimitoare
notiţă: Eu Gheorghie Cantacuzino, fiiul răposatului Şărban-Vodă, am
dat această sfântă carte sfintei biserici den sat de la Buducu, să-i fie
de pomană sfintii biserici. Pe acelaşi Octoih, însemnarea cuiva dela
Buduc: danie a unui om «supărat şi bolnav şi plin de amărăciune». Tot
acolo şi Dumnezeeştile leturghii din 1775, pe care e scris: Acastă
sfăntă liturghie s’au cumpăratu de Gheorghe alu popi Dimitrie şi s’au
dat de pomană mie, popi Bucuru, ca să să pomenească slujindu sfănta
ziruta jertfă. Preot Bucur de la Baroşneu Mare – My Bokor popa
valosag goson. Bokor popa Nagy Borsnyai: Scris-am eu, popa Bucur
de la Boroşneul Mare, în luna lui Dechemvrie în 20 de zile. Cine s’ar
cumeatca (sic) să o fure să fie afurisit de canonul sfi (n) ţilor celor de la
săborălu a toată lumea. Nagy Borosnyai Bokor Pop (încă două
semnături) . Pe un Chiriacodromion de Bucureşti, 1732, azi la Berlin,
se ceteşte o notiţă din Hăghig: Pentru acastă, sfăntă carte iaste a popi
Vasile ot Hăghig. Pentru acasta am însemnat să mă pomenescă, eu şi
fomeia mia Stana, şi avem un fiu, anume Ioniţă, leatu 1780 (?) .
Aceasta mi-au rămas mie, fiiului Ionu, ca să să pomenească numele. . . ,
pă preoteasa Ilinca şi fii-mieu Me. . . Pe un Mineiu, Ianuar: Anul 1818
am văndutu un Mineaiu cu cincizeci de zloţi, nevănd lipsă la eclejiia
Micuifalu ca rumănească, eclejia fiind lipsită de o carte ca acasta, şi
am dat bani în luna lui Setemvre 19. Eu Eosiv Eghiridont, morariu la
Micuşaşăuţ. Fiind preot popa Nicolae Popovici, iară gocimanu fiind
Petrea Andronic, prin sârguinţa dumnealor, ca să fiu şi eu pomenit:
Nicolae Popovici. La Micfalău, pe Octoihul din Târgovişte, 1712: Mi se
pare că n’ar fi încăput cărţile ce ş’ar fi scris, aminu (din Scriptură) . Pe
Octoihul de Sibiiu 1852: David Streza 1854. David Streza, 1867:
Această sfăntă carte iaste al besearci (sic) neunite Grăjarii; s’au
cumpărat de robu lui Dumnezul (sic) Ion Gabor de la parohiia Sijozului
prin chivirniseala părinţilor Davit, parohulu Sijozului şi jupănului Ion
Chicid Popşovic, gocimanu, cu treisprăzeaci de nemţeşti, 13, în anu
1801, luna lui Fevroarie 21. Să fie pomeniţi robi lui Dumnezeu la
sfănta leturviie (sic) : Ion, Mariia, părinţi, Vasiliie, Bucura, Radu, Mariia;
prin sărguire a mia, dascălu Ilie. Şi abăgii şi obăgia s’au stricat pe
vreme, la 1849, Impărat Fransin (sic) . Acastă carte ce se cheamă
Apostul au fost păstrat de grija a părintelui Gheorie Streza, care au
fost preot la anul 1855, pe vremea revoluţii care s’au început la anu
1849, până au vinit Muscali din Ţară, de au scăpat şi au înpăcat ţara
Ardealu“. Pe un Apostol din 1802: Pomelnicul Flori Buţu din Başfalău
(nume ca Neagoe Voinea) . Listă de dăruitori: zloţi, nemţeşti, creiţari.

Documente

Pomelnicul Radului, ginerele Budului: Paraschiv, Dobra, Teodora,
Neagoe, Necşa, Pană, Vochia, Stan Stanov, Anastasachi, Miora,
Todosie. Şi aici nume greceşti de dincolo. Dechemvrie în usprăzece ni
s’au arătat semn de ochiu. Eu Petru Popovic, care am scris aici, 1791.
Şi, în sfârşit, pe un Penticostariu din secolul al XVIII-lea: În anul 1842
au fost Paştile în 19 April şi tot au nins toată primăvara pănă la Paşti;
Gheoghe Stroe, paroh unit. Pe un Apostol de Râmnic, 1794,
însemnare mai nouă: Aicea însemnăm numele robilor lui Dumnezeu,
atăt celor vii, căt şi celor morţi, tuturor celor ce au ajutat la aceste
sfinte cărţi şi sfinte odăjdii, cum şi la celelalte, ce s’au trimis mai nainte,
sfinte cărţi, pentru care cu smerenie ne rugăm. Pe Liturghiile din 1775:
Aceste călemări mi s’au dat de la Nicolae, frate-mieu. Acastă sfăntă
carte este a popii Nicolae de la Glăgşerie. Numele celor ce au
cumpărat acastă sfăntă liturghie, anume Oprea, Gheoghie, Mărica,
Gheoghie, Popa şi s’au cumpărat de pomeană popii Bucuru de la
Boroşineu Mare, în anul 1789-1789. Pe un Anthologhion din 1766,
Bucureşti: Scris-am eu, popa Nicolae din ceh Gligărie (Glăjărie) .
Pe Octoihul din 1712: Din cărţile besearicii Micouifalăukui; 29 Noem.
839. Nicolae Gheja, protopopu locului. Am primit darul preoţii prin
taina credinţi întărit în Sibiiu, la capela Mării Sale, în uliţa Hurezului, în
polatu Ex. grof. Tealechi. Eu Gheoghe Rezat. Anno 1826, în luna lui
Fevrur, 19, zile prin mila lui Dumnezeu în milostiva neunită
pravoslavnică, prin Preaosfinţia Sa episc. Văsălie Moga. Datoriu sânt
să pomenesc pre prieatinu Andreiu Adam din Daia, că au fost om bun
şi de omenie. Eu, Petru Popovici, care am scris acastă sfăntă şi
dumnezeiască carte: mi’au dat-o mie maica pentru care să o
pomenescu, dacă mi va rândui sfănta preoţie Domnul Dumnezeu şi o
voiu pomeni-o pănă voi avea viiaţă. Eu Petru Popovici care am scris
aice. Eu preoteasa din Marcoşie (sic) , Comşoe. Satul tot să ştie că mi-
au dat-o, annul Domnului 1790. Pe o carte dela Micfalău: Sfinte
părinte, orcare te vei fi aflănd slujănd la sfănta beserecă de la Sin-
Gorju şi orcare după vremi te vei afla, te rugăm ca să pomeneşti
aceste nume la proscomdie şi cănd să să săvărşască sfintele taini. Aşa
te rugăm cu smerenie, şi Domnul Nostru Is. Hr. Va răsplăti Sfinţii Tale
cu cuvăntul care zice: Întră, Fiiulu al ascultări, întru bucuriea Domnului
tău; 1804, April 17. Satele cercetate şi de care se face amintire în
aceste notiţe sunt acestea: Belinul, cu un excelent preot, poartă un
nume în care e aceeaşi rădăcină, presupusă maghiară, ca în
Belenyes, de unde Beiuşul sau Beiuşul nostru. Biserica românească,
veche, are un turn interesant, asemenea cu al pitorescilor lăcaşuri din
Nord şi din vest. Pe o culme, ca să fie mai bine văzută, e larga biserică
ungurească nouă, acoperită cu o disgraţioasă calotă sferică. Românii
din generaţia pe care am apucat-o nu-şi ştiau limba deloc. Au învăţat
dela venirea regimului românesc unii termini de convorbire usuală.
Conştiinţa şi-o păstrează întreagă, ca şi numele de familie. Legătura cu
biserica e neatinsă. Un bătrân funcţionar comunal, cunoscător de
latineşte, cum erau odinioară toţi Ungurii din Ardeal, mi-a comunicat
această inscripţie dela începutul secolului al XVII-lea pe un stâlp,
arătând că, aici era o cetăţuie cu turn, de sigur pe locul uneia foarte
vechi, probabil anterioară venirii Secuilor.

„Între Capitala munteană şi satul din Secuime se stabileşte un raport
de cărturărie“

Foarte interesant e că sute de Ţigani, aşezaţi, albi la faţă, fără nici un
element de port propriu, buni enoriaşi ai bisericii ortodoxe, vorbind
perfect româneşte, se află pe margine. N’am putut cerceta casele lor,
care sunt vremelnice, fără îndoială, de toată atenţia. Întregul folklore ca
şi particularităţile de limbă ar trebui să se studieze. La încercarea de a
arăta că nimic nu-i arată a fi Ţigani, ei se împotrivesc, afirmând cu
energie originea lor deosebită şi atât de inferioară. Sin-Jorjul (aiurea
Sijoz) prezintă pe o carte de biserică din 1804 un pomelnic în care
nume ca Zoiţa, Sultana, Pană, Pantazi. Scarlat amintesc Compania
grecească, din care vor fi fost acolo unii negustori, iar nume ca
Ruxandra, Despa sunt mai mult se prin părţile celelalte. Un gociman
conducea comunitatea. Hăghiul e un vechi sat săcuiesc. Micfalăul are
un minunat cimitir cu pietre de marmură purtând inscripţii numai
ungureşti, cu numele de familie diformate, aşa cum se păstrează şi
acum; oamenii refuză a se face însemnări pe pietre în româneşte.
Locuitorii sunt înstăriţi şi primitori. Se deosebesc Italieni care poartă
încă vechiul lor nume ca Valerio. Generaţia adolescentină ceteşte
ungureşte şi româneşte, Italienii cu vădită preferinţă pentru limba
vechilor stăpâni. La parohie se păstrează condica pe care bătrânul
preot a semnat cum au venit oamenii la fabrica de sticlă a contelui
Miko, la „glăjărie“, cum au rămas şi şi-au pierdut graiul. Ei veneau din
Săcele, dela Bacifalău. Familiile Andronic, Terza, Safta, Crăciun,
Crâste, Lupu, Ursu se întâlnesc şi azi şi se păstrează înfloritoare“. Tot
aici pe una din vechile cărţi e copiată această circulară pentru
conscripţie a episcopului Ghedeon Nichitici: „Prea-cucernicilor preoţi
care vă aflaţ în eparhiia varmeghii Arosecului. Am primit acastă
milostivă porâncă de la Domnul Vlădica Ghedeon Nichitic, Martie 5
zile, în care cu milostivire ne porânceşte că are a ne înştiinţa prin
milostiva porâncă a părintelui, înnălţat crăescul Goberneum, care s’a
dat Frefruarie 28 anului curătoriu, prin care se arată că a sa prea-
luminată chesaro-crăiască şi apostolicească Mării cu milostivire au
porâncit, după gândul său cel împărătesc care are spre gâştigarea
norociri cei de obşte, care sănt de a işi conscripţie la tot norodul din
Mare Prinţipalul (sic) Ardealului prin rănduiţi Domni ai slăvitei
şvarţmeghei, unde şi ofiţiri de spre partea stării milităreşti vot fi
neosibind de acasta pe niciun fel de stare sau rănduială; care acastă
este spre binele cel de obşte, prin care numărul norodului tot, spre
creştere au scădere a fi, chiară să va cunoaşte; la care a Sa
chesariceasca şi apostolicească Mărire bine voit a porânci.
La tot norodul cu numele crăesc să se arate ca acastă conscripţie nu
se face pentru căştigu sau nescar. Cruţare. . . pentru sîngură trebuinţa
conscripţii a populaţii, adecă aşezămăntului norodului după dragoste
care are a Sa Chesaru-crăiască Mărire cătră norodu, au cugetat.
Acastă aşa dară nicun fel de gând strămbu sau înpotrivă să nu facă“.
Legăturile, atât de curate, cu Săcelele, care nu sunt prea departe ,
apar din cele mai strânse. Astfel cei din Belin, birăul şi morarul, merg
acolo să-şi capete Evanghelia de Bucureşti, şi astfel între Capitala
munteană şi satul din Secuime se stabileşte un raport de cărturărie.
Aceasta la 1763. Şaptezeci de ani mai târziu, refacerea legăturii
aceleaşi cărţi o face protopopul din Satu-Lung, în Săcele, Radu
Verzea.

„Căci istoria Românilor din Ardeal trebuie scrisă sat de sat, cu preoţii şi
ţeranii lor, ca să se vadă că am fost şi cum am fost“

Cea mai veche însemnare, din 1732 e a oamenilor din Buduc. E de pe
vremea când generalul Gheorghe Cantacuzino, fost Ban oltean şi cu
speranţă de Domnie, rătăcia prin provinciile Împăratului. Din Moldova,
dela Neamţ, care, prin călugării săi, a trebuit să aibă necontenite şi
strânse raporturi cu partea corespunzătoare din Ardeal, vine la Belin
Panihida din 1848 încă. Tot de acolo, la Haghig Tedeumul din 1861,
cumpărat dela preotul Teodor Totolici. Un frumos tetrapod, lucrat cu
floarea secuiască, dar purtând o inscripţie cu litere chirilice, aşa de
caligrafic meşteşugite, încât o parte nu se înţelege, vine de la băile
Mălnaş vecine. El are ca parte ligibilă aceste rânduri: „1800 acest
iconostas s’au făcut de duşmnealui jupânul Mărin la biserica. . .
Mănarului neunită pentru pomenirea la hramulu cu Sf. Neculae.
Iacobo cinalto Iancio Sainuval sivalta“. Domnul de pământ strânge
oameni de oriunde: îi adună din Săcele, din părţile Făgăraşului. Ca şi
Italienii de deunăzi, ei nu sunt înrădăcinaţi în satul cel nou, ca la noul
sat al contelui Miko Micuifalău. Iobagi, ei n’au legături cu Secuii ostaşi
şi nobili. Preotul, măgulit la Curte, cedează. El începe a adăugi la o
românească puţin şovăitoare o ungurească abia înseilată; se va
desvolta aceasta din urmă. Aşa face la Boroşnăul Mare popa Bucur,
aşa face popa Terzea la Micfalău. Dispare tradiţia bunului părinţel,
Nicolae Popovici, care transcria orice şi povestea lui Achirie şi
Anadam şi minuni de prin cărţi tipărite şi manuscripte, şi a unei femei,
ca mama lui Petru Popovici, Comşoaia, care-i dăruia fiului o carte
dacă se va face popă şi acesta făgăduia a o pomeni ca mulţămită,
câtă-i va fi viaţa. Curentul a pornit, şi el va îneca orice conştiinţă
şubredă, mai ales că organizaţia apărătoare lipseşte. Din atât de puţin,
lucruri luate într’o singură zi, din fugă, a putut ieşi atât de mult ca
încheieri generale, ca înţelegere a unui proces etnic atât de mult legat
de viaţa noastră naţională, la lipsurile şi îndreptările căreia trebuie să
ne gândim aşa de serios. Ceea ce trebuie făcut, răbdător şi migălos, în
largi proporţii, e o îndoită operă: Orice carte din Ardeal, mai ales din
asemenea părţi, trebuie scotocită şi notiţele de pe ea clasate şi
publicate. Tinerilor seminarişti li s’ar impune aceasta în legătură cu
examenele lor, fixându-li-se o regiune determinată. Cine nu poate ceti,
să fotografieze, şi poate că fotografia ar trebui luată şi de aceia cari-şi
închipuie doar, adese ori, că au cetit bine. Dar, pe alături, o statistică
generală a tuturor registrelor şi pieselor din arhivele publice şi mai ales
a judecătoriilor nu trebuie să întârzie, înştiinţându-se funcţionarii,
uneori fără simţul răspunderii lor, că ei n’au dreptul de a distruge sau a
vinde acest material, care ne poate ajuta să reconstituim viaţa unui
neam împiedicat aşa de multă vreme, aproape două milenii, de a ieşi
la plină lumină a publicităţii. Căci istoria Românilor din Ardeal trebuie
scrisă sat de sat, cu preoţii şi ţeranii lor, ca să se vadă că am fost şi
cum am fost“. (Prof. Gheorghe RADU)

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Şi bătut, şi fără maşină

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Cadrele Poliţiei Bicaz au dispus, pe 30 septembrie, măsura reţinerii
pentru 24 de ore faţă de un bărbat, de 33 de ani, din Suceava,
bănuit de tîlhărie şi conducerea unui vehicul fără permis.

Din
investigaţii a reieşit că, în baza unei înţelegeri prealabile cu privire
la un schimb de autovehicule, un tînăr de 17 ani, din Gîrcina, s-a
întîlnit în oraşul de sub baraj cu suceveanul, acesta fiind însiţit de
doi amici. Apoi, cel reţinut de poliţişti a condus maşina pe care urma
să o achiziţioneze aproximativ 1 km, fiind însoţit de către nemţean şi
o tînără de 28 de ani, din Suceava, după care ar fi oprit într-o
parcare.

În acel moment, bărbatul l-ar fi scos forţat din autoturism
pe adolescent şi l-ar fi lovit cu capul în zona feţei, după care l-a
deposedat de autovehicul. Imediat după primirea unei sesizări prin
numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 privind cele întîmplate,
pe DN 15 D s-au constituit filtre rutiere, cel în cauză fiind depistat
de un echipaj de poliţie la Hangu.

Suceveanul a fost condus la
sediul poliţiei, în urma verificărilor stabilindu-se faptul că are anulat
dreptul de a conduce vehicule. În baza probatoriului administrat,
acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind cercetat sub
aspectul comiterii infracţiunilor de tîlhărie şi conducerea unui
vehicul fără permis de conducere.

Urma ca acuzatul să fie
prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Bicaz, cu propunerea
de luare a unei măsuri preventive. În activităţi au fost angrenaţi
poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai
Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Bizar! WC-uri noi sînt în şcoli, racord la apă, nu

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

n Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a reanalizat situaţia epidemiologică din şcoli n în Neamţ, 234 de unităţi funcţionează după scenariul verde şi 78 după cel galben n există şcoli la care au fost construite WC-uri în incintă, dar nu sînt racordate la apă şi canalizare n

La şedinţa din această săptămînţ a Comitetului Judeţean pentru
Situaţii de Urgenţă (CJSU) a fost reanalizată situaţia epidemiologică
din Neamţ şi s-au decis scenariile potrivit cărora vor funcţiona
şcolile.

„Am reanalizat scenariile privind desfăşurarea activităţilor
didactice din şcoli, pornind de la informarea pe care am primit-o de
la Direcţia de Sănătate Publică, la începutul acestei săptămîni, pe
care am transmis-o în şcoli.

În urma votului dat în Comitetul
Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, 78 de şcoli vor funcţiona pe
scenariul doi, galben şi 234 vor funcţiona pe scenariul verde. Deci,
majoritatea şcolilor îşi desfăşoară activitatea cu elevii în clasă.
Important este că nu avem nici o şcoală pe scenariul trei, roşu. E
adevărat că avem cîteva clase care şi-au suspendat activitatea din
cauza infectării cu virusul SARS Cov2.

În conformitate cu protocolul
încheiat cu Direcţia de Sănătate, nu avem voie să dăm nume de
şcoli, clase, cadre didactice, dar vă pot spune că, acolo unde apare
un caz de copil infectat, se suspendă activitatea la clasă pentru
două săptămîni“, a declarat Mihai Obreja, inspector şcolar general
al ISJ Neamţ.

La profesori se face anchetă epidemiologică şi se
suspendă activitatea cadrului didactic sau nedidactic care a fost
contact, nu a purtat mască, a fost la o distanţă mai mică de 2 metri,
mai mult de un sfert de oră. Direcţia de Sănătate face anchetă şi
decide soluţia ce trebuie luată. Inspectorul şcolar general a
confirmat că la ora aceasta există şi copii şi cadre didactice
infectate cu noul Coronavirus.

Conform unor surse, există infectaţi
doi elevi din clasa a VII-a de la o şcoală gimnazială din Piatra
Neamţ şi alţi doi la un colegiu din Roman. La aceste unităţi elevii
vor sta două săptămîni la domiciliu, participînd la cursuri on-line.
Scenariul galben presupune participarea zilnică, faţă în faţă, a
tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din
clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor
normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de 1-
2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu
respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

În ceea ce
priveşte planul verde, el înseamnă participarea zilnică a tuturor
preşcolarilor şi elevilor în unitătile de învăţământ, cu respectarea şi
aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară. În altă ordine de
idei, inspectorii şcolari generali din întreaga ţară au participat la o
video-conferinţă cu ministrul Educaţiei, Monica Anisie, în care s-a
analizat situaţia epidemiologică din fiecare judeţ, precum şi
probleme legate de achiziţiile de materiale sanitare şi informatice.

„Din păcate, în judeţul Neamţ, aşa cum spuneam şi astă vară, mai
sînt cîteva situaţii, în care deşi primarii au avut sume alocate pentru
construcţia de WC-uri nu le-au folosit. Este situaţia de la Şcoala 11
Piatra Neamţ, la o sală de sport, situaţia de la Podoleni, Ion
Creangă şi Borleşti. Dar mai există şi situaţii în care aceste toalete
sînt încă în stadiul de proiectare sau scoatere a autorizaţiei.
Curioasă e o altă problemă, una bizară, în sensul în care care s-au
construit aceste toalete în şcoală, s-au cheltuit bani dar şcoala nu e
racordată la reţeaua de apă şi canalizare. Aici compania Apaserv şi
Consiliul Judeţean vor trebui, ca în cel mai scurt timp, să rezolve
preoblemele“, a mai precizat profesorul Mihai Obreja.

În ceea ce
priveşte alocarea de sume necesare procurării de materiale
sanitare, măşti şi echipamente informatice judeţul Neamţ a primit 3
milioane lei. „Am ieşit cu un anuţ de consultare privind achiziţiile pe
Ordonanţa 756. Cel tîrziu în 6 octombrie ieşim cu documentaţia
privind procedura de achiziţii pentru materiale sanitare: măşti,
dezinfectanţi, echipamente informatice şi trecem imediat la
deschiderea de credite“,a conchis inspectorul general.

Citește știrea

Actualitate

Hram la biserica din Blebea

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

n enoriaşii şi alţi invitaţi au participat la slujba oficiată pentru marea sărbătoare Acoperămîntul Maicii Domnului n sărbătoarea a fost rînduită de Biserică în amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne n

Biserica din cartierul Blebea al oraşului Tîrgu Neamţ şi-a sărbătorit
hramul pe 1 octombrie, în ziua marii sărbători Acoperămîntul Maicii
Domnului.

S-au împlinit şase ani de cînd lăcaşul de cult a fost sfinţit
de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Cei care ajung în
zonă rămîn impresionaţi de frumuseţea bisericii, înveşmîntată în
lemn şi de cea a peisajului înconjurător, pus în valoare de vremea
însorită de toamnă.

Locul de rugăciune este învăluit de linişte şi
aminteşte de un schit, fiind amplasat la poala Dealului Boiştea,
chiar lîngă pădure. De la părintele paroh Constantin Platon am aflat
cu ceva vreme în urmă că ridicarea noii biserici a început în 2000,
la doi ani după sosirea sa în parohie.

Construcţia s-a înălţat pe un
teren cumpărat în apropierea bisericii vechi, din lemn, preluînd cele
două hramuri ale acesteia, închinate Sf. Mare Mucenic Gheorghe şi
Acoperămîntului Maicii Domnului.

„După unele izvoare, biserica
veche a fost adusă de la schitul Pocrov, al Mănăstirii Neamţ, după
altele surse, de la Schitul Vovidenia, al aceleiaşi mănăstiri. Are în
jur de 200 de ani, dar nu s-au păstrat acte de donaţie şi documente
de strămutare.

La sărbătorile mari era neîncăpătoare, iar în timpul
iernii, greu de încălzit. În 1998, în august, am venit în parohie, iar la
vreo 2 ani am început construcţia bisericii noi, după sfinţirea locului.
În 2003, am făcut în biserică prima Sfîntă Liturghie, în ziua
hramului, după ce părintele Antistescu, care era protopop, ne-a dat
binecuvîntare pentru slujire. Am continuat să facem slujbe în
biserică, deşi aveam încă lucrări în derulare“, a spus preotul
Constantin Platon.

A menţionat că biserica e construită în stil
ştefanian, arhitectura fiind respectată în cele mai mici detalii de
către o echipă de meşteri foarte buni, de la Oglinzi. În exterior este
învelită în şiţă, adică în bucăţi subţiri de lemn asemănătoare cu
draniţa, pe care le-au înflorat şi le-au aşezat pe biserică meşteri din
Bucovina şi Voroneţ.

În judeţul Neamţ mai există şi alte lăcaşuri ce
şi-au sărbătorit hramul în ziua Acoperămîntului Maicii Domnului.
Este cazul schitului Pocrov, din subordinea Mănăstirii Neamţ,
precum şi al Mănăstirii Bisericani, aceasta sărbătorindu-şi şi ceilalţi
ocrotitori, pe sfinţii cuvioşi Iosif şi Chiriac, cu zi de pomenire tot pe 1
octombrie.

Acoperămîntul Maicii Domnului este sărbătoarea rînduită
de Biserică în amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din
Vlaherne. Se spune că pe 1 octombrie 911 se făcea priveghere în
această biserică, pentru salvarea cetăţii, care era asediată. La ora 4
dimineaţa,

Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stînd în
văzduh şi rugîndu-se cu lacrimi. Sfîntul Acoperămînt era ţinut în
mîini deasupra capetelor credincioşilor, iar în jurul Sfintei Maria se
aflau apostolii, sfinţii şi mucenicii.

Citește știrea

Trending