Publicitate

■ judecătorii au înlocuit arestul preventiv cu arestul la domiciliu pentru Andru Botezatu ■ acesta era încarcerat de la final de august pentru trafic de droguri ■ DJ-ul se aproviziona cu stupefiante de pe Dark Net, apoi le vindea în cluburi ■ la fiecare party dădea 50-60 de tablete de ecstasy, fiecare cu 80 pînă la 100 de lei ■

După trei luni de arest preventiv DJ-ul cu drogurile, Andru Botezatu, a obţinut clemenţă de la magistraţii Tribunalului Neamţ, care au înlocuit cătuşele cu arestul la domiciliu pentru următoarele 30 de zile. Rămîne de văzut dacă procurorii vor ataca decizia sau aceasta va deveni definitivă iar Botezatu îşi va putea petrece sărbătorile de iarnă acasă. Tînărul pietrean de 25 de ani a fost încarcerat la finalul lunii august în urma unei anchete a procurilor DIICOT. El a fost acuzat că s-ar fi aprovizionat cu stupefiante pe care apoi le vindea tinerilor din cluburile unde organiza petreceri. A fost inculpat pentru mai multe fapte, fiind acuzat de trafic de droguri de risc, în formă continuată, trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, introducerea fără drept în ţară de droguri de risc, introducerea fără drept în ţară de droguri de mare risc, deţinerea fără drept de droguri de risc pentru consum propriu şi deţinerea fără drept de droguri de mare risc, pentru consum propriu. Anchetatorii au stabilit că tînărul se ocupa de mai mult timp cu organizarea de petreceri cu muzică tehno. „În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că inculpatul avea ca principală activitate organizarea de petreceri tehno în cluburi de pe raza municipiului Piatra Neamţ, cît şi în alte judeţe – Iaşi, Bacău, Constanţa şi Cluj. Cu aceste ocazii, inculpatul Botezatu Andru era însoţit de mai multe persoane de sex feminin care introduceau în cluburi drogurile de mare risc, respectiv ecsatsy, iar ulterior le predau inculpatului care le comercializa către consumatori, aproximativ 50 – 60 pastile ecstasy la un eveniment organizat, preţurile fiind cuprinse între 80 – 100 lei bucata“, conform unui comunicat al DIICOT. Cel puţin din vara anului trecut a dat de platforma Dark Net, de unde a început să se aprovizioneze cu droguri. Mai apoi a făcut comezi din ce în ce mai consistente, în principal fiind vorba de ecstasy, dar şi de timbre LSD. La fiecare petrecere organizată de DJ, acesta vindea tinerilor din cluburi. Pare că petrecăreţii dornici de distracţie erau potenţi financiar, fiindcă, în funcţie de client, dar şi de comandă, o tabletă putea fi achiziţionată şi cu 100 de lei. Procurorii DIICOT au monitorizat activitatea infracţională, iar cînd au pus la punct toate detaliile acţiunii au trecut la „fapte“ concrete. Au organizat un flagrant şi luni, 27 august, l-au prins pe individ imediat după ce a ridicat de la un oficiu poştal două colete cu stupefiante venite din Olanda. În interior erau 215 tablete de ecstasy şi 2 timbre LSD. Pus în faţa faptului împlinit, acuzatul nu a mai avut cum să nu recunoască o parte din fapte, dar le-a admis numai parţial. 12 persoane au ajuns în faţa procurorilor DIICOT Neamţ pentru audieri, iar la final Botezatu a fost reţinut, iar mai apoi arestat preventiv.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.