Actualitate
Direcţia V, în concert la Roman
■ concertul va fi susţinut vineri, 29 noiembrie, de la orele 19.30 în sala Casei de Cultură a Sindicatelor ■ artiştii vor intepreta cele mai îndrăgite piese de pe albumul "Muzică, flori şi poezie" ■
Casa de Cultură a Sindicatelor din Roman a pus în vînzare bilete pentru concertul trupei “Direcţia 5”, care se află în turneu naţional de promovare a albumului “Muzică, flori şi poezie”. Trupa va concerta la Roman pe 29 noiembrie, de la orele 19.30 în sala de festivităţi a Casei de Cultură a Sindicatelor din Roman, dacă organizatorii vor reuşi să vîndă toate cele 300 de bilete oferite. “Orice muzică aţi asculta, a noastră este diferită! Direcţia 5, una dintre cele mai iubite trupe pop-rock din muzica românească, vine în oraşul tău! În cadrul turneului naţional pe care îl susţine în această perioadă, trupa te invită să participi la un concert sensibil şi dinamic, în care vei asculta live cele mai cunoscute şi îndrăgite, dar şi cele mai noi cîntece Direcţia 5 – de pe albumul “Muzică, flori şi poezie”. Biletele la concert se găsesc la casa de bilete a Casei de Cultură a Sindicatelor şi în format electronic pe www.iabilet.ro “, au comunicat organizatorii. Direcţia 5, una dintre trupele legendare ale muzicii pop-rock a fost înfiinţată în anul 1990, la Bucureşti. În cei 29 de ani de carieră muzicală, a lansat peste 30 de discuri şi sute de cîntece şi a colaborat cu nume cunoscute din muzica românească: Paula Seling, Loredana Groza, Monica Anghel, Andreea Bănică, Lidia Buble, Alina Crişan – Alinka, Nicoleta Nucă şi mulţi alţii.
-
Prima pagină2 săptămâni,
Geanina Mihăilă, prima femeie manager din istoria unui mare combinat – Petrotub. „Nu există femeie perfectă, așa cum nu există nici bărbat perfect“
-
Prima pagină2 săptămâni,
Profesorul Mihai Lăcătușu, despre „bolile” educației. „E dureros să vezi cum părinți, care abia au trecut un BAC, ajung să dea indicații cadrelor didactice“
-
Actualitate21 de ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Primarul comunei Borlești, Bogdan George Mutu, se alătură echipei liberale
-
Prima pagină5 zile,
„Starea de sănătate” a sistemului de Educație, opinia fostului inspector general Elena Laiu. „Rezultatele și reușitele unui lider sunt obținute prin intermediul celorlalți“
-
Actualitate7 zile,
Florentina Luca Moisă, demisie acceptată din funcția de inspector școlar general
-
Actualitate2 săptămâni,
Reconversia profesională – cum să faci tranziția către o nouă carieră
-
Prima pagină6 zile,
Ionuț Ciocoiu, noul șef al ISJ Neamț: „E prea devreme dă dau declarații «Înșirând cuvinte goale/ Ce din coadă au să sune»“