Publicitate

■ „cîinii roşii“ au fost eliminaţi de Csikszereda Miercurea Ciuc, echipă de Liga 3 ■ dinamoviştii au avut de trei ori oportunitatea de a se califica, dar au ratat loviturile de departajare ■ şi Steaua a fost eliminată din Cupa Românei, pierzînd, 1-2, la Călăraşi ■

Pînă nu mori, nu înveţi. Ce a fost azi (joi seara, 1 noiembrie) e ruşinos, aşa e cînd iei fotbalul la mişto, plăteşti! Cer scuze fanilor, nu poţi să-ţi baţi joc de echipă. Adversara, cu tineri, cu necunoscuţi, ne-a dat o lecţie de viaţă. Katsikas face un fault inutil, apoi dormim la fazele fixe. Mi-e ruşine de cum s-au comportat jucătorii, şi-au bătut joc de toată lumea. Vor plăti, dar ştim ce avem de făcut ca să ne revenim“, a declarat Mircea Rednic, antrenorul lui Dinamo, la finalul meciului de la Miercurea Ciuc. Partida a avut o evoluţie halucinantă, scorul fiind 2-2 la finalul a 90 de minute, 3-3, la finalul reprizelor de prelungiri şi 9-8 după loviturile de departajare. Mai trebuie spus că Dinamo a avut trei posibilităţi de a cîştiga la penaltiuri după ce portarul Muţiu apărase, dar jucătorii şi-au bătut joc, executînd lamentabil. „Cîinii“ au fost penibili în prima repriză, nu au avut nici un şut pe poartă, în timp ce gazdele au avut două oportunităţi de a marca. Al doilea mitan a început prost pentru bucureşteni, care au luat două goluri în doar patru minute. Fundaşul Majzik a deschis scorul, înscriind din lovitură liberă în minutul 48, iar în minutul 52 Magyaria a şutat imparabil la vinclu, pentru 2-0. În minutul 54, Nistor prinde un şut de zile mari şi readuce speranţa în tabăra dinamovistă. Acelaşi jucător egalează în minutul 59. Acesta a primit o pasă de la Moldoveanu şi a tras la fel de bine de la aproximativ 19 metri. Dinamoviştii păreau că s înt pe val şi au rata cîteva ocazii pînă la finalul celor 90 de minute. Moldoveanu a nimerit bara în minutul 66, Grozav a ratat o ocazie imensă (68′) , iar Salomao a completat seria ocaziilor irosite în minutul 81. Ciucanii au mai avut o oportunitate pe final, dar portarul Muţiu a respins miraculos un şut de la 25 de metri. Dinamo a controlat prima repriză a prelungirilor, Moldoveanu, în minutul 97, trimiţînd cu capul balonul spre poartă, dar a respins goalkeeper-ul gazdelor. În minutul 106, atacantul Mihai Neicuţescu a profitat de o eroare a unui fundaş al gazdelor şi a finalizat sec. Dinamo părea calificată, dar Istvan Berde a marcat în minutul 114 după o fază fixă. La loviturile de departajare, dinamoviştii au avut de trei ori ocazia de a tranşa partida, însă au ratat de fiecare dată. La ultimul penalti, belgianul Kino Delorge trebuia să înscrie ca să o menţină pe Dinamo în joc.

Scandări rasiale

A bătut însă lamentabil, pe centrul porţii şi portarul a parat. În timp ce gazdele de la Csikszereda sărbătoreau o calificare istorică în sferturile de finală ale Cupei României, arbitrul a dictat repetarea loviturii de la 11 metri pentru că Bordas nu a stat pe linia porţii. Delorge a tras iarăşi, dar la fel de prost, portarul parînd din nou. Momentul în care centralul a dictat repetarea penaltiului i-a aprins pe fanii ciucani, care au scandat în română, deşi pînă atunci cîntaseră în maghiară, „Hoţii, hoţii“ şi „Ruşine, ruşine să vă fie“. Suporterii lui Csikszereda au lansat apoi un atac rasist la adresa românilor, pe care i-au insultat: „ţiganii, ţiganii, ţiganii!“, scandînd apoi: „Ria, ria, Ungaria“. Extrem de criticat a fost Gicu Grozav, care putea aduce victoria pentru Dinamo. El a încercat un gol din penalty cu o „scăriţă“, însă mingea a fost lovită prost şi a trecut peste transversală. După meci, cîteva maşini ale fanilor „cîinilor“ au ajuns din urmă autocarul echipei, l-au blocat şi au cerut socoteală jucătorilor. Căpitanul lui Dinamo, Nistor, a fost singurul care a mai jucat ceva în meciul de la Miercurea Ciuc. A marcat ambele goluri din timpul regulamentar cu două execuţii din afara careului, primul cu dreptul, iar al doilea cu stîngul. Muţiu putea fi eroul întîlnirii la loviturile de pedeapsă, însă nu a fost ajutat de colegi, el parînd patru penaltiuri. Fanatik. ro scrie că internetul a explodat după înfrîngerea lui Dinamo, glume şi ironii fiind postate. Iată cîteva dintre ele: După penalty-ul lui Delorge, Dinamo va contesta şi rezultatul. Nu e posibil să te bată joi Miercurea; Sloganul lui Dinamo pentru anul viitor: Lăsaţi-ne să ne pregătim pentru Liga 1; La cum a bătut ultimul penalty, cred că Delorge era încălţat cu pantofii de cununie; Csikszernufelag – Dinamo 9-8; Legenda spune că Delorge încă ratează penalty-uri. Portarul lui Csikszereda e de multă vreme la vestiare; Gicu Grozav reclamă Csikszereda pentru lipsa peluzei: nimeni n-a putut face stop pe piept după execuţia sa de la penalty; Cînd se califică Dinamo în Cupă? – Joi, după Miercurea Ciuc“. În celălalt mecii al serii de joi, 1 noiembrie, FCSB a fost eliminată din Cupa României de Dunărea Călăraşi, care s-a impus cu 2-1.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.