Publicitate

Reporter: Ce reprezintă pentru regizorul Ioan Antoci participarea la acest festival de la Berlin, la care se stie că este invitată crema cinematografiei mondiale? Ioan Antoci: În primul rînd este nevoie de precizarea că Berlinale Talents este o platformă de lucru pe care o patronează Festivalul de la Berlin si este dedicată oamenilor care au activat deja în industria cinematografică. Festivalul oferă sansa, în urma unei selectii, cum este cea de delimitare a artistilor, să-si continue cariera începută, dar într-un alt fel, intrînd în contact cu foarte multi oameni din diverse domenii ale industriei cinematografice. Sînt foarte multumit că mi s-a oferit o asemenea sansă, pentru ca în functie de întîlnirile respective să continui anumite proiecte si să dezvolt altele noi. Rep.: Această participare la Berlinale Talents înseamnă mai mult decît Premiul pentru cel mai bun scenariu din Europa Centrală si de Est, obtinut la Cannes în 2009 pentru „Cîinele japonez“? I. A.: Trebuie să revin cu precizarea că sînt lucruri total diferite. În timp ce la Cannes a fost un fel de atelier încununat cu un premiu de prestigiu oferit celui mai bun scenariu dintre cele participante, acum sînt premiati oamenii pentru reusitele si proiectele lor de succes din anii trecuti, dînduli-se celor invitati sansa de a-si îmbunătăti toate proiectele, ceea ce e o mare diferentă. Dacă vorbim exclusiv de ceea ce oferă festivalul de la Berlin, nici nu poate exista termen de comparatie. La Cannes era premiat un scenariu deja scris, la Berlin selectia în sine e un premiu, pentru ca, ulterior, în functie de activitatea individuală a fiecăruia, un articipant să poată beneficia de ceea ce festivalul oferă. Rep.: Stim că sînteti si autorul unor cărti apreciate pentru copii, „Paradisul lui Mimi si Tibi“, cărtile apărute la Editura Corint. Ce puteti spune despre această intersantă latură a activitătii dumneavoastră? I. A.: Dacă întrebi pe cineva care scrie de cînd face acest lucru, fiecare va spune că scrie de cînd era mic. Nu vreau să dau acest răspuns sablonard. Mi-a plăcut întotdeauna să citesc si atunci cînd eram mic, si mai tîrziu. E o sansă de a intra în lumea spectaculoasă a povestilor, a lumii fantastice. E normal să fi fost atras si de aceasta. A fost vorba de o provocare din partea unei edituri, la care eu am răspuns si mă bucur că am putut scrie povestioare pentru copii, pentru că acestea mi-au deschis o lume la fel de interesantă ca si lumea filmului. Din păcate, timpul de care dispun e total insuficient pentru a face tot ceea ce-mi doresc. Rep.: Se stie că sînteti unul din cei mai talentati cineasti ai noului val. Nu v-ati gîndit niciodată să scrieti un scenariu de film despre viata tatălui dumneavoastră, părintele Ioan Antoci, cel plecat recent să se călugărească? Viata lui bate filmul, cum se spune. S-a ridicat de jos, de la munca de grădinar al primăriei, a trecut prin armată, a fost condamnat pe vremea lui Ceausescu pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, a fost sofer al episcopului Eftimie Luca, a urmat la maturitate Facultatea de Teologie, a ajuns preot misionar, ctitorind o serie întreagă de lăcasuri de închinăciune. Nu ati fost tentat niciodată să realizati un film avînd la bază viata părintelui? I. A.: As vrea să fac o nouă corectie, nu sînt unul dintre cei mai talentati, pot să vă spun că sînt la noi tineri foarte talentati, pentru că eu deja nu mai sînt asa tînăr, am 38 de ani. Pot să vă spun că vin din spate oameni mult mai talentati si mă bucur de acest lucru. Nu mai vorbesc de precursorii mei, care sînt titani ai cinematografiei. Despre partea a doua a întrebării pot să vă spun că fiecare scenarist se inspiră din viata sa sau a celor din jur. În ce măsură si cît reuseste să transpună în scenariul unui film depinde de fiecare în parte. Eu nu am fost tentat să fac lucrul acesta, pînă acum, desi stiu că de multe ori s-a vorbit despre faptul că, din ceea ce a trăit tatăl meu, ar putea fi făcut un film sau s-ar putea scrie o carte. Mă gîndesc că există în tara aceasta multi alti oameni care au acelasi destin fluctuant, care au în spatele lor o viată cu lucruri mai mult sau mai putin întelese, dar pentru că nu sînt într-o pozitie care să influenteze atîtea vieti nu i-a întrebat nimeni dacă vor să-si scrie vietile sau nu. Ce pot spune acum este faptul că dumneavoastră, ca jurnalist, vorbiti despre un personaj despre care concitadinii nostri cunosc multe. Pentru mine în primul rînd va rămîne tatăl meu si abordarea fată de acest personaj e mai dificilă pentru că eu, ca fiu al lui, îl cunosc din perspective total diferite si mai putin cunoscute de toti ceilalti. Se poate să existe si multe ipostaze pe care altii le cunosc si eu nu. Orice as scrie eu, sau altcineva, ar fi perspectiva personală asupra unui om, văzută de cel care scrie. Nu este exclus ca pe viitor să abordez si acest subiect. Deocamdată nu m-am gîndit la un asemenea lucru. Rep.: Care este evolutia profesională a tînărului Ioan Antoci si ea destul de neobisnuită, stiind că ati urmat Teologia, ati luat si un doctorat, au urmat cursuri de cinematografie si ati ajuns să lucrati în industria aceasta extrem de concurentială. I. A.: Nu e vorba neapărat de ceva foarte spectaculos. Provin dintr-un sistem în care mi-as fi dorit să activez la un moment dat, dar care nu mi-a putut oferi totală implicare. Am decis să ne separăm drumurile spre binele amîndurora si a sistemului si al meu si pentru fiecare om care a pornit pe un drum pentru care a studiat mult e mai greu. Eu, din fericire, am avut norocul să dau în viată de niste oameni interesati de ceea ce scriam eu atunci si cîstigarea premiului pentru „Cîinele japonez“ a fost rezultatul unor circumstante si nu tot timpul bat darabana despre rezultatele mele. Tot ceea ce faci este bine să faci la fel în fiecare zi, chiar dacă nu poti fi răsplătit pentru binele pe care îl faci în fiecare zi, ci esti răsplătit doar o dată, la un moment dat. Totul a venit la mine din dorinta de a-mi exprima sentimentele fată de lumea înconjurătoare. Am scris din inimă, am fost apreciat în România si la TIFF Transilvania, apoi am mai participat la diverse ateliere si am mai fost si acolo apreciat. Scenariul meu a fost transformat în film si tot asa. Adică, lucrurile de moment în care eu am scris nu mi-au mai apartinut, ci a intervenit colaborarea si implicarea multor oameni care au decis. Rep.: Mai aveti legătură acum cu studiile teologice pe care care le-ati urmat? I. A.: Nu mai am nici o legătură cu studile pe care le-am făcut. Problema e că foarte multă lume ar întelege că s-a întîmplat un lucru neplăcut care m-a determinat să aleg alt drum în viată decît cel pe care pornisem. Acesta a fost destinul meu si în continuare e drumul meu. Nu mă abat în dreapta sau în stînga. Nu am ce să reprosez vreunei perioade. Rep.: Acum vă cîstigati existenta numai din cinematografie si scris? I. A.: Nu. Nici din film si nici din scrisul cărtilor pentru copii nu mi-am cîstigat existenta si probabil nici în perioada următoare nu se va întîmpla acest lucru. Ca toti oamenii, sînt si eu angajat. Acum lucrez într-un domeniu adiacent, acela al copyright-ului. Este însă o mare diferentă între acest lucru si a fi cineast sau scriitor. A lucra doar ca cineast sau scriitor înseamnă că nu poti trăi în România, chiar dacă esti un Mircea Cărtărescu, de exemplu. Asa cum nici un Mungiu nu poate trăi doar din filmele pe care le realizează. E un domeniu adiacent care îmi ajută să-mi duc traiul de zi cu zi. Rep.: După decizia tatălui dumneavoastră de a se retrage la mănăstire cînd mai intentionati să reveniti la Roman unde sînteti Cetătean de onoare? I. A.: În primul rînd eu trec destul de des pe la Roman unde mai trăieste bunica mea la Cotu – Vames si o voi face si în continuare.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.