Contactează-ne

Actualitate

Din cauza mîncării, la un pas să moară

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un nemţean, care a participat în week-end la un festival unde ar fi trebuit să se simtă bine şi să se distreze, a fost la un pas de moarte după ce s-a înecat cu mîncare. Cum la astfel de acţiuni sînt mobilizaţi şi pompierii, cei care asigură măsurile de prevenire, acesta a fost norocul omului care a primit imediat primul ajutor, militarii salvînd viaţa victimei. Water Music Festival a avut loc între 31 august – 2 septembrie 2018, în comuna Ceahlău, iar acolo au fost în permanenţă două echipaje de pompieri cu o autospecială şi un autoturism de serviciu cu barcă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tîrgu Neamţ – Garda 2 Poiana Teiului. În ultima zi a manifestării, duminică 2 septembrie, în jurul orei 11.57, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanţă al judeţului Neamţ a fost anunţat, prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112 despre faptul că o pesoană de sex masculin, participantă la festival, s-a înecat cu un bol alimentar. „Pompierii militari aflaţi în misiune la eveniment au intervenit şi au acordat primul ajutor medical victimei, aceasta revenindu-şi. Persoana a fost predată echipajului de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă trimis la eveniment“, conform unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. Echipaje de pompierii au fost prezente şi la Ziua comunei Răuceşti, ce a avut loc pe 2 septembrie, tot pentru asigurarea măsurilor PSI, însă din fericire militarii au şomat pentru că nu a avut loc nici un incident neplăcut.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamț: Stîlp de electricitate, rupt de o macara

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un stîlp de electricitate a fost rupt de o macara, marți, 16 iulie, la Grințieș. „Stîlpul a fost rupt de brațul unei macarale. Susținea o linie electrică aeriană cu conductori neizolati. Echipajul de pompieri de la Garda Poiana Teiului a asigurat măsurile PSI, cât timp echipa specializată a luat măsurile de repunere în funcțiune a alimentării cu energie electrică”,au comunicat reprezentanții ISU Neamț.

Citește știrea

Actualitate

Piatra Neamţ: Expoziţie la Sinagogă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Conform unei tradiţii care, de cîţiva ani, a consacrat Sinagoga Catedrală ”Baal Shem Tov” din Piatra Neamţ (str. D. Ernici nr. 12) – monument istoric datînd din 1766 – ca un spaţiu cultural deschis publicului nemţean, săptămîna aceasta aici are loc un nou eveniment. Este vorba despre expoziţia Monumental Foto a bine cunoscutului artist Nicolae Fleissig (Franţa). Festivitatea de deschidere se va desfăşura vineri, 19 iulie 2019, încep înd de la ora 18.00. Expoziţia cuprinde 50 de fotografii artistice (format mare), avînd ca subiect o parte din cele aproape 200 de sculpturi monumentale pe care Nicolae Fleissig le-a realizat de-a lungul carierei sale în toată lumea (Franţa, Spania, Israel, China, Belgia, Andora, Turcia, Coreea de Sud, Italia, Danemarca, Brazilia, Rusia, India, Egipt, Siria, Maroc etc. şi, desigur, România). Autorii fotografiilor sînt: Nicolae Fleissig, Maxim Dumitraş, Hélène Prattico, Leo Garcia Enguita. Cu aceeaşi ocazie va fi lansat şi un frumos catalog conceput de Emil Cassian Dumitraş (cu texte semnate de Florin Toma, Dimitrie Grama, Hélène Prattico, A. Simoncini, Francesc Rodriguez Rossa, Francesc Miralles, Pilar Riberaygua şi Emil Nicolae). Precizăm că Nicolae Fleissig este deţinătorul Premiului Naţional ”Brâncuşi” (2017) pentru sculptură, una dintre cele mai importante distincţii în domeniu. Artistul (născut în Tîrgu-Mureş) e cunoscut la Piatra Neamţ, oraşul copilăriei şi adolescenţei sale, prin cîteva lucrări de for public şi prin statuile şi expoziţiile găzduite de Muzeul de Artă. Aflîndu-se în această perioadă la Bacău, la un simpozion de sculptură organizat de Centrul Internaţional de Cultură ”G. Apostu”, artistul va onora prin prezenţa sa şi evenimentul de la Piatra Neamţ, realizat de Comunitatea Evreilor Piatra-Neamţ, în colaborare cu Filiala Neamţ a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Emil Nicolae

Citește știrea

Actualitate

Piatra Neamţ: Iris, Phoenix şi motoare, în Ştrand

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Festivalul Moto-Rock va avea loc în perioada 19-21 iulie

Municipiul Piatra Neamţ va fi gazda unui regal moto-rock ce se va desfăşura timp de 3 zile în Ştrandul Municipal, la sfîrşitul săptămînii viitoare, 19 -21 iulie. Carpat Bikers Romania va da startul celei de-a treia ediţii a Festivalului Moto-Rock, manifestare deja bine cunoscută în lumea bună a motociclismului din România, aşteptată cu interes în fiecare an de toţi iubitorii rock-ului de calitate. Locul de desfăşurare, sound-ul de calitate, luminile, atmosfera şi sutele de motoare vor face cu siguranţă ca mulţi pietreni şi nu numai să îşi facă timp în programul pentru weekend-ul viitor pentru a fi alături de Carpat Bikers MC şi invitaţii acestora. Alături de trupele “grele”, ca Phoenix şi Iris, vor mai concerta Odissey, Fraţii Carpaţi, Road Kill Soda, Olly Of Queens, Green Ties şi formaţia pietreană Parchet în Flăcări. De asemenea, sîmbăta, 20 iulie, pasionaţii de motoare pot admira începînd cu ora 11 în parcarea Galeria Mall din Piatra Neamţ o inedită expoziţie moto, un concurs cu surprize, urmate de o impresionantă paradă moto.“Despre astfel de festivaluri ce adună la un loc oameni deosebiţi cu pasiuni comune, îndrăgostiţii de muzică bună sau admiratori ai bolizilor pe două roţi se pot spune multe, ecourile unor astfel de manifestări putînd fi chiar de luni sau ani de zile. Un lucru e cert: la sfîrşitul săptămînii viitoare, Carpat Bikers MC România va arată tuturor celor prezenţi cît de frumoasă este viaţa pe două roţi, ce înseamnă distracţia, prietenia şi, ceea ce guvernează întreaga lume moto, ce înseamnă respectul”, au declarat organizatorii evenimentului.

Citește știrea

Trending