Contactează-ne

Actualitate

Detenţie pe viaţă pentru două crime

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ ucigaşul de la Războieni nu a avut parte de clemenţă şi rămîne toată viaţa în închisoare ■ Constantin Brumă a fost găsit vinovat de omor calificat, tentativă la această faptă şi ultraj ■ de mîna lui doi oameni au fost ucişi, iar alţi doi au ajuns la spital ■

Punct final în dosarul atacului sîngeros de la Valea Mare, comuna Războieni, soldată cu doi morţi şi doi răniţi. Constantin Brumă, de 43 de ani, rămîne cu pedeapsa detenţiei pe viaţă după ce Curtea de Apel Bacău i-a respins apelul ca nefondat. El a fost găsit vinovat de săvîrşirea infracţiunilor de omor calificat, tentativă de omor şi ultraj la poliţist. Brumă a mai fost obligat să-i achite poliţistului pe care l-a rănit, Toma Vleoangă, daune care se cifrează la 50.000 de lei. Pentru cea de-a doua victimă care a supravieţuit atacului, Elena Laiu, judecătorii au acordat daune de 20.000 de lei. Aceste două persoane dar şi fiul femeii vor fi anunţaţi dacă vieţaşul va evada vreodată. „Laiu Elena, Laiu Ionuţ şi Vleoangă Toma vor fi informaţi în orice moment de punerea în libertate sau evadarea inculpatului“, conform instanţei de fond. Într-un acces de furie, inculpatul şi-a ucis mama, de 71 de ani, şi pe un vecin, Gheorghe Laiu, de 78 de ani, a rănit-o pe soţia vecinului, Elena Laiu, de 76 de ani, dar şi pe şeful Postului de Poliţie Tupilaţi, Toma Vleoangă. Fapta a avut loc pe 6 iunie 2017, cînd Brumă şi-a ucis mama cu mai multe lovituri de cuţit. Scandalul a fost auzit de un vecin septuagenar care a intervenit şi a fost la rîndul lui ucis, iar de furia lui Brumă nu a scăpat nici soţia vecinului, care s-a ales cu leziuni grave, fiind diagnosticată cu şoc hemoragic după ce lama cuţitului i-a lezat ficatul, stomacul şi unul din plămîni. Pînă să fie imobilizat, Brumă a rănit unul dintre poliţiştii veniţi la faţa locului pentru aplanarea situaţiei, agresorul nefiind impresionat de focurile de avertisment trase înainte de a fi imobilizat. O victimă, Elena Laiu, pierduse mult sînge, după ce lama criminalului i-a atins organe interne şi a fost transferată de la Spitalul Roman la Spitalul Judeţean. Pacienta, diagnosticată cu plăgi perforate la nivelul ficatului, stomacului şi toracic, plăgi tăiate la mîna stîngă, pierduse cam doi litri de sînge avînd şi o insuficienţă respiratorie severă. Pentru salvarea vieţii femeii s-a intervenit chirurgical în mai multe rînduri. În faţa anchetatorilor Brumă, care este cunoscut cu afecţiuni psihice, a adoptat o poziţie necooperantă şi a fost necomunicativ, aşa că nu a dat detalii despre ce l-a împins la faptele oribile. Cercetările ulterioare aveau să scoată la iveală faptul că Brumă, deşi era bolnav, mai trăgea la măsea. În repetate rînduri mama l-a certat pentru acest aspect, dar şi pentru faptul că atunci cînd bea uita de serviciu. Aşa s-a întîmplat şi în ziua crimei cînd femeia l-a apostrofat pentru că băuse în timpul zilelor libere de Rusalii şi nu era în stare să se prezinte la muncă. Femeia a şi povestit, peste gard, unuia din fiii vecinului Laiu, că s-a săturat de fiul bolnav şi amator de licori bahice. Inculpatul a auzit discuţia, în acel moment hotărîndu-se să ucidă. A aşteptat pînă ce fiii lui Laiu au plecat de acasă şi s-a dezlănţuit.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: A făcut scandal în bar, va sta 9 luni la răcoare

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 44 de ani care a fost condamnat definitiv la 9 luni de închisoare după ce a făcut scandal într-un bar şi l-a ameninţat pe barman, a fost prins recent de poliţiştii nemţeni şi dus la Penitenciarul Bacău. “La data de 19 septembrie, în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat un bărbat de 44 de ani, din Roman, care poseda un mandat de executare a pedepsei închisorii. Cel în cauză era condamnat de Judecătoria Roman la o pedeapsă privativă de libertate de 9 luni, pentru săvîrşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. În fapt, la data de 19 iulie 2017, acesta s-a deplasat la o societate comercială din Roman, unde pe fondul consumului de băuturi alcoolice i-a adresat injurii, expresii jignitoare şi ameninţări barmanului. Totodată, acesta a amenințat cu un obiect tăietor-înțepător și a încercat să lovească o altă persoană, care intervenise pentru aplanarea conflictului. Polițiștii l-au condus și depus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei”, au transmis poliţiştii nemţeni.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Biciclist acroşat de o autoutilitară

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 62 de ani, din Tîrgu Neamţ, a ajuns la spital, după ce a fost victima unui accident rutier produs pe 19 septembrie, pe DN 15 C. Bărbatul, care se deplasa pe o bicicletă, a fost acroşat de o autoutilitară care a vrut să îl depăşească. “La data de 19 septembrie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tîrgu Neamț au intervenit la un accident rutier produs pe DN 15 C, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 55 de ani, din Pipirig, conducea o autoutilitară pe DN 15 C, din direcția Piatra Neamț – Tîrgu-Neamț ar fi efectuat manevra de depășire a unui biciclist fără a păstra o distanță laterală corespunzătoare față de acesta, cel din urmă fiind acroșat și proiectat în afara părții carosabile. Din impact a rezultat rănirea biciclistului, în vârstă de 62 de ani din Tîrgu Neamț, care a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Hoţi şi tăinuitor, călcaţi de mascaţi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamț, au efectuat, pe 19 septembrie, două percheziții domiciliare într-un dosar penal de furt calificat. Patru tineri au fost reținuți. “La data de 19 septembrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au efectuat două percheziții domiciliare, pe raza municipiului Piatra Neamț, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat. Din investigații a reieșit faptul că, la data de 14 septembrie, patru tineri cu vîrste cuprinse între 18 și 23 de ani, toți din Piatra Neamț, ar fi pătruns, fără drept, în interiorul unei foste societăți comerciale din Piatra Neamț, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, în valoare de aproximativ 10.000 de lei. Ulterior, la data de 15 septembrie, bunurile sustrase ar fi fost cumpărate și comercializate de către un tînăr de 19 ani, din Piatra Neamț, față de acesta fiind demarate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire. În urma descinderilor, polițiștii au recuperat o parte dintre bunurile sustrase, pe care le-au înapoiat persoanei vătămate. În baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț. Astăzi, aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Neamț”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Trending